Petru Dimofte

Marina Civilă

În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaştem numele. N-au statui.
Presa-i menţionează doar ca pe nişte
"Membri-ai echipajului".
Şi, totuşi, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează şi hrăneşte-n vremuri de lipsuri şi nevoi.
Ei sunt băieţii noştri care săvârşesc fapte glorioase
În orele-amare de restrişte sau de război –
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se ştie despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aţine.

Moartea-i urmăreşte de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcaţi,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricaţi,
Văd cum, de nicăieri şi nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Şi ştiu că-n jur pândesc hulpave submarine.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bar

Într-o dimineaţă trei bushmani* au intrat într-un han
Şi-unul a cerut de băut pentru toţi, c-un rictus amar;
Veneau din savană, din părţile dinspre miazănoapte.
Hangiul le ţinea companie, plin de curiozitate.
A turnat fiecăruia, gânditor, bere-n pahar
Şi-a pus apoi pe tejghea o sticlă pe care scria Three Star.

"Asta-i pentru Harry", a spus, "nu ştiu cum s-a făcut,
Dar ăsta-i paharul din care-a băut şi anul trecut;
Numele lui pe pahar se vede şi-acum destul de clar,
L-a scrijelit el însuşi cu propriul amnar.
Băutura lui favorită e berea Three Star" –
Şi hangiul a aruncat o privire-afară pe uşa de la bar.

A văzut caii din curte şi cum numai trei a numărat,
"Voi umblaţi întotdeauna-n patru – unde-i Harry?" a strigat.
Cei trei au privit trişti paharul şi-unul, sprijinit într-un cot:
"Ia-l de-aici," a zis, "bătrânul nostru prieten e mort,"
Dar altul, contemplând culmile dealurilor din zare,
"Lasă-l pe tejghea – îi datorăm o ultimă urare."

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moartea nu se va înstăpâni

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Goi, morţii vor fi totuna
Cu omul în vânt şi când apune luna;
Când alese-s oasele curate, toate oasele-s curate,
Iar lor le vor sclipi stele la picioare şi la coate.
Deşi-şi pierd minţile, se vor vindeca de căpiere,
Deşi iubiţii pier, iubirea-n veci nu piere;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Cei care zac înfăşuraţi în valurile mării
Nu vor muri uitaţi în volbura de ape;
Până când tendoanele cedează, pe patul de tortură-ntinşi,
Sau traşi pe roată – ei nu vor putea fi-nvinşi;
Credinţa-n mâinile lor în două se va frânge,*
Răutatea unicornului le va cutreiera prin sânge;
Deşi-n bucăţi sfâşiaţi, ei nu vor plesni;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb, 1492

Columb, în anul o mie patru sute nouăzeci şi doi,
Traversa oceanul Atlantic în căutare de pământuri noi.

A părăsit Spania cu trei corăbii de mici dimensiuni;*
A navigat pe arşiţă şi ploaie înfruntând multe furtuni.

A navigat pe timp de zi; a navigat pe timp de noapte;
S-a folosit de aştrii cerului cu multă artă şi abilitate.

Un compas magnetic l-a ajutat să ţină cursul
Spre vest, înlesnindu-le caravelelor parcursul.

La bord erau nouăzeci de marinari cu braţe viguroase;
Unii munceau în vreme ce-alţii trăgeau la aghioase.

Apoi primii, sfârşind cartul, plecau la culcare,
Iar ceilalţi vegheau ţinutul apelor din zare-n zare.

Zi de zi iscodeau depărtările-ascunse după valuri;
Le era dor să vadă nisip, copaci şi dealuri;

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut- SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii pierdute

Mă gândesc uneri la poeziile pe care le-am pierdut –
Poate pierderea lor a fost ceea ce a salvat lumea – totuşi,
Ele rămân pierdute. Iar eu îmi mai amintesc de ele doar
Când un fragment levitează în spatele
Unor facturi vechi, a unei notiţe-n chenar negru
De adio, de naştere, a unei invitaţii la nuntă
Şi a altor borne de hotar de mai mică relevanţă.

Momentul este chinuitor – de ce? Dincolo
De o emoţie trecătoare, carne dubioasă –
Satori* într-un bar, taxi sau restaurant sau sală de aşteptare
Într-un aeroport – ce naştere mâzgălită
Pe un şerveţel pătat, care odată ce-a rezonat
Se dezice de oră, iar în dimineaţa următoare
Respinge mintea? Toate aceste supravieţuiri

Amintesc de o petală încreţită, presată
Între paginile unor cărţi demult aruncate.
O frunză-n cădere este surprinsă de razele soarelui,
Sclipeşte, un ciob al memoriei

[...] Citeşte tot

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiaroscuro: Trandafirul

El

Umple cupa cu trandafiri: ştii tu, cupa aceea de cristal.
Aşează-te la fereastra dinspre vest. Ia soarele
În mâini ca pe un balon de cristal în flăcări,
Pregăteşte-i căderea, dar nu-i da drumul încă
Şi meditează la frumuseţea întregii tale existenţe;
La frumuseţea frumuseţii, că tu, deocamdată, exişti.

Ea

Soarele apune – fără să se lamenteze.
Închid ochii, iar curenţii simţurilor mele,
Cel puţin în acest moment, vin limpezi înspre mine:
Frumuseţea este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Ultimii stropi străvezii cad din cerul jumătate-înseninat,

[...] Citeşte tot

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte, fără exagerare

Ea nu poate gusta o glumă,
nu poate identifica o stea, construi un pod.
Habar n-are despre împletit, minerit, agricultură,
construcţia navelor sau despre cum se fac prăjiturile.

În ceea ce priveşte planificarea zilei noastre de mâine,
are ultimul cuvânt,
care, de altfel, e mereu pe lângă subiect.

Nu este nici măcar în stare să îndeplinească lucruri simple
care ţin de meseria ei:
să sape un mormânt,
să întocmească un sicriu,
să facă ordine în urma ei.

Preocupată exclusiv de a ucide,
îşi îndeplineşte cu grosolonie serviciul,
fără sistem şi fără nici un fel de pricepere –
ca şi cum la fiecare dintre noi ar fi la prima ucidere.

[...] Citeşte tot

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!

[...] Citeşte tot

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor înalt

O! Am evadat din braţele pământului posac
Şi-am dansat cu cerul pe aripi de-argint surâzătoare
M-am avântat în slavă,-am strâns pentru un veac
Ciucuri de nori albi, glorios sclipind în soare –

Şi-am făcut mii de alte lucruri – salturi, lupinguri, plonjoane,
Sus, în liniştea-însorită. Cu-agilitatea unei pume
Urmăream în trombă vântul vuitor, pătrundeam în turbioane
Şi-n holuri reci de aer unde nu se vedeau niciun fel de urme.

Sus, deasupra delirului arzând albastru, sus
Unde vântul nu mai bate, am ajuns în zbor graţios şi lin
Acolo unde niciodată nici ciocârlie, nici vultur n-au ajuns.
Şi-n vreme ce cu mintea-înseninată şi limpede eu

Străbăteam imensitatea imaculată-a spaţiului divin,
Am întins mâna şi-am atins faţa lui Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922-1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!