Constantine P. Cavafy

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul

Plăcerea ilicită a celor două trupuri tinere a fost satisfăcută.
Acum se îmbracă repede, fără o vorbă.
Ies din casă separat, cumva furişându-se;
Şi, cum merg în josul străzii, par un pic stingheriţi,
de parcă ar simţi că ceva din jurul lor dezvăluie
patul pe care au stat nu demult întinşi.

Dar ce profit pentru viaţa unui artist:
mâine, poimâine sau ani mai târziu, el va da voce
puternicelor legături care şi-au avut începutul acolo.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Dalassena

Într-un decret împărătesc emis de Alexie Comnenul
special pentru a-şi onora mama –
foarte inteligenta doamnă Ana Dalassena,
remarcabilă atât ca activitate, cât şi ca maniere –
sunt scrise multe lucruri de laudă.
Aici, prezint doar o propoziţie,
O propoziţie frumoasă, chiar sublimă:
" Ea niciodată n-a rostit acele cuvinte reci 'al meu' sau 'al tău'."

*Alexie I Comnenul, 1048 - 1118, a fost împărat bizantin între anii 1081 – 1118.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ai spus: "Mă voi duce în altă ţară, voi căuta alt ţărm,
voi găsi un oraş mai bun decât acesta.
Orice încerc să fac se dovedeşte-a fi un eşec,
iar inima mea zace-ngropată-asemeni unui lucru mort.
Cât îmi mai pot lăsa mintea să se descompună aici?
Oriunde mă-ntorc, oriunde privesc,
văd doar ruinele-înnegrite ale vieţii mele, în acest loc,
am petrecut atâţia ani, irosindu-i unul câte unul."

Nu vei găsi o altă ţară, nu vei vei găsi alt ţărm.
Acest oraş te va urmări întotdeauna.
Vei păşi pe-aceleaşi străzi, vei îmbătrâni-n acelaşi cartier,
Vei albi-n aceleaşi case.
Nu vei părăsi niciodată acest oraş.
Nu spera că vei găsi lucruri diferite-altundeva:
Nu există nici o navă pentru tine – şi nici alt drum.
Acum, fiindcă ţi-ai cheltuit viaţa aici, în acest mic ungher,
ea este deja absentă oriunde-n lume.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă măcar atât cât poţi

Iar dacă nu-ţi poţi trăi viaţa cum vrei,
încearcă măcar atât cât poţi
să n-o degradezi
prin contacte prea strânse cu lumea,
prin prea multă activitate şi stat la taclale.

Încearcă să n-o degradezi târând-o încoace şi-ncolo,
luând-o pretudindeni cu tine,
expunând-o prea des imbecilităţilor zilei,
cum ar fi petrecerile şi diferitele evenimente sociale,
altminteri va deveni plictis permanent, apendice stânjenitor.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

Fără niciun avertisment, fără milă şi fără ruşine,
au construit ziduri mari şi-nalte în jurul meu.

Şi-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;

Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălţară?

E vina mea că n-am auzit zgomotul şi sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărţit de lume cu ziduri groase, tari.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În biserică

Iubesc biserica: prapurii ei,
vasele ei de argint şi sfeşnicele,
luminile, icoanele, amvonul.

Când merg acolo, într-o biserică creştin-ortodoxă,
cu aroma ei de tămâie,
cu armonia şi cânturile ei liturgice,
cu prezenţa maiestuasă a preoţilor,
strălucind în veşmintele ceremoniale,
cu tempoul solemn al gesturilor făcute –

gândurile mele se-îndreaptă la gloria trecută-a neamului nostru,
la splendoarea moştenirii noastre bizantine.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

Emis – tânăr, douăzeci şi opt de ani –
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să înveţe tainele comerţului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la ţărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinţi foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine aşa; pentru că în acest fel,
deşi zace înmormântat în acest port,
părinţii lui vor trăi cu speranţa că el e în viaţă.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, o, rege al lacedemonienilor...

Cratesicleia nu putea accepta
ca oamenii să-i vadă lacrimile sau suferinţa:
păşea tăcută şi demnă.
Chipul calm nu trăda nimic
din agonia şi durerea ei.

Dar chiar şi aşa, pentr-un scurt moment nu s-a putut stăpâni:
înainte de-a se îmbarca pe oribila navă cu destinaţia Alexandria,
şi-a dus fiul la templul lui Poseidon,
şi-ndată ce-au rămas singuri
l-a îmbrăţişat cu blândeţe şi l-a sărutat
(el era "într-un mare necaz," spune Plutarh, "foarte zdruncinat").

Dar caracterul ei puternic a învins;
recăpătându-şi echilibrul, magnifica femeie
i-a spus lui Cleomenes: "Curaj, o, rege al lacedemonienilor!
Când ieşim afară de aici
nimeni nu trebuie să ne vadă plângând
sau comportându-ne-n vreun fel nedemn de Sparta.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!