Petru Dimofte

Cântecul unui câine năzdrăvan

Sunt mulţi cei care spun că fiecare câine are-o zi a lui,
Că o pisică are-un număr de vieţi sau altul;
Cum sunt şi unii care cred că homarul este roz,
C-albinele lucrează doar în stupi, unde-şi au şi patul.

Mai sunt şi cei care pretind, puţini, că un anume cal
Are pe cap două cocoaşe şi-n frunte un corn curbat,
Iar un tip care spune,-n glumă, c-o iapă poate face cuib
E la fel de rar ca un măgar roşcat.

În pofida celor spuse, am momentele mele fericite,
Preţuiesc oasele mai mult decât s-ar putea crede
Şi deşi nu apreciez gălbejitul biscuit, la nevoie îl înghit,
Şi-mi mai place să fug după iepuri, să prind pietre.

Dar cea mai mare încântare e să-mi înfig colţii
În pulpa unui juncan grăsun şi delicios;
Iar dacă-i muşc chestiile dintre picioare, un răsfăţ,
Sper că nu mă veţi considera prea vicios.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici e locşorul...

Aici e locşorul, trebuie săltat drugul de la poartă doar!
Nu-i nevoie să mai hoinărim pentru-a oferi al nostru dar;
Darul din aurul cel mai fin şi mai căutat,
Aur care niciodată n-a fost vândut sau cumpărat;

Smirnă pentru-a fi pe patul Lui împrăştiată;
Parfum de tămâie, nor, deasupra frunţii Lui, curată;
Toate pentru Pruncul care nu tresare-n somn pe paie moi,
Ci doarme-n sfinţenie cuminte lângă asini şi oi.

Închinaţi-vă la pătuţul Lui, pentru fiecare om El are-un dar;
Priviţi, a deschis ochii; sus mâinile, o, sus mâinile, aşadar!
În schimbul aurului vei primi, tăioasă,-o spadă
(Să stai cu ea micuţului tău Domn de gardă!),

În locul miroznei de tămâie, fumul luptei şi flăcările torţii.
Smirnă pentru cei fericiţi şi-onoraţi de somnul morţii;
Daruri pentru copii răi şi pentru copii buni, nenumărate,
Atinşi de-asemenea mânuţe şi picioruşe delicate.

poezie clasică de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre peştii din apă

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Luaţi-i apa şi va muri, pe uscat nu îi prieşte;
Şi, au spus unii, care legile sfinte-au încălcat,
Că cel mai mare bine-i atunci când n-ai niciun păcat.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Lăsaţi-l acolo, e locul care i se potriveşte.
Aşa-i şi omul care, pe al vieţii întortocheat traseu,
Spune, luaţi-mi tot, dar lăsaţi-mi Dumnezeul meu.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Acolo el face sport oricând sufleţelul lui râvneşte;
Aşa-s şi rugăciunile pentru oamenii cu har ceresc,
Sunt în elementul lor când întru Dumnezeu convieţuiesc.

* John Bunyan, 1628 - 1688, scriitor şi predicator baptist englez; a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru convingerile lui religioase, perioadă în care a scris celebra alegorie creştină "Călătoria pelerinului" (The Pilgrim's Progress), pelerinul fiind creştinul/ creştina pe drumul anevoios către Cetatea Cerească.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cad frunzele

"Vă voi povesti cum cad frunzele toamna târziu,"
Le-a spus copiilor săi Arborele cel Mare:
"Sunteţi somnoroşi, micuţilor Brun şi-Auriu,
Da, scumpă Roşioară, somnoroşi. Prin urmare,
A venit timpul să mergeţi la culcare."

"Ah!" implora, prostuţă, fiecare frunză îmbufnată;
"Vrem să mai zăbovim, s-ascultăm bondari melodici;
Ia aminte de mâhnirea noastră, iubite Tată!
E-aşa plăcut în aceste zile, din ce în ce mai mici,
Iar noi, noi nu vrem să plecăm de aici."

Astfel că, fericite pentru încă o zi,
Frunzuliţele s-au agăţat strâns de marele Copac
Şi cu rumeni obrăjori au valsat, mii şi mii,
Răsucind-se în şuierul vântului buiac,
Glumind şi hârjonind-se după bunul lor plac.

"Poate că marele Copac se va-ndura şi ne va da pace,
Şi poate vom rămâne aici până la primăvară

[...] Citeşte tot

poezie de Susan Coolidge, 1835 - 1905, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negoţ pe mare

În locul unor nume obişnuite poartă
Litere şi numere pe pielea tatuată bleumarin.
Îşi joacă rolurile oribile cu rafinată artă
În cutii mici de tablă cu forme de rechin;
Uneori vânează-un Zeppelin,
Alteori află unde-s mine-n aşteptare,
Unde-i subţire gheaţa Balticii şi-i curentul lin.
Asta-i rânduiala "Negoţului" pe mare.

Tribunalul nu le ţine partea niciodată.
Arar şi-ajută victimele, şi-atunci foarte puţin.
Au mereu un scop secret şi-o destinaţie ciudată,
Departe de zgomote şi conflicte,-n abisul cel salin.
Când sunt gata să-nceapă gâlceava c-un vecin
Nu flutură steaguri, nu fac semne provocatoare,
Ci lansează ac după ac din ţinutul submarin.
Asta-i rânduiala "Negoţului" pe mare.

Fumegă cvadruplul coş al Cercetaşului, marea-i arată,
Brazde-brazde, din Suedia şi până dincolo de Swin;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling din Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor

[...] Citeşte tot

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-compătimire

N-am constatat niciodată ca unei creaturi sălbatice
Să-i fie milă de ea însăşi.
O pasăre cade moartă de pe creangă
Fără să-i fi fost vreodată milă de ea însăşi.

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul arborelui de pâine

Sunt aidoma cu fructul arborelui de pâine.
Ca să mă guşti trebuie să mă desfaci repede,
cât sunt proaspătă, cu pielea tare şi carnea densă.

Dar, oh, te avertizez, dacă mă atingi,
sucul abundent va ţâşni şi-ţi va păta mâinile.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie capricioasă

Ea este-asemeni mării care, cu valuri surâzânde,
În seara asta e-o fecioară-n lumina lunii blânde;

Neprevăzător, navigatorul înalţă velele în vânt,
Uitând de furia furtunilor ei, de neînfrânt;

Mâine marea-nnebunită, sub un cer neguros şi gri,
Peste nefericita epavă puhoaiele-şi va prăvăli.

poezie de Eugene Field, 1850-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!