Petru Dimofte

Dar n-ai făcut-o

Îţi aminteşti când mi-ai împrumutat maşina şi ţi-am avariat-o?
Am crezut c-o să mă omori....
Dar n-ai făcut-o.

Îţi aminteşti când am uitat să-ţi spun ca serata dansantă era
oficială, iar tu ai venit în blugi?
Am crezut că o să ma urăşti...
Dar n-ai făcut-o.

Îţi aminteşti de perioada în care flirtam
doar ca să te fac gelos, iar
tu chiar ai fost?
Am crezut că o să mă abandonezi...
Dar n-ai făcut-o.

De multe ori, ca să-mi fie bine, să simt iubirea,
nu ţi-ai pus mintea cu mine – şi sunt
atâtea lucruri pe care pe care voiam să ţi le spun
când te întorceai acasă din
Vietnam...

[...] Citeşte tot

poezie de Merrill Glass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate vor fi-n regulă

Cum aş putea să nu fiu fericit când contemplu
cum se limpezeşte cerul dincolo de fereastră, departe,
iar mareea la reflux se reflectă pe tavan?
Va exista mereu cineva care moare, va exista moarte,

dar nu-i nevoie să discutăm despre asta acum.
Poeziile zboară din noi fără-a fi convinse sau îndemnate
şi sursa lor este inima care stă pururi de veghe.
Soarele răsare-n pofida oricăror orizonturi întunecate,

iar oraşele de departe sunt frumoase şi strălucitoare.
Lenevesc în desfrâul razelor de soare fermecător,
Urmărind cum vin zorii, cum plutesc norii-n brize uşoare.
Toate vor fi-n regulă, la locul lor.

poezie de Derek Mahon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Şi cine eşti tu, încât, dorindu-te,
Să stau de veghe trează nopţi la rând
Rugându-mă să treacă vremea iute
Să te revăd în prag cât mai curând?

Şi cine eşti tu, că-atunci când îmi lipseşti
Locuiesc anotimpuri fără bucurii
Şi implor vântul să-mi bată în fereşti
Cu umbra ta – ascunsă luna-n nori deşi-i.

Ştiu un tip cu mult mai îndrăzneţ decât
Alţi mii de bravi – de pe uscat sau ape;
Şi cine eşti tu, rogu-te, într-atât
Că-n mintea mea alt om nu mai încape?

Dar aşa cum toti savanţii mărturisesc
Căile femeilor ne sunt străine...
Dar cine sunt eu, din toate să iubesc
Cel mai înţelept şi cel mai bine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune

Jumătate din inima mea, prieteni, este obosită
De-atâta fericire strânsă pe care-o poartă-n ea;
Deşi cântecele voastre-s vesele şi ora-i însorită,
Iar spiritul vostru avântat precum în zbor o rândunea,

O muzică fermecătoare sosind de dincolo mă bântuie,
La uşa mea musafiri din alte zile vin să sune
Şi-n ureche un cor neauzit insinuează-o melodie:
Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune.

CORUL

În jur totul e strălucitor, în aer un parfum suav persistă,
Se-aud glume şi sunete plăcute, iar cerul e-o minune...
Totuşi, un sentiment mereu prezent insistă:
Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu al mării

Am fost născut pentru-a călători departe, peste-oceane;
Am fost crescut din leagăn pe mare să ajung;
Poveşti despre tata trecând sub spuza altui cer, prin uragane,
M-au hranit de când eram pe genunchii mamei prunc.

M-au conceput talazurile lovind, înalte,-n ţărmul tare;
Am fost năşit de pulberea şi spumele saline;
Inima-mi întreagă trăieşte-între-ale apelor hotare,
Iar briza mării este casa căreia-i aparţin şi-mi aparţine.

Întreaga mea copilărie, de la cele mai îndepărtate
Şuvoaie-ale devenirii întru fiinţă, au venit la mine
Asemeni unor vise, tânguitoare, prea de tot aparte,
Eternele memorii ale pulsândei împărăţii marine.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imanuel Ehrenhardt

Am început cu lecturile lui Sir William Hamilton.
Apoi l-am studiat pe Dugald Stewart,
Pe urma pe John Locke referitor la înţelegere,
Pe Descartes, Fichte şi Schelling,
Kant şi apoi Schopenhauer –
Cărţi pe care le-am împrumutat de la bătrânul judecător Somers.
Pe toate le-am citit pe nerăsuflate, cu bucurie,
Sperând ca mie îmi este dat
Să apuc de coadă ultimul secret
Şi să-l scot la lumină din gaura lui.
Sufletul meu a zburat prin văzduh la zece mii de mile,
Încât numai Luna se vedea un pic mai mare.
Apoi am căzut înapoi, atât de bucuros, pe pământ!
Şi totul s-a născut din sufletul lui William Jones
Care mi-a arătat o scrisoare a lui John Muir.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ghicitoare-a trasat aici o ciudată urmă de melc

O ghicitoare-a trasat aici o ciudată urmă de melc. Acum, la culcare!
O voi reciti şi-înţelege mâine dimineaţă, când va bate soarele-n fereşti,
Dar până-atunci, îmi voi atinge iubita într-un fel
Care nu a mai fost niciodată dăruit unei altei fiinţe-omeneşti.

Te-am mângâiat... Ai fost atinsă de arama buzelor mele
Aşa cum un auditoriu este atins de fiorul melodiei cântate,
Iar săruturile au fost fluturii acelei veri întârziate –
Furtuna a venit mai târziu.

Şi-am băut, am băut apoi chemând pasărea uitării. Din gâtlejul
Stelelor curg sunete cristaline pe lanuri şi pe frunzele de plop,
În vreme ce privighetori înfiorate îşi ridică ochii
Spre cer, sorbind noaptea strop cu strop.

poezie de Boris Pasternak, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la

[...] Citeşte tot

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oscar Hummel

Bâjbâiam prin întuneric,
Era un cer pâclos, cu doar cateva stele
Dupa care încercam să mă ghidez pe cât de bine eram în stare.
Era ora nouă; mă străduiam să ajung acasă.
Deşi ţinusem drumul,
Cumva mă rătăcisem.
Apoi, cu mers nesigur am trecut printr-o poartă în curtea cuiva
Şi am strigat în gura mare:
"Hei, Violonistule! Ei, Mr. Jones"
(Credeam ca e casa lui şi că el mi-ar fi putut arăta calea.)
Dar cine a ieşit afară, dacă nu A. D. Blood,
În cămaşă de noapte, agitând un ciomag
Şi înjurând blestematele de restaurante
Şi criminalii care cresc în ele?!
"Tu, beţivule de Oscar Hummel", a spus,
Cum stăteam acolo clătinându-mă încoace şi încolo
Sub loviturile de ciomag –
Până când am căzut mort la picioarele lui.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!