Traduceri de C.D. Zeletin, pagina 2
* * *
Când întâlnesc privirile-i ardente,
spre fericirea mea, ca prin minune,
curaj, idei, cuvânt, înțelepciune,
intenții, gânduri, pană, sentimente
sau pier, sau, copleșite, sunt mai lente
și-o mută năucire mă supune,
dintr-un respect pe care îl impune
privirii mele-atâta de atente.
Destul! Fatal, divina lui făptură
întru atâta sufletul mi-l fură,
încât n-am vlagă să îngaim cuvinte.
Urmări miraculoase de iubire!
Cum poate-o frumusețe și-o uimire
să-ți dea viață și să-ți ia din minte?!
sonet de Gaspara Stampa, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 5
Ochii mei plânși, s-a stins al vostru soare
sau, mai degrabă, către cer se-ndreaptă:
acolo-l vom vedea, căci el ne-așteaptă
și poate-ntârzierea noastră-l doare.
Auz al meu, preadulcea-i cuvântare
cu cei care-o pătrund se-adună-n șoaptă.
Tu, biet picior, n-ajungi pe sfânta treaptă
pe unde-i ea, ce nu-ți dă pas, nici stare.
La ce bun dar, mă oropsiți și-n nume
de rău mi-o luați când nu sunt eu de vină
de n-o vedeți și n-o găsiți pe lume?
Nu blestemați, ci lăudați deplină
puterea Lui ce ia și dă anume
și lacrima cu bucurii alină.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Despre ignoranta: a sa si a multora" de Petrarca este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Sonetul 3
În plină zi sta soarele să piară
De mila Creatorului zidirii,
Când m-au străpuns săgețile privirii
Și ochii voștri, Doamnă, mă legară.
Nu socoteam cu mintea-mi temerară
Să ocolesc năprasnele iubirii:
Plecai viteaz și-n zbuciumarea firii
Află-nceput durerea mea amară...
Găsi Amor un om lipsit de pază.
Și-n ochi spre inimă deschisă cale –
Jghiab cristalin al lacrimii curate,
N-a fost o cinste-atunci să mă prăvale,
Iar vouă, cu un scut ce scânteiază,
Săgeata nici măcar să v-o arate...
sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu și în Renaștere, vol. I (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 1
Voi, care-n sonul rimelor aceste
Aflați suspinul ce în timp, departe,
Hrăni un tânăr rătăcit, ce-n parte
Era un altul decât cel ce este,
Și-n stiluri varii lacrimi de poveste,
Speranțe vane și dureri deșarte —
Nu-mi dați iertare, ci o milă-aparte,
De v-a trecut iubirea prin tempeste!
Am fost o lungă vreme, azi văd bine,
În gura lumii vorbă și ocară
Încât mâhniri în mine se-nfiripă...
Trecuta rătăcire-i azi rușine,
Păreri de rău și conștiință clară,
Că lumii place tot ce-i vis de-o clipă.
sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu și în Renaștere (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 7
De câte ori mă-ndrept spre voi, umbrare,
fugind de alții și când pot, de mine,
stropind cu lacrimi ierburi moi și floare
și sfâșiind văzduhul cu suspine!
De câte ori străbat cu-nfrigurare
păduri adânci sub bolți de-ntunecime
și gândurile mi te cată-amare,
și chem cu deznădejde către tine!
În mintea mea răsari, și ca prin ceață
zeiță mi te văd, minunăție,
din val ieșind pe maluri de verdeață
ori nimfă-n crâng ori întrupare vie
și-atunci, iubito, îți citesc pe față
că-mi dărui mila nesfârșită mie.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 6
De câte ori foșnesc sub bolți rotunde
copacii verzi și păsări plâng și-adie
un dulce vânt sau murmură din unde
malu-nflorit pe care zac și-a scrie
încerc când amintirile mă-mbie,
îmi văd iubita ce-n pământ se-ascunde
și glasul i-l aud, căci încă vie
suspinelor de-a-pururi îmi răspunde.
"De ce te zbuciumi și-ți grăbești anume
sfârșitul (îmi șoptește cu blândețe)?
De ce verși fluvii de durere, spune?
Să nu mă plângi; eternă tinerețe
trăiesc murind și ochii stinși pe lume
sorb fără saț lumini și frumusețe."
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 8
Suspinul pur ce-n boare se răsfiră
când îmi ascult iubita ce cărare
spre cer și-a făurit și totuși pare
că simte, că trăiește, că respiră
dac-aș putea să-l fac să-mi cânte-n liră,
ce doruri aș trezi! Cu-atâta-ardoare
mă caută și tremură-n vâltoare
să nu mă pierd. Ea calea mi-o inspiră
și drumul drept mă-nvață; când se-ngână
cuvântul ei cu ruga dulce, pură
și mila ce strecoară-n glas mă frânge,
pe vrerea ei mă-nchin, căci de pe gură
dulceață-i sorb și duioșii ce până
și pietrele ar ști să facă-a plânge.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 4
Ce faci? Ce cugeți? Înapoi ce semne
privești în van și nu te prinde locul,
suflet al meu nemângâiat, ce-n focul
în care arzi arunci tot alte lemne?
Graiul suav și ochii blânzi, ce-nsemne
în scris ți-au fost, și-au împlinit sorocul;
e prea târziu să-ți mai încerci norocul
cătându-i azi, ori ți-ai uitat pe semne.
Ah, nu mai învârti cuțitu-n rană,
nu zăbovi în gânduri vagi, buimace;
mai bine-apucă drum fără prihană
spre ceruri, dacă-n lume nu ne place
nimic; vederea ei ne-a fost capcană,
dacă nici moartă nu ne lasă-n pace.
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 2
S-a frânt coloana și-nfrunzitul laur,
popas de umbră gândurilor mele;
tot ce-am pierdut n-am să găsesc sub stele
din țărmul indic până-n țărmul maur.
Mă fură Moartea de-ndoit tezaur,
ce mi-e noroc și pavăză la rele;
nimic nu poate jalea mea s-o-nșele,
nici mări și țări, nici nestemate-ori aur.
Ci dacă soarta mi se vrea stăpână,
ce pot să fac decât să-mi port durerea
cu ochii plânși și fruntea în țărână?
O, cum ne-nșeli, mai dulce decât mierea,
și cât de iute, viață, scapi din mână
tot ce-am cules cu truda și cu vrerea!
sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!