T'ao Ch'ien

Caracterul înseamnă destin

Nu mi-aş fi putut dori o altfel de viaţă. Aceasta este chemarea mea,
să muncesc ogorul şi să cultiv duzi

cu cele două braţe ale mele. Întotdeauna am fost priceput la asta;
şi totuşi, împotriva foamei şi a frigului, rămân

cu pleava şi cu zdrenţele. Nu vreau mai mult decât
un stomac plin. Tot ce doresc este destul

orez, haine călduroase pentru iarnă şi
cămăşi uşoare pentru arşiţa verii –

atât. Dar nu reuşesc nici asta. O,
lucrul ăsta te poate umple de amărăciune!

Iar caracterul înseamnă destin. Dacă
eşti naiv în viaţă, drumurile ei te vor înşela.

Aşa stau lucrurile. Nimic nu le poate schimba. De aceea,
mă voi bucura de fiecare pahar cu vin.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin

Mi-am ridicat căscioara lângă şleaul mare,
Dar niciodată n-am auzit zgomotul făcut de cai sau de căruţe.
Cum e posibil aşa ceva?
O inimă însingurată crează pustietate-n jurul ei.
Culeg crizanteme în apropiere de gardul viu dinspre răsărit,
Apoi, o vreme, privesc colinele din depărtare.
La apus, aerul muntelui este curat.
Păsările se întorc la cuiburile lor, două câte două.

În asemenea lucruri se află un înţeles profund,
Dar când încerc să-l exprim, nu-mi găsesc cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin (#9)

Dis-de-dimineaţă am auzit pe cineva bătând în uşa mea
Şi, cu hainele în neorânduială, am alergat să deschid.
Am strigat, " Cine-i acolo?"
Un bătrân fermier bun la inimă
îmi adusese de departe un ulcior cu vin.
El crede că nu-s în pas cu vremurile.
" Să stai sub o streaşină de stuf îmbrăcat în zdrenţe –
nu e cel mai nimerit fel de a-ţi face veacul.
Toţi oamenii merg în aceeaşi direcţie.
Lasă-te purtat de curent."
Am fost adânc mişcat de cuvintele săteanului,
însă prin felul meu de a fi nu-s mereu în armonie cu semenii mei.
Este adevărat că pot învăţa să întorc căruţa-n drum,
dar nu m-aş pierde oare dacă-aş acţiona împotriva propriei mele naturi?
Hai, mai bine, să mă bucur de acest vin.
Căruţa mea nu se va întoarce din drum!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Nori lenevoşi, rostogolindu-se, rostogolindu-se –
Şi ploaia persistentă, ţârâind, ţârâind,
În toate cele Opt Direcţii* – acelaşi amurg.
Şesuri joase – un fluviu măreţ.

Am vin, am vin:
Nepăsător, beau lângă fereastra dinspre răsărit.
Mi-e dor – mă gândesc la vechii mei prieteni,
Dar nu se vede venind
Nicio trăsură, nicio barcă.

* Trimitere la roza vânturilor

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin (#2)

Calea a fost lăsată-n paragină o mie de ani.
Oamenii şi-au depozitat inimile departe:

foarte preocupaţi să găsească o poziţie convenabilă,
ei nu ating deloc vinul.

Dar ceea ce face traiul preţios
se întâmplă numai în această viaţă, iar această

viaţă nu ţine mult niciodată. E o provocare
imediată, asemeni fulgerului. Aceşti o sută

de ani sunt un corn al abundenţei: profită de ei!
Ce altceva mai bun ai putea face cu tine?

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vinul (V)

Mi-am ridicat casa în mijlocul unui furnicar de oameni,
Dar nu se-aude zgomot de trăsuri, nici tropot de cai.
Mă întrebi cum e posibil.
Când gândul este departe, pământul rămâne departe.
Culegând crizanteme lângă gardul de merişor dinspre est,
Văd în depărtare munţii sudici;
La asfinţit aerul colinelor este plăcut;
Stoluri, păsări în zbor se întorc la cuiburile lor.
În aceste lucruri respiră parfumul adevărului –
Aş vrea să-l împărtăşesc cu voi, dar am uitat cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumb nou

În trecere – anii, dincolo de memorie.
Solemnă – nemişcarea-însorită a acestei dimineţi.
Mă voi îmbrăca în haine uşoare de primăvară
Şi voi colinda colinele delurilor dinspre răsărit,
Unde o ceaţă străvezie pluteşte peste izvoarele muntelui...
Pluteşte un moment, apoi se pierde.
Mai adie şi-un vânticel dinspre sud,
Înfiorând frunzele lanurilor tinere de porumb.

NB. In poezia chineză sudul semnifică moartea – astfel că " vânticelul dinspre sud înfiorând frunzele" ar putea fi un poet vârstnic scriind sau recitând poezii unor copii.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare de domiciliu

Vechiul meu vis de-a locui în Satul de Miazăzi
Nu era-n niciun fel legat de dorinţa de-a avea o casă;
Însă auzisem că acolo trăiesc oameni cu suflete simple,
Cu care e o plăcere să-ţi petreci dimineţile şi serile.

Mulţi ani am tânjit să mă aciuiez acolo:
Acum mă îndrept spre acea căsuţă.
Atâta vreme cât este loc suficient pentru un pat şi un covoraş,
Nu-mi pasă că-i doar o cabană micuţă.

Vecinii vin adesea să mă vadă
Şi cu cuvinte îndrăzneţe vorbim despre cele de demult.
Descifrăm împreună texte rare şi ne binecuvântăm unii pe alţii:
Examinăm şi limpezim împreună înţelesurile îndoielnice.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul dricarului (I)

Toate care au viaţă trebuie să aibă o moarte;
un sfârşit timpuriu nu înseamnă că ai trăit puţin.
Aseară eram la fel cu ceilalţi oameni;
în această dimineaţă sunt înrolat pe lista morţilor.
Când sufletul şi respiraţia sunt spulberate, unde se duc? –
de ce forma se risipeşte şi este încredinţată golului din lemn?
Băieţelul meu, plângând, îşi caută tatăl;
prietenii apropiaţi mă regretă şi jelesc.
Acum când nu mai ştiu nimic despre pagubă şi câştig;
cum aş putea distinge ce este bun de ce este rău?
O mie de toamne după zece mii de ani
cine va şti dacă-am trăit în onoare sau în ruşine?
Am un singur regret: cât am fost pe această lume
n-am băut niciodată vin pe săturate!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noua zi a celei de-a noua luni

Încet, fără grabă, toamna se sfârşeşte.
Dureros de rece, vântul dimineţii îngroaşă roua.
Această iarbă nu va mai fi încă o dată verde.
Copacii şi frunzele suferă.
Aerul este limpede şi uscat,
Iar cerul înalt – un mister.
N-a rămas nimic din cântecul greierului
Gâşte sălbatice-n zbor sparg liniştea serii.
Nenumărate creaturi se ivesc şi dispar.
Viaţa şi moartea sunt întotdeauna dificile.
Toate care există sunt de la bun început sortite morţii.
Acest gând îţi poate frânge inima.
Ce aş putea face să-mi uşurez gândurile?
Mă consolez bând vinul care-a mai rămas în pahar.
Cine înţelege următorii o mie de ani?
Mai bine să facem astfel încât această dimineaţă
Să nu se termine niciodată.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!