Silvia Velea

Limbajul literar, cred eu, nu se deosebeşte de limbajul muzical. Cuvintele au o muzicalitate intrinsecă, au euritmie. Ideile sunt arii. Tot ce am de făcut e să las ideea să se exprime liber. Apoi umblu la acordul fin, la reglaje. Sau, cum ar spune Stephen King, "îmi suprim drăguţele", acele părţi, care, deşi sună bine, ori nu sunt relevante pentru idee, ori o îngreunează, aşa cum îngreunează prea mult polen aripile unui fluture.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de bine să poţi privi, să poţi gândi, să poţi simţi ceva fără legătură cu viaţa ta! Ceva care există în sine şi pentru sine... Mai ales o astfel de comunicare lipseşte între oameni. Ne înlănţuim vorbele sau tăcerile într-o continuă provocare. Dar ce liniştitor plutesc în văzduh aceste cuvinte sau tăceri neprovocate! Ce frumuseţe ireală au, ca în "O mie şi una de nopţi"! E atât de bine să fii şi să laşi şi pe altcineva să fie!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când ascult muzică mă contopesc cu sunetele. Au formă, culoare, consistenţă. Au gust, miros, mişcare. Le aud cum dansează prin întuneric. Cum se îmbrăţişează. Văd cascade multicolore de armonii. Simt adierea lor blândă pe lângă tâmple sau, dimpotrivă, vârtejul stârnit dintr-odată pe corzi... Le inspir parfumul discret. Le las să se topească pe limbă. E ca şi cum artistul s-ar fi sublimat în toate aceste sunete, iar eu ascult muzica sufletului său.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că viaţa este mult mai frumoasă decât o percepem noi. Eu spun că frumuseţea este ea însăşi o percepţie subiectivă şi că oricât de mult s-ar rafina această percepţie, oricât de generoasă ar deveni, oricât şi-ar lărgi orizontul, tot în limitele ei rămânem. Nu mă refer doar la ceea ce se poate sesiza prin cele cinci simţuri fizice şi cu ajutorul gândirii, ci mai ales la ce se poate cunoaşte sau se poate trăi prin reflectarea în conştiinţă a propriei noastre fiinţe, a propriei vieţi în această lume.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un sentiment nefiresc de plăcut, fără nicio teamă sau grijă, mi-am luat bicicleta şi m-am plimbat prin tot oraşul, în zigzag, în cerc, în sus şi-n jos. Când am obosit şi am început să mă înspăimânt de singurătate, m-am aşezat pe bancă, într-un parc. Mi-am întors privirea spre un boboc de trandafir alb. L-am admirat îndelung, cu sentimentul foarte clar şi liniştitor că nu era necesar să-l aduc în viaţa mea, nici să intru eu în viaţa lui. Nu trebuia decât să realizez vecinătatea fiinţelor noastre. Dar şi câtă pace îmi aducea vecinătatea lui!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de ispititor ar fi să ascult nisipurile cântătoare sau stâncile din care ies şoapte misterioase, atunci când vântul bate într-o anumită direcţie; oricât de minunat ar suna vocea lui Dumnezeu în foşnetul frunzelor sau oricât de ademenitor ar fi să desluşesc voinţa divină în mişcarea ramurilor; oricât de grăitoare mi s-ar părea trosnetele lucrurilor aruncate în foc şi oricât de fascinant aş socoti zborul păsărilor, nu pot să văd în aceste manifestări naturale surse de oracole, ci doar mărturisiri necuvântătoare ale lui Dumnezeu despre prezenţa Sa în frumuseţea lumii.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi-dimineaţă, mergând fără chef spre serviciu, mi-a sărit în faţă un corcoduş abia înflorit. Care mi-a deschis ochii, căci am început să văd tot felul de lucruri: păsări, de exemplu, nori, muguri... Şi un gard din beton, albastru, urât. Mă pregăteam să-l dărâm cu puterea gândului, însă chiar în clipa aceea mi-au atras atenţia balansoarele şi toboganele din parc, care-mi făceau cu mâna. M-a lovit aşa o fericire în coşul pieptului, încât mi-am zis: "Doamne, ce bine că lumea nu-i aşa cum îmi place mie!" Fiindcă eu n-aş fi construit grosolănia aceea de zid, dar nici balansoare şi tobogane...

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns pe care-l dai trebuie să exprime ceea ce înţelegi tu, ceea ce crezi tu, nu ceea ce poate să înţeleagă sau să creadă altcineva. Un răspuns pe care-l dai trebuie să fie o lămurire de sine, pentru sine, nu pentru altcineva. E mai bine să nu dăm un răspuns, dacă celălalt nu-i pregătit să-l primească ca atare şi să-l preţuiască. Să nu dăm un răspuns celor care sunt convinşi că îl cunosc deja. Să nu dăm un răspuns celor care-şi fac iluzii şi nu vor să le fie spulberate. Să nu dăm un răspuns, dacă interpretarea lui poate crea false aşteptări. Să nu dăm un răspuns ca să rănim sau să pedepsim

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini şi idei fără importanţă. Ştiu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Ştiu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconştient, şi că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârşitul vieţii fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îţi poţi aminti pe sărite, ci doar trăind conştient fiecare clipă a vieţii, aşa cum ar trăi-o El în tine.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, cu un motiv anume (bun sau rău, nu contează), hotărâm să renunţăm la un vis. O vreme, cât ţine îndârjirea, îi ducem dorul, apoi începem să uităm. Uităm motivul pentru care l-am îndepărtat de noi, dar uităm şi importanţa lui de odinioară. În locul unde-l găzduiam, în inimă, s-a format o coajă tare, pe care o simţim câteodată, fără să ne mai amintim ce se ascunde sub ea. E doar o altă coajă tare, printre atâtea altele, o altă lespede fără nume, printre celelalte, sub care o parte din suflet s-a refugiat, ca o şopârlă cu coada retezată. Ne obişnuim să trăim în acest peisaj sufletesc, pe care înălţăm şi îngropăm continuu pasiuni, iubiri şi visuri.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!