Adaugă citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top autori | Index autori | Albume cu personalități | Albume cu vedete

Silvia Velea

Lista completă

Cred că îl atingem și ne lăsăm în fiecare clipă atinși de Dumnezeu, însă noi simțim asta doar atunci când suntem fericiți.

Dragoste viscerală

"Ești seara mea!" mi-a spus ea drăgăstos aseară,
"Ești dimineața mea!" îmi susură-n ureche iară,
Și-acum mă-ngrijorez (fără temei?),
La prânz am să fiu oare... prânzul ei?

Poem de dragoste

Valul dezgolește coaste aurii în soare
ciuta se mândrește cu zveltele-i picioare
bogat, părul se-nfoaie, fățiș flirtând cu vântul
și negru e ca noaptea, și greu precum e gândul
pielea-i trandafirie, sânii pietroși, de fată
în ochii cristalini luciri de lună joacă

dar când pieri-vor toate și simți că e târziu
tăcută veghe eu la tâmplă am să-ți fiu
să-ți luminez nesomnul viscolit de doruri
cu florile de gheață presate între geamuri
și atunci îți vei aduce aminte, dragul meu
cum peste toate acestea voi fi rămas doar eu

peste ani, peste oameni și peste destin
peste îmbrățisări scuturate - cupe de crin
peste trupuri cărnoase și dulci de femei
mirosind a livezi în floare, de meri
cu fructul necopt, cules prea din vreme
mușcat si-azvârlit într-o ladă de zestre

peste coamele brune ale superbelor iepe
gonind prin inima întinselor stepe

peste lumina opacă, de ceară topită
aprinsă-n băltoace de felinare de sticlă...

Plânsul de apoi

Mă zguduie un plâns din temelii,
un plâns de măruntaie nepostite,
masa-i bogată, vițelul pe poftite,
cu capu-n piept și mâinile pitite,
mă zguduie un plâns prin bucurii.

Mesenii cântă, e veselia-n toi,
cui ce-i mai pasă de ce-a fost vreodată?
râd sfinții cu pungașii laolaltă,
doar locul meu din cer ar sta să cadă
sub zguduirea plânsului de-apoi...

Cântec

Dragul meu, acuma tu să-mi spui,
E ceva pe lume să nu moară?
Poți să-ntrebi inima oricui:
E ceva pe lume să nu doară?

Ia aminte, dacă vrei, la vânturi,
Cum mai zboară neînaripate,
Și cum calcă pe pământ foșnind,
Pe vârfuri de frunze scuturate...

De sinceritate ploile vorbesc,
Bunătatea de la meri se-nvață,
A ierta - doar de la zăpezi,
Și statornicia de la viață.

În vizită

Pe măsuță, în salon,
lângă o chisea cu miere
și-un pahar plin cu sifon,
rânduite-n fructiere,
roade, care mai de care,
coapte, dulci, aromitoare,
stau grupate după sort:
în prima sunt indigene,
în cealaltă, din import.

Când le vezi cum își zâmbesc
peste-un fir de garofiță,
n-ai zice că pe sub gene
reciproc se socotesc.

Iar eu de-un minut întreg,
așteptând să-mi vină gazda,
dusă după-o linguriță,
mă întreb ce să-mi aleg...

Doar ce m-am decis cu gândul
să mănânc o portocală
și-o văzui pe respectiva
(Doamne, oare am luat-o razna?)
'tam-nesam că-mi sare-n poală.

N-apuc să mă dumiresc
ce se întâmplă cu mine,
c-o aud acum pe diva
rostind către-un măr domnesc:
- Numai numele-i de tine!

Se umflă în pori, zâmbind,
către-un grup de mandarine,
care chicotiră-n cor.

Mărul, cam aprins din fire,
roșu tot de indignare,
cântări dintr-o privire
portocalele pitice,
(cărora, la drept vorbind,
le cam... pierise râsul.)
- Citrice! conchise dânsul,
și pufni către gutui.
Dar sări, acră, lămâia:
- Nu-nțeleg, ce vrei să spui?!

- Apoi, după cum se vede,
clătină din cap o prună
uscată, cu amărăciune,
niciuna nu e mai bună...

- Ia uite cine vorbește!
se scandaliză lămâia.
Ori te crezi, Doamne ferește,
mai frumoasă ca smochina?

- Ești obraznică, acritură!
o apostrofă gutuia.
Portocala a-nceput. Prea se crede
cea mai bună dintre toate!
- Și, mă rog, nu am dreptate?
se luă cu gutuia-n gură
portocala cu pricina.

- N-ai! se-amestecă o pară,
mare cât un dovlecel.
Află că nu ești mai dulce,
mai zemoasă decât el!

Și din ditamai salonul,
o nucă-i ținu isonul:
- Chiar așa! începu ea,
Ce se dă așa gustoasă?
Cât o vezi că e de grasă,
nu-ți ajunge pe-o măsea.
Numai coaja e de ea!

- Cred că nu mai aud bine!
rosti o banană coaptă,
'naltă, suplă, fără pată,
Ați uitat cumva de mine?

- Vouă nu vă e rușine?
își ieși din fire pruna.
Mai prejos nu e niciuna!
Nici mărul ca portocala,
nici stafida, nici curmala,
nici exotica banană
nu-i mai bună! Orice poamă
are gustul ei unic.

Voi n-ați priceput nimic?
Când ți-e dor de-un măr domnesc,
din câte minuni rodesc
pe pământ, nu-i una care
să-ți aducă alinare...

- Domnișoară, ce doriți?
Tresării din vis:
- Poftiți?

Mugur de aripă

strângând la piept genunchiul său julit,
copilul meu ședea la rădăcină,
stătea așa, în iarbă, liniștit,
fără să știe ce-are să mai vină

m-am așezat alături, m-am lipit
de umărul ascuns sub păr în pripă,
văzusem însă că e ascuțit
și ține închis un mugur de aripă

iar părul, ce frumos îi mirosea!
mătase de porumb de soare-ncinsă,
în care umbra frunzei se-mpletea
într-o cunună de lumină stinsă...

Dimineața

dimineața
are alt gust

merg prin lumină
fără s-o ating

toamna mă-nvăluie
într-o pânză subțire
de frunze și frig

dincolo
o femeie scutură așternutul
și gestul ei simplu
pune ordine în univers

iau această amintire
lăsând după mine
o urmă de melc

Bărbatul meu citește în mine ca într-o carte. Probabil de asta întoarce foaia așa de des.


Nu-i om să poată-n râsul tău
și plânsul să-l distingă
atâta timp cât chipul său
și-l vede în oglindă.

 

<< < Pagina din 4 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Silvia Velea, adresa este:

 
 
Creează cont | Ai uitat parola?

Căutare


Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

  • 1971 - s-a născut (Ploiești, Prahova, România)