Paul Verlaine

Nu este-aşa?

Nu este-aşa că-n ciuda acelor proşti şi răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mândri şi buni în veci cu ei?

Nu este-aşa că-n tihnă şi plini de voioşie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne ştie?

Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cânta-vor în iubire,
Cum cântă noaptea două privighetori deodată.

Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,
Puţin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâşie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.

Legaţi de cea mai scumpă şi trainică frăţie,
Ca într-o za vrăjită noi vom păşi-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.

poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Green

Şi iată fructe, flori, şi ramuri, şi o frunză,
Mai e şi inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar să caţi să-i afli-o scuză,
Să nu îl farmi cu mâna albă şi curată.

Vin, răsbătut de picături de rouă dese,
De vântul dimineţii îngheţând pe frunte.
Îngăduie-oboselii reculese
Ca să viseze-odihnitoare clipe scumpe.

Pe sânul tânăr zbuciumul mi-adună
Răsună ca-ntr-o scoică ultimul sărut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna bună,
Să dorm şi eu, de te-odihneşti în aşternut.

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, muzica întâi de toate
Astfel, Imparele prefer,
Mai vagi, mai libere-n eter,
Fiind în tot, plutind în toate.

catren de Paul Verlaine din Arta poetică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile de altădată...

Luptau cu lunga fustă înaltele lor tocuri,
Aşa că, după locuri şi vânt, din când în când,
Vedeam întotdeauna piciorul luminând
Şi cât iubeam aceste-nşelătoare jocuri!

epigramă de Paul Verlaine din Râsul lumii la români (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laeti et Errabundi

Voiajurile intrepide
(Ce grea odihna pare azi!)
Cu steamere şi cu rapide.
(La ce-mi slujeşte-at home-ul gras?)

Mergeam haihui – mai ţii tu minte,
Tu, călător pierit în cale –
Sorbiţi de aerul fierbinte,
Fantome, două, joviale!

Cu pasiunile hrănite –
Cu-obrăznicie – peste poate,
Cinsteam vacanţe înmiite.
Iar simţurile, ponderate,

Dau tinereţe, înfrăţire,
Şi inimile slobozite
De a muierii miluire,
Prejudecată părăsită,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profund decepţionat, m-am pus pe plâns. Întrebat de ce, am răspuns că mă dureau foarte tare dinţii... Dar, de fapt, plângeam în urma primei impresii produsă de Paris, şi anume urâţenia, noroiul, murdăria.

Paul Verlaine în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marionete

Pulcinellà şi Scaramouche
Complici la un proiect ghiduş,
Fac gesturi negre pe sub lună

În timp ce-un doctor excelent
Culege ierburi, foarte lent,
Ierburi de leac prin iarba brună.

În faţa lui, cu ochi rotunzi,
Prin căprinişuri, pe ascuns,
Se-avântă, goală şi hoţeşte,

După-un pirat iubit nespus
Pe care-o pasăre, de sus,
Cântând, de dor îl potoleşte.

poezie clasică de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Nina Cassian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile cad în sufletul meu aşa cum ploaia cade peste oraş.

citat clasic din Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul molcum

Ascultă cântecul molcum
Ce plânge doar ca să îi placă:
Discret şi fără de bulboacă
Pârâu pe muşchi, pe lângă drum.

Ăst glas l-ai ştiut (ţi-a fost şi drag?)
Dar azi de-un văl e-acoperit,
Ca văduva păianjenit
Şi mândru tot ca ea-n vileag;

În cuta lui tăinuitoare
De-al toamnei vânt des fremătată
Miratei inimi îi arată
Tot adevărul, ca pe-un soare.

Şi spune, glasul cunoscut,
Că viaţa-ntreagă-i bunătate.
Că ura, pizma, toate, toate
Dispar când moartea a-nceput.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.

Cu ochii morţi şi cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Doi spectri şi-au amintit de trecut?

"De-al nostru-extaz de demult ţi-aminteşti?"
"Să-mi amintesc acum de ce voieşti?"

"Palpiţi şi-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" "Nu!"

"Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." "Se poate!"

"Ce-albastru cer era, speranţă mare!"
"Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mircea Demetriade
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!