Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Silvia Velea

Lista completă, pagina 2

Început de toamnă

albastrul se scorojește
de pe bolta cerului

plouă
cu rămășițele pământești
ale îngerilor

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Dimineața

dimineața
are alt gust

merg prin lumină
fără s-o ating

toamna mă-nvăluie
într-o pânză subțire
de frunze și frig

dincolo
o femeie scutură așternutul
și gestul ei simplu
pune ordine în univers

iau această amintire
lăsând după mine
o urmă de melc

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nu-i om să poată-n râsul tău
și plânsul să-l distingă
atâta timp cât chipul său
și-l vede în oglindă.

catren de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Plopul

Plopul, ca și greierele,
toată vara se încrede
în podoaba lui cea verde.
Însă toamna,
când ploaia alungă suflarea în case,
plopul, acum numai piele și oase,
se strânge în brațe, făcut covrig,
tremurând pe marginea șoselei de frig,
și visează la focul din sobe
trosnind a cobe
și descântând pe limbile lui
cetina bradului – prințul vestit
ce-așteaptă Crăciunul să fie gătit.

Ce n-ar da bătrânul plop
să aibă și el un glob,
unul singur – felinar,
sau steluță de beteală,
să și-o tragă pe ureche,
un fular de poleială,

[...] Citește tot

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bărbatul meu citește în mine ca într-o carte. Probabil de asta întoarce foaia așa de des.

aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Mugur de aripă

strângând la piept genunchiul său julit,
copilul meu ședea la rădăcină,
stătea așa, în iarbă, liniștit,
fără să știe ce-are să mai vină

m-am așezat alături, m-am lipit
de umărul ascuns sub păr în pripă,
văzusem însă că e ascuțit
și ține închis un mugur de aripă

iar părul, ce frumos îi mirosea!
mătase de porumb de soare-ncinsă,
în care umbra frunzei se-mpletea
într-o cunună de lumină stinsă...

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Împăcare

îmi scapă însingurarea ta
cum marea-și scapă sieși
în adâncuri,

dar mie mi te dai cu tot întinsul
și cu nevoia frângerii
la mal.

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Privesc un boboc de trandafir alb. Și nu trebuie să-l accept eu în viața mea sau să primesc să fac parte din viața lui, nu trebuie decât să realizez vecinătatea ființelor noastre.

aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Poștărița mea se vaită de picioare. Zice că are circulația proastă.

calambur aforistic de Silvia Velea
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nu vorbesc mult, de teamă ca vorbele mele să nu îngroașe stratul de ceară din urechile celorlalți.

aforism de Silvia Velea (28 decembrie 2002)
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

<< < Pagina din 6 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Silvia Velea, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Silvia Velea

Numele de naștere: Silvia Gheorghiu
Silvia Velea
poetă, eseistă și aforistă română

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook