Edna St. Vincent Millay

Taverna [Tavern]

Voi ţine o tavernă
Sub creasta de colină,
Bărbaţii cu ochi tandri
Să-şi caute odihnă.

Vor fi bucate o mie
Şi căni să-i răcorească
Pe cei cu ochii tandri
Ce vor urca pe creastă.

Dormi-va călătorul
Ca să-şi viseze scopul,
Mă voi trezi în noapte
Să nu se stingă focul.

Ce fac e un capriciu –
Dar inima mea jură
Că doi ochi mari şi tandri
Mi-au dat învăţătură.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebede sălbatice

Mi-am privit inima,-n timp ce lebede treceau spre sud,
Şi ce-am văzut din ce nu mai văzusem – un străin?
Doar o întrebare în plus şi una mai puţin:
Nimic pe măsura acelui zbor spre-o altă zare.
Inimă-obosită, pâlpâind ca o lumânare,
Casă fără aer, uşa-ţi închid şi plec spre alt destin.
Iar voi, lebede, treceţi din nou peste oraş spre sud,
O, zburaţi din nou peste oraş, în lungi stoluri călătoare!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu gâşte

Primăvara nu coboară călare pe nişte
Cai, ci vine pe jos, ca fata care paşte gâşte.
Şi toate lucrurile frumoase din viaţă sosesc
Într-un mod simplu şi cât se poate de firesc.
Dacă vreodată, din necaz sau teribilism smintit
Am spus că-s sătulă de lucruri oneste, am minţit:
Pentru asta ar trebui să fiu blestemată pururi
Cu iubiri gătite-n mătăsuri, c-ale curvelor cururi,
Cu vecini acri şi prieteni capricioşi ca vremea-n toamnă –
Şi cu primăvara sosind în oraş călare, ca o doamnă!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel curajul pe care mama mea l-avea

Acel curaj pe care mama mea l-avea
A însoţit-o la plecarea-n noaptea cea adâncă,
Tăiat din a New England-ului stâncă,
Zace-acum jos în groapa de sub piatra grea.

Broşa de aur pe care şi-o prindea la piept
Mi-a lăsat-o mie – şi-o preţuiesc, şi-o port de mică;
Totuşi, dacă-ar fi să vorbim drept,
Aş putea renunţa uşor la ea, la o adică.

Oh, dar dacă, în schimb, mi-ar fi lăsat un dram
Din ceea ce-a luat şi-i stă-n mormânt alăturea!
Acel curaj de rocă tare, curaj de care ea
Nu mai are nevoie-acum, însă eu am.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut femeie şi-s stresată

Eu m-am născut femeie şi-s stresată
De tot ce le stresează pe femei
De-aceea tu mă-ndemni cu bun temei
Să te admir şi să m-aprind pe dată
Când îţi laşi trupul greu pe pieptul meu:
Iar fumul vieţii e subtil şi reuşeşte
Să bage-n ceaţă mintea, în timp ce pulsul creşte
Şi tu profiţi de mine, cum am păţit mereu.
Dar nu-i nimic, să nu-ţi pese de mine,
Creierul meu de sânge a fost trădat
Însă cu drag mă voi gândi la tine
Deşi dispreţ şi milă am adunat.
Însă această nebunie de care doar noi ştim
Nu-i un motiv să conversăm când ne-ntâlnim.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul n-aduce alinare

Timpul n-aduce alinare; cu toţii m-aţi minţit
Voi, ce mi-aţi spus că timpul mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipseşte când plouă liniştit
Şi când refluxul lasă ţărmu' în urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Şi frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Însă iubirea amară, cea care ne legase
În inimă şi-n minte eu o mai simt şi-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintirea sa
Dar am găsit un singur loc, doar unul
De care ştiu că nu îi va păsa
Şi zic, "Aici nu-s amintiri, nu mă înşel",
Dar stând aşa acolo, îmi amintesc de el.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat pe ce braţe mi-a stat capul până-n zori

Am uitat pe ce braţe mi-a stat capul până-n zori
Şi ale cui au fost. Nu-mi amintesc – şi basta,
Unde şi ce buze-am sărutat, de-atâtea ori;
... dar ploaia e plină de stafii noaptea asta.
Dincolo de geam se aşteaptă poate un răspuns,
Iar nesomnul din sânge recheamă din trecut
Ecoul dulce-al unor voci nu stinse îndejuns,
Rememorând parfumuri, mirosuri de demult.
Astfel stau iarna singuri copacii pe coline,
Fără-a şti ce păsări i-au părăsit anume,
De ce-n albastrul ochi al bolţii atâta ger e:
Eu nu mai ştiu să-mi chem iubirile pe nume,
Tot ce ştiu e că vara mai cântă-un pic în mine
Şi că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de p
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e totul

Iubirea nu e totul: nu e mâncare, băutură
Sau somn adânc, acoperiş ce apără de ploaie,
Ori un buştean pentru aceia ce în ocean căzură
Pe care urcă şi-apoi cad şi-n apă iar se-nmoaie.
Plămânul îngroşat nu-l poate face să respire
Sângele nu-l va curăţa, fractura n-o va vindeca;
Dar mulţi care iubirea n-au, şi sper să nu vă mire,
Chiar în acest moment cu moartea doresc a se-alia.
Şi totuşi s-ar putea ca-n ceasul de necaz
Nevoia să mă împingă când gem să scap de el,
Căci mă apasă tare şi nu îmi dă răgaz,
Să vând iubirea noastră ca să-mi revin niţel
Sau amintirea nopţii, să simt hrana-n stomac.
Dar chiar de-ar fi posibil, nu cred că am s-o fac.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu gândi, opreşte un moment al minţii puls

Nu gândi, opreşte un moment al minţii puls;
Liberă de gânduri, încearcă să te convingi
Că-i gata munca, iar drumul zilei e parcurs,
Că frumuseţea, de-ai bani, pui mana şi-o atingi.
Dacă-n lumina lunii prin frunze de salcâm
Îţi strigă privighetoarea numele duios
Şi clar, să nu crezi că sunteţi aceluiaşi tărâm
Sortiţi şi-ţi va ciuguli din palmă-n curte, jos.
Frumuseţea, dincolo de cântec şi de flirt,
E liberă – tu n-o vei putea păstra vreodată,
Nici să-i acoperi ochii, şi nici sub flori de mirt
S-o faci să te iubească; plătită, alintată,
Nu-ţi aparţine; ea, chiar dac-o tratezi ca pe-o turturică,
Nici nu va şti – de dragoste n-a auzit, la o adică.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!