Nicolae Labiş

Intima comedie

Introducere

M-am cufundat în mine la mare adâncime.
Afară doar un murmur, filtrându-se se ţese
Filtrat prin starturile dese,
Afară doar un murmur înăbuşit se ţese,
Însă aici răsună întreaga-mprejurime,
Mi-i ameţit de-a vorbelor mulţime;
Şi-afară doar un murmur, ritmându-se, se ţese
Filtrat prin straturile dese.

Şedeţi în ascultare, prieteni prea grpbiţi.
Când ostenit şi palid mă voi ivi afară
În lumea cunoscută şi-n raza cea solară,
Voi fi uitat acestea pe care le-auziţi...
Şedeţi în ascultare, prieteni prea grăbiţi –
Când ostenit şi palid mă voi ivi afară
Vă voi ruga să-mi reamintiţi.

Intimele-mi spirale trudindu-mă le sui,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntec de început

(fragmente)

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şi-a rotit,
Cei doi pumni omeneşti lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrşirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Şi strigătul celui căzut!

Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un şoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii
Şi parcă-i un veac de cînd zbor.

Azi, înainte de-un nou şi sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Poezii - Editura Cartea Românească
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maturizare

Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Şi tot ce-i omenesc, născut eu îs
Şi îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi şi cascade vii de râs.

De când mă ştiu copil, iubeam pădurea
Şi mierlele, şi vulturii din nori,
Şi mieii blânzi, şi râşii iuţi şi ageri,
Şi şerpii cei cu solzii lucitori.

Trecură anii... Râşii iuţi răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Şi-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Şerpii frumoşi de mână m-au muşcat.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf I

Iertat să fie cel ce la mânie
Mi-a împlântat cuţitul pân-la os,
Dar neuitat şi neiertat să fie
Cel care-a râs de gându-mi bătăios.

epitaf epigramatic de Nicolae Labiş din Sunt spiritul adâncurilor (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas greu

Doamne, cata tristete si frunza!
Te darui si n-ai cui,
Te darui nimanui.
Buzele se desfac zambind a mila,
Vinul galgaie-n sila.
O durere estompata si surda
Bantuie inima mea.

Singuratatea vibreaza-n timpane
Cu sunet de scoica,
E ceasul somnului.
Pasi stinsi, pasi stinsi. E ea?
Altcineva.
Iti vine sa tipi de manie
Ca nu simti parere de rau!
Ceasul somnului. Ochi atintit.
Orb, surd, cu voce anemica.
Plans de neputinta-n infinit.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

- Pentru ce-ai rămas iubire! -
Rădăcina-a unei flori
Ce s-a destrămat subţire
În petale şi vapori
Ca să zboare mai uşoară
Să învie a doua oară
În alt suflet, în alt ceas
Lăsând drojdia grozavă -
De pârjol şi de otravă...
Murmuram: - De ce-ai rămas?

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!