Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

T.S. Eliot

Lista completă

Mi-am măsurat viața cu linguri de cafea.

citat clasic din T.S. Eliot
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Îți voi arăta teama într-un pumn de praf.

citat clasic din T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana ChirilaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock

S' io credessi che mia risposta fosse
a persona che mai tornasse al mondo,
questa fiamma staria senza più scosse.
Ma per ciò che giammai di questo fondo
non tornò vivo alcun, s' i' odo il vero,
senza tema d' infamia ti rispondo.

Să mergem deci, tu și cu mine,
Când seara s-a întins pe cer în fine
Asemenea unui bolnav cloroformizat pe masă;
Să mergem, prin anume străzi pe jumătate moarte
Și prin alei bolborositoare
De nopțile fără somn în hoteluri ieftine de-o noapte
Și birturi cu rumeguș și cu găoci de stridii:
Străzi care se urmează una-ntr-alta ca o ceartă rea, sâcâitoare
Și cu subînțelesuri ce sunt niște insidii
Care te-mping spre o aceeași mare întrebare...
O, să nu-ntrebi "Și ce mai e și asta?",
Să mergem să ne facem vizita.

[...] Citește tot

poezie clasică de T.S. Eliot, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

East Coker

Noiembrie murind, ce face
Cu zvăpăierea primăverii,
Cu fulgul ce sub talpă zace,
Cu zămisliri ce-s ale verii,
Cu nalba năzuind prea sus
Când cenușiu pe roș s-a pus
Și când se frânge dintr-o dată?
Cu trandafiri târzii, ce-i vezi
Că-s plini de timpurii zăpezi?
De stele rostogolitoare
E tunetul rostogolit
Încât pe cer a-nchipuit
Un șir de triumfale care
Purtând războaie siderale.
Iar Scorpionu-și taie cale,
Luptând cu Soarele, într-una,
Până când Soarele și Luna
Drum spre pieire și-or deschide.
Pe ceruri zboară Leonide
Și plâng cometele cu mia,

[...] Citește tot

poezie celebră de T.S. Eliot
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conversație galantă

"Mult sentimentala nostră prietenă luna!", remarc,
"Sau ar putea fi (cumva fantastic, recunosc, în acest caz )
Chiar balonul vestitului Prester John, preotul monarh,
Sau o veche lanternă uzată atârnând pe cer
Pentru-a lumina călători în drum spre propriul necaz.
Ea, atunci: "Divagați, vă dați după macaz! "

Iar eu: "Cineva inventeaz-o scenografie splendidă,
Acest cadru nocturn prin care se simulează-acum
Noaptea și luna; muzica pe care-o sechestrăm, de pildă,
Ca să exprime întregul nostru vid interior"
Dar ea: "Vă referiți la persona mea, vă rog?"
"Oh, nu, cred ca iar pășesc pe lângă drum."

"Dumneavoastră, madam, sunteți eternul umorist,
Eternul inamic al ideii de absolut,
Interzicând cantonarea-n interiorul autist,
Din aerul dumneavoastră indiferent și imperios
Poezia poate-înțelege erorile-i de neconceput – "
Și – "Atunci noi chiar trebuie să luam totul în serios?"

poezie clasică de T.S. Eliot, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
poezie (vezi și poem)
Poezia nu e o acumulare de emoții, ci o evadare de emoții.

definiție clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Doar cei ce riscă să meargă prea departe vor afla cât de departe pot ajunge.

citat clasic din T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana ChirilaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantațiile șoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile și preciziile ei.
Și fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spațiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlțâie amintirea
Așa cum un nebun zgâlțâie o mușcată uscată.

Unu și jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Privește la femeia aceea
Cum șovăie înspre tine în lumina ușii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e

[...] Citește tot

poezie clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu cât mai perfect este un artist, cu atât mai separați vor fi în el omul care suferă și mintea ce creează.

citat clasic din T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana ChirilaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trăim într-o epocă ce avansează progresiv înapoi.

citat clasic din T.S. Eliot
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina din 10 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din T.S. Eliot, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

T.S. Eliot

Thomas Stearns Eliot
T.S. Eliot
poet, dramaturg și critic literar englez de origine americană

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook