Sergiu Celibidache

Cuprinderea a două spaţii separate corespunde singurului fel posibil de a acţiona al spiritului – unic, prim şi ultim fel de a "nu putea face nimic altceva". Pentru ca spiritul să poată cuprinde, el trebuie să încheie cu multitudinea, trebuie să iasă din ea, trebuie să se afirme împotriva ei. Pentru că multitudinea apare etern nouă este necesar ca abilitatea reducerii etern consumate să rămână aceeaşi.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onepointedness-ul spiritului aude relaţia dintre cele două. În această relaţie nu este de faţă nici primul, nici cel de-al doilea. Dacă în cel de-al doilea fenomen nu este nimic nou, atunci interesul meu se micşorează. Pentru că primul ton a avut mai întâi efect asupra mea, pe cel de-al doilea îl pot percepe doar în raport cu primul. Păşirea mai departe în timp prezintă o nouă dimensiune în favoarea celui de-al doilea.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Articularea a două tonuri egale este un proces de contrastare care îşi menţine locul şi rolul înăuntrul întregii expansiuni. Expansiunea este păşirea în spaţiu şi timp, purtată mai departe. Esenţa fiecărei-expansiuni spaţio-temporale este dată de legătura impenetrabilă, natural organică, "aşa şi nu altfel" dintre toate articulările implicate în această dezvoltare. Toate sunt atribute evidente dintre aceste întrepătrunderi.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a creat tonul care vibrează constant, l-a înălţat din adâncul inert al lumii sale înconjurătoare de materie crudă la lumina conştiinţei sale sau, poate, l-a coborât din sfera divină. În orice caz: l-a creat. El lasă să vibreze o lungime elastică între două puncte fixe, suflă printr-un tub de bambus sau printr-un os tibian golit, înzestrat cu găuri, şi întemeiază, astfel, fără a avea vreo idee în această privinţă, ipotezele sub care poate să depăşească condiţiile sale "întru acum".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expresia este multitudinea punctelor de contact între apariţii. Dacă am un punct puternic şi unul slab aproape că nu se găsesc puncte de contact, aproape că nu se găsesc contraste. Acelea pot să nu ne intereseze. Dacă există, însă, prin intensitate, prin expunerea intensă a fenomenelor, foarte multe puncte de contact, atunci am nevoie de mai mult timp pentru a putea desluşi din asta o relaţie – prin al meu onepointedness (prin puterea sintetică a spiritului meu). Aşadar îmi trebuie mai mult timp.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din moment ce fiecare ton în parte este un sistem solar, între el şi apariţiile adiacente există relaţii strânse, nearbitrare şi neinterpretabile. Aceste relaţii se formează nu numai în spaţiu, ci şi în timp. Ceea ce muzicologia ignoră cu desăvârşire este structura temporală a apariţiei epifenomenelor şi efectul lor, reflectat în universul afectiv al oamenilor. Esenţa muzicii se află în relaţia ton-om şi în căutarea corespondentelor dintre această structură a sunetului şi structura universului afectiv uman.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţia fizică a unui ton nu poate să creeze contrastul care lasă să se formeze expansiunea, păşirea mai departe în spaţiu şi timp, în ciuda devenirii structurilor muzicale de început. Fiecare articulare muzicală reprezintă un proces de expansiune şi compresie. Dreptul la durată, dreptul de a continua să existe – prezent în trăire în dimensiunea spaţio-temporală – depinde nemijlocit de contrarietăţi. Expansiunea se poate dilata până când nu se poate lărgi mai mult. Acest punct crucial al fiecărei desfăşurări expansive se numeşte "punct culminant".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă al doilea ton este fizic egal cu primul avem de-a face cu o situaţie cu totul nouă. Al doilea ton nu este perceput la fel cu primul, pentru că primul ton pe mine m-a marcat cu ceva (altfel nici nu pot şti cum cel de-al doilea este al doilea). Aceasta este o impresie oarecare, chiar şi numai în mintea mea sau chiar numai în această sensibilitate umană, care este incredibil de deschisă. Acest ton, însă, nu mai are acest avantaj incredibil de a cădea pe teren neprelucrat, ci cade pe un câmp prelucrat de primul ton. În muzică un există nicio repetiţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este vorba despre înrudirea dintre tonuri, înrudire între diferitele niveluri de sunet, intensităţi. Dacă unul este foarte puternic, iar celălalt este slab nu este vorba de un contrast foarte mare. Dacă unul este foarte puternic, iar celălalt este tot puternic atunci avem un contrast enorm. Cu cât este mai mare contrastul, cu atât sunt mai numeroase punctele de contact dintre stările de fapt. Şi cu cât este mai mare contrastul, cu cât sunt mai numeroase contactele, cu atât mai mult timp îmi trebuie mie pentru a percepe asta. Aşadar dimensiunea temporală este inclusă în interval. Frescobaldi spune: Pasajele expresive trebuie cântate mai încet decât celelalte.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt ipotezele? Nu fiecare receptor poate să înlăture şi să îndepărteze ceea ce funcţionează ca voal colorat între conştiinţa sa curată şi realitate. Cerul poate să fie albastru şi să rămână mereu astfel şi, totuşi, ceaţă şi nori pot să existe între. Dar fiecăruia îi este dată posibilitatea sfântă să înlăture ceea ce atârnă între şi să îşi elibereze perspectiva. Acel "atât, cât şi" al limbii nu se găseşte la acel "astfel şi nu altfel" al tonului muzical. Dacă sunetul apare schimbat, acest fapt poate fi cauzat doar de starea diferită a degradării influenţate de ego – degradarea percepţiei noastre, care pluteşte între conştiinţa curată şi realitatea pură.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!