Paul Laurence Dunbar

El avea un vis

Avea un vis şi întreaga lui viaţă, fidel,
A luptat şi-a trudit pentru el.
Plutind întotdeauna-naintea ochilor lui,
Acesta-i împurpura toate şesurile cerului:

Furtuni – nori se prăvăleau de-a valma sau cu rândul
Deasupra-i lătrându-l,
Pentru ca, apoi, calmă şi distantă, bolta să-şi îndepărteze norii
Colorându-le speranţelor bujorii.

Sclipire a luminii din paradis –
El avea un vis.
Trudea din greu, dar velele, subţirele
Erau prea fragile pentru vremuri rele,

Iar vijeliile i-au smuls bricul albit de neaua sării
Şi l-au împins undeva departe,-n imensitatea mării.
Dar lui nu-i păsa de catargul frânt
Şi nici de mare sau de vânt!

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

O coajă de pâine şi-un scurt surâs – cât ţine-o clipă,
Un culcuş pentru somn şi-o oră-atinşi de-a plânsului aripă,
O bucurie trecătoare după atâtea belele
Şi chiote de râs niciodată – numai suspin şi jele;
Şi asta se numeşte viaţă!

O coajă şi un culcuş – şi dragostea se-înalţă spre sublim,
Surâsul ne ţine de cald, cu lacrimi ne răcorim;
Bucuria-i mai dulce când urmează unui necaz
Iar suspinul, după prea mult râs, e-aproape-o formă de extaz;
Şi asta se numeşte viaţă!

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm o mască [We wear the mask]

Purtăm o mască – minte şi rânjeşte,
Ne-ascunde obrajii, ochii ni-i umbreşte –
E viclenia noastră omenească;
Inima frântă poate să zâmbească
Şi gura multe lucruri bălmăjeşte.

De ce această lume-n care stăm
Să ştie clar cât plângem şi oftăm?
Mai bine s-o lăsăm să ne privească,
Atâta vreme cât purtăm o mască.

Zâmbim, Hristoase, însă al nostru plâns
Din suflet chinuit se înalţă-n sus.
Cântăm, dar sub picior ţărâna-i rea
Şi calea este lungă şi e grea;
Dar lumea s-o lăsăm să se-amăgească,
Pe-al nostru chip s-avem mereu o mască.

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nave trecând în noapte

În slavă se-adună nori mari şi negri, briza-i rece ;
Privesc departe-n bezna nopţii grea
Şi-aud, solemnă,- o detunătură puternică de tun,
Sclipiri întâmplătoare de lumină-atrag privirea mea,
Semn că nava pe care-o caut, tocmai trece, trece.

Sufletul durându-mă atât, în lacrimi ochii-mi stau să se înece,
Aş saluta şi m-aş urca pe-acea navă dorită peste poate.
Îmi întind braţele implorând, strigând salbatic,
Dar vorbele-mi cade la picioare, frunze moarte,
Şi numai năluca lor ajunge la nava care trece, trece.

O, Glie! O, Cer! O, larg Ocean! De ce oare nu petrece
Cu voi sufletul meu de întuneric atât de temător!?
Nu mai e nici o nădejde pentru mine, nici o cale
Să-l mai zăresc şi să mă-îmbarc pe-acel vapor
Care-acum neauzit şi nevăzut tocmai trece, trece?

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!