Lista completă
Taină
Mi-e sufletul ca iasca, uscat și trențăros...
Și-oricând din slavă o stea se scurge-n jos
L-aprinde și-l topește...
De câte ori, din slavă, o stea se prăbușește
O lume se-nfiripă;ca-n basme ea trăiește,
Făcând din clipe veacuri
Și aprinzând din vreascuri
Facla ce-l dogorește.
Un ochi din ceruri cade și altul se aprinde,
O rază se usucă și alta locu-i prinde,
--Zvârlită din abise--
Și-n legănări de farmec se pierde și ea-n vise,
Furată de o vrajă, cu pleoapele închise,
Planând sub raza lunii
Și-n framătul genunii
Petalele-i desprinse...
Mi-e sufletul o rază ce-apare și se stinge
Și-n amăgirea vieții doar el mai poate-atinge
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Nicolae Martinescu despre viață, despre timp, despre suflet, despre noapte, despre muzică sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Smeul
O, cum te-ai înălțat în slavă
Tu, smeule cu zumzet leneș,
Și cum te legeni pe-a ta navă
Și tai văzduhul ca un iureș!
Ce mândru ești, cât de puternic...
Cu cât dispreț privești pământul!
Dar ce tot cânți tu smeu vremelnic?
Ah, da, ți-am înțeles cuvântul...
Cum te-ai gândit, tu ce ai spus,
Nebun orbit de vanitate,
Că toți cei ce plutesc,, pe sus''
Sunt domni, stăpâni pe toți și toate?
Și tu nu vezi că tot mai greu
Cădea-va cel ce se înalță
Cu cât se va-nălța mereu?
De te-ai suit acolo-nvață!...
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Nicolae Martinescu despre prezent, despre gânduri sau despre cuvinte
În palatul cel vechi
Vremea bătrână cu părul alb nins
Toarce din furca-i de aur
Ziua și noaptea, vii raze de lună,
Răilor țese necazuri
Bunilor bune și lauri.
Ușa-nnegrită de ani se deschide sfioasă,
Ora ușor se strecoară și-anunță în șoaptă:
"Sfârșitul la doi azi cu mine sosit-a"
Bătrâna cuminte pronunță sentința-nțeleaptă:
"Să treacă!" și-ntinde aripa ei mare
Ce-nvăluie două figuri obosite, bătrâne...
..........................................
Tăcerea de gheață din nou îi cuprinde palatul.
Și-n liniște, vremea pe gânduri rămâne.
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaGabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Nicolae Martinescu despre bătrânețe sau despre păr
Sbuciumare (pe digul de la farul din Constanța)
încântat de acel farmec
Ce-l dă liniștea-nserării,
Rătăceam pe malul mării
Legănându-mă molatic.
Valurile ei, la țărmuri,
Se izbeau cu grea furie
Iar o dungă purpurie
O-ncingea la orizonturi.
Și din pieptul ei, un urlet
Se tot sbuciuma prin valuri
Se-nălța în sus spre maluri
Ca-ntr-al tunetului umblet.
Ea voia să se reverse
Peste dig să se repeadă;
Ci iar trebuia să cadă
Valurile sale dese.
......................
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Nicolae Martinescu despre religie
Slavă întru cei de sus
Vuiește văzduhul, în noapte, de glasuri
Și nori argintii ca și spuma de mare,
Pe umeri plutind îngerașii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.
Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul și dulcele cor,
Și lângă-adormitul--în ceață--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă ușor:
Cântați cu toți slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, dați slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munți, pietre, râuri, cântați-i mereu!
Sunați și voi cedri cu fruntea semeață
Acelui ce sfarmă blestemul șerbiei,
Și face să fie și-n iad dimineață,
Viață-aducându-i din nou veșnicie!
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Nicolae Martinescu despre vânt
Joc autumnal
Litieră-și făcu toamna din frunzișul ruginit
Și din crengile uscate două osii și-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roți
Și-a strigat în crâng și codru ca să vină cucii toți.
Dar grăbiți cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânșii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-așeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s șubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...
Și porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas și crânguri și câmpii pustii și ape,
Îngroziți fugiră cerbii ce veneau să se adape.
Iar căruțul roșu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriați au fugit cucii. Și sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiță vie
Și fugi cu dânsa-n brațe, simbol dragostei să-i fie.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Nicolae Martinescu despre foc
Tu zis-ai (Iisus la Pilat la judecată)
Sălbatică gloată cu freamăt se-abate
Pășind spre înaltul Pretoriu.
Cu ochii aprinși și cu fețe crispate
Mulțimea urmează pe-un Rege legat.
El merge cu capul în jos și se-ntreabă:
,, De ce oare-n lanțuri de fier m-au băgat?
De ce mâna-mi slabă cătușe-adunat-a
Când ea nicio muscă vreodat n-a strivit?''
S-aud șoapte-n urmă. Cum freamătă gloata!...
El merge împins de o ură păgână
Din partea acelor ce mult i-a iubit...
O lacrimă caldă îi pică pe mână
Și alta-i urmează:,, O, suflete oarbe!
Cu glod stropiți cerul...
Cedeți că cu mâini înnegrite și slabe
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Nicolae Martinescu despre moarte
Jertfă
Ion al Floarei, Tăvălugul
Plecă pe front la bătălie
Lăsând în câmp, pe brazdă, plugul
Și-și puse flori la pălărie.
Dar jalnică-i fu despărțirea
Acelui ce cu gând pleca
Să făurească înfrățirea
Să lupte spre-a o apăra.
Storcând din pleoapa încrețită
Lacrimi--de mult ce o durea--
Măicuța lui, de ani albită,
Grăi, privindu-l cum pleca:
,, Să ne mai scrii, Ionică dragă,
Să nu ne dai uitării, mamă;
În gândul tău să nu se șteargă
Măicuța-ți gârbovă, sărmană!''
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul bardului
O, lăsați să-mi plâng amarul
Cu care-negrita soartă
Mi-a umplut din plin paharul!
Mă lăsați cu viața-mi moartă!
Mi-ar fi de folos vreodată
Mângâieri prietenoase,
Când un vis e viața toată
Cu fantasme sperioase?
Voi legați sunteți de dânsa,
Eu demult m-am dezlegat,
Viața aripile strâns-a,
Iar de mine a uitat...
Amintiri căzute-n zgura
Nopții veșnic neguroasă,
În abis întind custura,
Haina vieții s-o descoasă.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație "Toate-s vechi și nouă-s toate'' M. Eminescu
În calea timpurilor care trec
Ca viitor mi-apare-ntreg trecutul;
Mă strânge-n lanțul greu necunoscutul
Și-n idealul cu care-mi petrec,
Îmi aflu veșnicia mea și scutul.
Un fluture-n livada înflorită
Se rătăcește-n razele de soare,
Gustând nectar, ciupind din floare-n floare.
În capătul livezii mărginită
Și-oprește zborul--floare obosită!--
A obosit dar tot ar vrea să zboare...
Se-așează jos pe-o galbenă petală
Și-și înfrânează-al aripilor zbor,
Și capul mic l-apleacă-n jos, ușor.
Adoarme-o clipă, somn cât o clipeală.
O, dulce-i somnul muncitorilor!
Se mistuie pe dat-întreaga lume
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Nicolae Martinescu, adresa este: