Marin Sorescu

Am vrut să mă schimb

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun,
L-am căutat cu lumânarea,
Înalt ca bradul, curat ca floarea,
Şi care noaptea să doarmă tun.

Ce, cu mândrie, să-şi zică: unul
Ca mine-n lume nu mai există.
Frumos, cu educaţie ateistă,
Poţi să îl cauţi să tragi cu tunul.

Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Şi, pe de altă parte, vai ce păcat!
Nimeni n-a vrut să se dea pe mine
Şi de-aceea am rămas neschimbat.

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om-amfibie, pus să respire prin mocirlă, de probă, şi neputând trece proba.

Marin Sorescu în Trei dinţi din faţă (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia

De câte ori sunt scos la lecţie
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- P***t, foarte p***t,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitaţiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizaţie
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neşlefuite,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşuroaie

O stea m-a călăuzit la aceşti sâni,
Ca la două, albe, muşuroaie cu minuni.
Eu nu vin de la răsărit, ci de la apus.
Dar tot aici steaua m-a condus,
Îngenunchez la sânii tăi, ca magul.
Şi nu mai pot de dragul lor, de dragul.
În ei furnicile lucrează de cu noapte,
Furnicile care dau lapte.
Că este pace ori război afară,
Retrase-n munţi furnicile tot ară.
Trebuie lucrat într-una acest, lut.
Unde e veşnic ceva de făcut.
Ca la fântâna cea de lângă casă,
Ce cumpăna în noapte şi-o apasă.

Obrazul lasă să-l îngrop în sâni,
Ca-n două muşuroaie cu minuni,
Mormântul din care, fără-a osteni,
Voi învia a treia zi.

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult ca perfectul

Pe spatele aripei este notat
Mai mult ca perfectul
Zborului.

Pe spatele peştelui e desenat
Înotul viitorului.

Acolo unde credeam că se termină,
Lucrurile revin asupra lor;
Faţa văzută e doar o ciornă.
De ce să fim pesimişti
În legătură cu stingerea ochilor?
Pe spatele lor
Natura şi-a notat
O idee şi mai îndrăzneaţă
Despre orbire.

poezie clasică de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Pollux ar fi fost scriitor şi Castor critic, s-ar fi sfâşiat între ei ca nişte câini.

Marin Sorescu în Uşor cu pianul pe scări (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografie

Hălăduiau prin munţii Bai
Hăşmaşe ciurde şi nemire,
Bârsane, lăi, în lâni cu scai
Ce bratoceau plapânde fire.

De iarbă-amară dar de soi.
Urcând- atenţie zănoage-
Se guguia câte-un negoi
Pelag şi tarc sticlind podrage.

Mă bîlea ici, aşa rotund,
Sticlind de cercuri glaciare
Sunt foarte almăj, nu răspund
Acum de ce-i hăşmaş şi moare.

Nemira da în giumalău
Un turcheş răspundea: rarău!

sonet de Marin Sorescu din Apă vie, apă moartă (1986)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz

Ard.
Suflă, suflă-mi şi tu puţin suflet,
Că al meu, iată-l, se mistuie deasupra mea,
Pregătind aureole
Pentru frunţi mai pure, din viitor.

Semeni cu o frescă bizantină,
Stilizată de două ori
(A doua oară stilizată special pentru mine,
Am pus meşterii la lucru),
Pentru că ai cercuri în loc de ochi,
Cercuri în loc de sprâncene şi de pe acum
Simt răcoarea întunericului din ochii tăi,
Iar asta îmi face bine,
Când ard eu industrial, flacără mare
La intrarea în extaz.

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct explodat

Te pierzi de tine şi îţi faci cu mâna.
Natura ta se-ntoarce în natură.
Pe rând eşti casă, prag şi bătătură,
Eşti ziua, luna, anul, săptămâna.

Şi ochii, aparate de sudură,
Cu fulgere de gura ta prind luna,
Cucuta-i dulce, dulce-i mătrăguna
Şi mângâierea frunţii e arsura.

Dezintegrat în picuri şi scântei,
Eşti boarea văii, valul şi busola.
Te-agăţi de munţi, cu brazii, şi eşti stei.

C-un curcubeu ţii cerului cupola...
Şi-n jurul tău tot creşte-aureola,
Ca o explozie de Dumnezeu.

sonet de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!