Index și topuri | Albume cu personalități | Albume cu vedete | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Gunnar Ekelof

Lista completă

Legendă

Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită ești, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălțată pentru o roză-cunună a țărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aștri în iarbă
și cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi și strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărătești să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâșiatul tău suflet, prin întunecime!

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă mă întrebi

Dacă mă întrebi unde locuiesc
locuiesc aici îndărătul munților.
Munții-s departe dar eu sunt aici.
Eu trăiesc în altă lume
iar tu trăiești în aceeași lume.
Nemărginită-i lumea noastră
totuși greu de găsit ca și heliul
de ce să aduni bani pentru zeppelin?
Mai bine revendică-ți un filtru de nitrogen
un filtru de acid carbonic, un filtru
de hidrogen, un filtru de alte gaze.
Revendică-ți un filtru de infamii
și pe deasupra și un filtru de viață.
Simțind că te sufoci tânguiește-te.
Ei și! Toată lumea se sufocă!
Și totuși toți privesc cu brațele încrucișate.
Un mare înțelept a spus
"Și se făcu o beznă atât de densă
încât n-am văzut stelele"
De fapt el s-a gândit doar la faptul

[...] Citește tot

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când se ajunge atât de departe

Când se ajunge atât de departe în absurd, cum am ajuns eu
fiecare cuvânt va fi din nou interesant:
Descoperiri în azvârliturile
răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt Tu
poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât
însemnatul cuvât Eu
poate un ciob de cremene
cu care un știrb și-a răzuit
carnea tare.

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Compoziție

În ceață-necându-se
păsări vertiginoase-ale zorilor:
punct de uitare
a unui vis cristalin.

Pe frunte încă sunt nori,
dar soarele preface
în schimbătoare clipe,
în azur, vuietul pietrelor.

poezie de Gunnar Ekelof
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Gunnar Ekelof, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Gunnar Ekelof


poet suedez

Evenimente biografice

Votează Gunnar Ekelof

Dacă îți plac cele spuse de Gunnar Ekelof, dă-i votul tău, pentru ca și alții să-i găsească paginile mai ușor.

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!