Lista completă, pagina 3
Clipă transcrisă
E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate și moale-n viitoarele
lor frunze.
În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.
Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimțita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet și s-o rămână.
O, chiar și-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, vreun copil...
La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu și melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.
Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopți de-a rândul
Lot pricopsindu-ne așezământul,
spre lanurile albe de rogoz.
O, vreun copil și-acum se-ntreabă poate,
prin cețurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:
Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiți
pe bot cu lapte?
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neîncăpătorul de sine
O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-și ține în miez puterile neîntinate.
Și în adânc de-i dat să se-nlumine și
fulgeră-n afară și răzbate, el suferă de
vieți neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.
O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleași unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?
Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci în prag de iarnă
Pe urmele atâtor dulci ravagii rămân prin vie
solitari haragii și-n parc sau chiar am simțit
de ieri mireasmă de zăpadă bună-n cer.
Sclipesc și stelele mai auster pe-un fir de
rază brusc trecând prin fier și-ncepi în lumea
vastelor miragii să înțelegi din nou ce-și spun
copacii.
Sâmt lanurile puse la păstrare și să
renască iarăși înmiit avem sămânță
pentru fiecare.
Ce cald ți-e sângele și-n întrupare,
schimbat într-o amiază de zenit cu
fierbințeala unui tei în floare.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adânc de suflet
De nopți în șir cu trudă și ardoare sculptează
vântul arborii în munți, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunți subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.
Migala țesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.
Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.
În orice pas și-n orice confruntare adânc
de suflet și-nfrățită zare cu pacea văilor
uranifere.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie
Când pomii dau a doua oară-n floare și-și
trag mireasma parcă nu din lut ci chiar din
frăgezimea de-nceput, adu prinos zeiței
născătoare.
În simple meșteșuguri priceput, te-apleci
pe nicovala purtătoare, îngândurare pe
îngândurare, visându-ți ziua-n care te-ai
născut.
Cum luna albă-n cer adânc sporind te-află
cu capul către nord dormind, reamintindu-
ți golurile febrei,
din cumpăna cu brațele de-argint
învinse greul vieții tresărind
cu tot preaplinul dulcilor septembrii.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâmpinare
E timpul sufletul să se înfrupte din vasta
ierbii proaspătă culoare, din oglindirea
pururi de izvoare și nedurerea creșterii
din fructe.
Pe frunți în cer mai pune-nseninare și
semn argintul stelelor de munte, eu voi
visa la noapte viaducte albind zvârlite
până-n țărm de mare.
Pogor în mine însumi liniștit, spre-
adâncurile calme de-mplinit, spre
întruparea mea cea mai curată.
Și parcă spăl un aur limpezit subt ploi
înalte care s-au pornit din sanctuare
dacice de piatră.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpada dintâi
Și dacă bate iar în câmp ninsoarea și mă
împrejmuie cu stinsu-i zvon, sămânță
sunt și arbore și om simțindu-i lin în
brațe decantarea.
Ce înfloriri fantastice în pomi și-n lutul
larg sorbind imacularea, e-o ocnă mare-n
care-i dulce sarea plânsoarea asta albă
de atomi.
Zăpada pură, cea dintâi, când vine și
liniștea o simți sporind în tine și timpului
de timp îi este sete,
există-o seară-n care poți mai bine s-auzi
ce-și spun, de sunt, în înălțime ființele
visatelor planete.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna, oriunde...
Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă și orele numeri, dulce lumină
simțind între umeri: soarele roș de
câmpie ce-apune.
Gândul gândește mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul și se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.
Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
știe întâiul temei.
Sufletul nostru e-aceiași ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o țină doi tei.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmp de primăvară
Pe câmpul înclinat se face scară
și-n păsările-n crengi planând grămadă,
au început și vocile să scadă,
e-o seară de baladă și de ceară.
Se-ncuibă-n cer a pomilor torsadă. cresc
florile pe un schelet de scară stingher prin
curți rămasă de-astă vară, se-aude pulsul
fiarelor de pradă.
Fiind și totuși vag neîntâmplată.
Cum totdeauna încă ni se-arată,
albirea nopților de primăvară.
Din val în val a început să bată
un grâu mai lin cum n-a fost niciodată
pe locul mărilor de-odinioară.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Grigore Hagiu, adresa este: