Lista completă, pagina 2
Ispite
se nasc atâtea ispite
în noi și în lucruri
pământul încă visând
se trezește în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii semințelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la țărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
și șarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piramidă de grâu
s-a adunat pe câmpuri
tot grâul galben
căzut în întregime din clepsidra
luceferilor explodați în univers
în marea lui
masivă piramidă
aș vrea să mă îngrop de viu
cu calul meu
și cu iubita
și cu pocalele de bronz
din care toată vara am băut
căderea albă de zăpadă
pe noi tărâmuri când va bate
să ies din cuibu-amețitor de cald
cu fire verzi de grâu
în picie încolțite
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Aur vegetal
Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniștea amiezelor solare.
Acum lumina capătă-nțeles
cu mult mai spornic, mai adânc, mai mare
și fiecare boabă de sudoare
zidită-n truda oricărui cules.
Miraculosul gând învrednici minunea din
aceste-au rării, cum alta-n lume mai
frumoasă nu-i.
Lingouri strălucind la temelii doar
în tezaurele celor vii mereu sunt
roadele pământului.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima ninsoare
O palidă și ultimă ninsoare își
scapără curatele scântei, de bună
seamă albii ghiocei atraseră lumina
migratoare.
Ce pace-n trunchiuri tinere de tei, în
boabele subt lut netemătoare. În miezul
ochiurilor de izvoare, în proaspătu-
nceputului temei.
Și dăruit și mai degrabă-nvins. Un
candelabru mare s-a aprins, mângâietor
și-aerian să se adune,
de parcă-n înălțime dinadins
și secole în urma ar fi nins
pe noi zăpada să ne-ajungă-anume.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insulă euthanasică
Cântecul cocoșilor dărâmă
noaptea merele din pomu-ntunecat
se-nvânesc meridiane lungi în păsări
sudicelor mări în taină le răspunde
sarea strânsă-n țărm de os copilăresc
foarte-aproape este clipa
aerul mai gol își cere
dreptul lui la sbor ceresc
insula euthanasică trecând
smulge fără încetare
si din ce în ce mai blând
trupul nostru ce se vrea
liniștei redat
fruncea-n carul mare poate
inima într-un luceafăr
și desfășuratul sânge
pe fantasma de catarg
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de pădure
Pe subt pământ și-n grea imensitate sunt
gata sevele în țevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.
O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.
M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereții nu mai vor să mă îndure, stau
între nori și râuri mari ce fug.
Purifică de inerții obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuțitelor de plug.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gravitații vegetale
Cu fața spre pământ, dar și spre stele,
cuprinse de o caldă-nfiorare, se-mbracă
fructele în înserare, se-adună-n carnea lor
de catifele.
Sfielnica și rodnica lucrare, știută,
neștiută chiar de ele, cercei atârnă
crengilor, inele și licărul seminței viitoare.
Le zuruiește parcă într-o sită, pe
văile-n rotire-ncetinită. pămîntul
mare, ploile și vîntul,
nici cea mai dulce și neprihănită povară-n
orice an nedezmințită văzduhu-
ngreunându-l, luminându-l...
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spații
Pe munți, în înălțime, ninge poate și-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfășurate.
La albul înspumat rotind ușor, cu-aripile
uneori nemișcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuți mai curate stau vulturii în golurile
văilor.
Și-n fulguială ce frumos răsare
catargul munților de către mare,
veghetor înstelărilor sale.
Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spații siderale.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două anotimpuri
Formată-i cheia stelelor în lume, cu cât
mai simplă și mai virginală cu-atât
mereu mai fără de greșeală, cuprinsă
de o blândă-nțelepciune.
Puterea lumii răsări ovală și-nfiorată-n
sine fără nume, cetăți vuind
de mătăsoase rune va scoate griul iarăși la
iveală.
Prin cele două anotimpuri strânse,
un gol cât bucuria zilei plânse
o boabă din argintul cel mai pur.
Acum pe dealurile încă ninse poți
observa cum se ridică-n pânze ozonul
ne-nverzitelor păduri.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
Grăbesc spre toamnă-adânc aceste zile,
rotite cu pământ și cer cu tot, mișcarea le-o
auzi în orice rod, în lucrurile cele mai
umile.
Ne sună pașii parcă pe un pod frumos adus
și el spre rotunjime, stăpân pe-a timpului de
jos desime, pe-oglinzile de apă fără nod.
Mereu mai grele însă și febrile, se-
nghesuie cuvintele-ntre file. și câte, să
le rândui, am să pot?
O, dintr-a frunzelor pălind mulțime, din
dulcea lor armură din vechime răsare câte-
un tânăr voievod.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Grigore Hagiu, adresa este: