Ernest Dowson

Un ultim cuvânt

De-aceea, hai să plecăm: noaptea-a ajuns aici de-acum;
Ziua-i demult epuizată, păsările au zburat,
Iar noi am cules tot ceea ce zeii au semănat;
Disperare şi moarte; beznă peste pământ şi fum;
Specie de huhurezi, ne-am pierdut de-înţelesul bun
Al lacrimii şi-al surâsului, noi nu am cultivat
Decât flamura propriei oglinzi, orgoliul nemăsurat
Ne conduce sufletul pervers spre-un viitor deja postum.
De-aceea, hai să plecăm: spre-o mai stranie şi rece zi,
Spre Sterpele Ţinuturi unde cei drepţi şi cei nedrepţi
Nu vor mai munci, unde bătrânii se vor putea odihni,
Liberi de spaime, de iubiri, dorinţi – pe deplin înţelepţi.
Să ne-împletim ţepii mâinilor rugând pământul orb
Să ne înghită inimile seci şi să le transforme-n colb.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non sum qualis eram bonae sub regno Cynarae

"Nu mai sunt cine eram pe vremea bunei Cynara" – Horatius

Azi... nu, ieri noapte,-între buzele noastre, ca un roi de fluturi,
A căzut umbra-ţi, Cynara! Răsuflarea ta mi-a trecut poarta
Sufletului, făcându-şi loc printre valuri de vinuri şi săruturi;
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,
Da, am fost dezolat – şi cu capul în piept mi-am acceptat soarta:
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bineînţeles, în felul meu.

Toată noaptea am simţit pe inima-mi cum bate inima ei caldă,
Întreaga noapte-n braţele-îndrăgostite, dormind, a stat;
Săruturi dulci mi-a dăruit gura ei, roşie-acoladă;
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,
Când, trezit, a văzut zorii vineţi, ochiul meu încercănat:
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bineînţeles, în felul meu.

Am început să uit, Cynara! S-au dus pe-a vântului aripă
Rozele spre alte zări; cu rozele şi crinul care-ai fost
S-a depărtat în colb de ani; şi totuşi parcă-a trecut o clipă...
Dar vechea pasiune-ncepuse deja s-atârne greu,

[...] Citeşte tot

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripile vântului

Am început să uit, Cynara! S-au dus pe-a vântului aripă
Rozele spre alte zări; cu rozele şi crinul care-ai fost
S-a depărtat în colb de ani; şi totuşi parcă-a trecut o clipă...
Dar, vechea pasiune, fie spus, atârna de-acuma greu,
Căci a dansul a fost lung, îl ştiam buchea cap-coadă pe de rost;
Dar ţi-am fost credincios, Cynara! Bine'nţeles, în felul meu.

poezie de Ernest Dowson din Non Sum Qualis Eram, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitae summa brevis spem nos vetat inchohare longam

"Scurtimea vieţii ne interzice să ne îngăduim speranţe de lungă durată" – Horatius

Plânsul şi veselia nu ţin mult,
Nici dragostea, nici ura cea deşartă;
Ele nu mai trezesc al sângelui tumult
După ce trecem dincolo de poartă.

Nu ţin mult zilele cu vin, cu flori şi boltă-albastră:
De partea cealaltă-a unui vis de ceţuri circumscris
Pentru scurt timp apare viaţa noastră,
Pentru-a se-nchide-apoi în acel vis.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cimitir breton

Ei dorm aici somn bun,
Aceşti pescari care şi-au petrecut, cu mult sau cu puţin folos,
Viaţa pe apele Oceanului Atlantic, nemilos;
Nu şi-ar fi aflat acolo, sub unduitorul lui zăbun
Cu valuri lungi şi creţe-un mai acătării pat,
Un mormânt de nimeni netulburat.

Şi ei dorm somn bun,
Aceşti ţărani care şi-au cheltuit întreaga viaţă
Pe câmp, muncind şi-apoi vânzând la piaţă,
Despre ei astăzi eu pot să spun
Că nu mi-i amintesc punând vreodată sare rănii,
Alţii cred că, de fapt, făceau nişte mătănii.

Şi-acum când noaptea cade,
Eu, de furtună-mpins din stâlp în stâlp,
O biată stafie trudind pe ape şi pe câmp,
Cutreier pe păşuni, în unde-arunc năvoade;
Iar morţii mei dragi cu mâinile lor pale
Mi-arată drumul pe mări şi pe ogoare.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!