Edna St. Vincent Millay

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, pentru-aceste vorbe o să-ţi pară rău curând!

O, pentru-aceste vorbe o să-ţi pară rău curând!
Restituie-mi cartea şi-ţi ia-înapoi sărutul.
Un duşman sau un prieten am auzit spunând,
"Ce volum mare pentru-aşa căpuşor minuscul?!"
Vino, o să-ţi arăt pălăria mea cu ciucuri
Şi-o să te las să vezi cum mă gătesc, cum mă rujez!
Oh! poate c-ar trebui să te iubesc şi... câte lucruri...
De-azi, n-o să-ţi mai spun nimic din ce simt sau din ce crez.
Voi fi harnică şi blândă, dulce şi isteaţă;
Şi nu-o să mai fiu surprinsă cu cărţi la subţiori,
Voi fi nevasta mult râvnită, cu care treci prin viaţă;
Şi-într-o zi intrând pe uşă, cum ai intrat de mii de ori,
O zi nici rece, dar nici caldă – cum sunt zilele pe-aici,
Eu nu voi mai fi acolo, iar tu-n zadar o să mă strigi.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul n-aduce alinare (sonet II)

Ati minţit când aţi spus că timpul e vindecător,
Aţi minţit toţi, timpul n-aduce alinare!
El încă-mi lipseşte-n plânsul acestei ploi uşoare;
Îl vreau când valurile duc cu ele-n zare un vapor;

Zăpezile de altădată dispar de pe creste ca un nor,
Şi frunzele de-alt an fumegă pe fiece cărare;
Dar dragostea de-alt an rămâne, ca o durere mare,
Îngrămădită-n inimă, iar vechile sentimente încă dor.

Sunt sute, sute de locuri unde mi-e teamă
Să mă duc – amintirea lui acolo încă stă la pândă.
Apoi, îmi spun, intrând uşurată într-un loc retras, îndepărtat,
Unde niciodată, dar niciodată, piciorul lui nu a călcat:

"Nu-i nicio umbră-a lui aici, oricât de ştearsă, de plăpândă!"
Şi stau acolo tulburată, şi mi-l amintesc... şi inima-l tot cheamă!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân doar până termin această ultimă ţigară

Rămân doar până termin această ultimă ţigară,
Un scurt moment acum când am ajuns la capătul a toate,
Când pe podele scrumul în tăcere cade,
Iar în jarul focului luminând albastru-n seară
Se insinuează-o muzică de jazz, tristuţă şi bizară,
Rezonând cu-un dans frânt de umbre pe pereţi; se poate
Ăst timp să îi permit memoriei să răscolească şoapte
Sau să recheme chipul tău, de gândurile-mi îndrăgit foarte.
Şi-apoi, adieu – te du cu bine – s-a terminat un vis.
A ta-i faţa pe care pot s-o uit în ora care vine,-adâncă,
La fel culoarea pielei, trăsăturile, întregul paradis;
Cuvintele n-o să le uit în veci, iar zâmbetul... nu încă;
Dar în ziua ta de astăzi, acest moment e soarele precis
La asfinţit, deşi la orizont se vede sus, pe stâncă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, fiind femeie şi împovărată

Eu, fiind femeie şi mai întotdeauna împovărată
De ideile şi urgenţele-aferente naturii mele
Sunt împinsă de proximitatea-ţi imediată sau de soartă
Să te găsesc drăguţ şi să simt un fel de stranie plăcere
Când îţi suport trupul greu pe sâni, ba mai mult, chiar să-l doresc:
Aşa-i desenat patentul vieţii de la-începuturi încă,
Să umbrească mintea şi să calmeze pulsul omenesc;
În timp ce ne'mplinită rămâne fiinţa mea adâncă –
Şi, totuşi, posedată. Nu te mai gândi – a fost mereu aşa,
Sângele sprinten împotriva creierului cârcotaş, confuz.
Mi-oi aminti de tine cu dragoste sau îmi voi asezona
Scârba cu milă ; şi ţi-o spun verde de la obraz, clar în auz:
Găsesc că izbucnirea mea de-acum e un motiv prea anonim
Pentru conversaţie, în cazul în care ne mai întâlnim.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi închide Haosul în paisprezece versuri

Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Şi-l voi păstra acolo; şi-l voi lăsa apoi să scape,
De va avea noroc; îi voi permite să se-nvârtă şi să sape,
Să fie gorilă, potop, demon şi foc – ale lui talente şi eresuri

Se vor restrânge la nimic, redus fiind la micile cuprinsuri
Ale acestui Ordin atât de dulce, unde într-un pios viol încape
Şi se comprimă esenţa-i toată, o formă-amorfă-aproape,
Până când cu Ordinul se va-mbina şi contopi în varii sensuri.

Trecute-s orele, duşi anii în care-am jucat teatru meschin,
Aroganţa lui, umila noastră servitudine pe care o reneg:
Îl am la mâna mea. El nu-i nici mai mult, nici mai puţin
Decât un lucru simplu pe care încă nu îl înţeleg;

Nici măcar nu-l voi forţa să facă o mărturisire, mă abţin;
Şi nici un răspuns nu-i cer. Îl voi face însă om întreg.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gest străvechi

În timp ce-mi şterg ochii cu colţul şorţului, mă gândesc:
Odinioară Penelopa a făcut acelaşi gest.
Şi nu numai o dată – nu poţi să-mpleteşti toată ziua
Şi să deşiri mereu ce-ai împletit întreaga noapte.

Mâinile şi gâtul înţepenesc, zorii parcă se duc tot mai departe,
Soţul ţi-e plecat demult, nu ştii unde, ştii doar că e pe mare.
Tam-nesam, ţi se scurg pe-obraji lacrimi grele,-amare;
Asta-i tot ce poţi face, e singura ta forma de protest.

În timp ce-mi şterg ochii cu colţul şorţului, mă gândesc:
E vorba de-un gest străvechi, autentic şi firesc,
În cea mai pură tradiţie clasică-a stilului grecesc.
Ulise l-a făcut şi el.
Dar aşa, de formă – pentru-a induce poporului din jur ideea
Că-i de-a dreptul copleşit, că, iată, nici nu pot să vă vorbesc.
A învăţat asta de la Penelopa...
Penelopa, care chiar a plâns – înainte, atunci şi după-aceea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar crezi că dragostea, ea însăşi

Chiar crezi ca dragostea, ea însăşi, locuind
În casa asta săracă, din chirpici,
Va dura?
Ne-întâlnim şi, pa, acolo-i poarta:
Tot ce discutăm e despre-acum şi-aici;
Ne comportăm la fel, de despărţire gata;
În ce facem nu-i viitor, nu-i nici trecut.
Deşi ŞTIU cu cine umbli şi te ţii,
Sub pactul nostru subînţeles, tăcut,
Nu spun nimic; cum şi tu prea bine ştii
Cu cine după amiază-am petrecut;
Să fie dragostea un troc, prilej de şotii?

ŞTIU, dar vezi, să crezi că nu ma-m prins te las,
Fiindcă-s femeie de lume şi cu tact,
La ce oră ochii tăi stau aţintiţi pe ceas.

Lipseşte-un sentiment şi nu poţi face pact
Cu omul care eşti – şi vinul rămâne fad şi calp.

[...] Citeşte tot

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără muzică

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Iubiţii şi filozofii se pierd în nicăieri, asemeni, laolaltă,
Devenind bulgăre de ţărână anostă, inertă, insenzitivă.
Rămâne din ceea ce ai fost, din ce-ai ştiut şi ce-ai simţit odată
Doar un enunţ – iar din ce-aveai mai bun, bomboana pe colivă.
Răpunsurile iuţi, tăiose, privirile oneste, surâsul, al iubirii cod
Au dispărut. Sunt azi hrană pentru trandafiri. Cârlionţat şi elegant
Este bobocul. Parfumată floarea. Ştiu. Dar cu asta nu-s de-acord.
Mai preţioasă-a fost privirea ta decât tot balsamul rozelor fragrant.

Jos, jos, jos în bezna fără nici un fel de ai şi nici un fel de am
Coboară cei buni, cei blânzi şi cei frumoşi, într-un nesfârşit exod;
Tăcuţi, se duc toţi, cei viteji, cei inteligenţi, cei plini de şarm.
Ştiu. Dar nu accept deloc. Ştiu, dar eu cu asta nu-s de-acord.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!