Doina Postolachi

Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg şireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ţine de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulţi ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aştepta, acasă, şi când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă uşa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consideram că e un merit să fiu lângă acel bărbat. Pentru că îi fusesem fidelă. Din clipa în care mă îndrăgostisem de el, începui să-i fiu fidelă. Şi încă nici nu ne întâlniserăm, măcar, pentru că ne-am cunoscut pe internet. Apoi, am continuat să îi fiu fidelă şi din ziua în care ne-am întâlnit, apoi, pe tot parcursul celor unsprezece luni... Am rămas fidelă emoţiei mele de iubire. Am continuat să fiu fidelă alegerii mele, asumate.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitarea dintre Voinţă şi Inconştienţă este una foarte vagă şi delicată; este ca un contur cu creion dermatograf la baza genelor. Nu ştii dacă privirea acelei femei chiar este inteligentă sau dacă este umbrită de o profunzime – poate e doar dunga cenuşie, vagă şi delicată, care trişează şi dă un plus de mister unei priviri obişnuite, opace şi obtuze. Poate de aceea, multe dintre femeile demachiate par să nu mai aibă nimic de spus.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Sforile trase", pentru a se ajuta, între ei, oamenii, au un nume frumos: "solidaritate". Desigur, adeseori, nu sunt "sfori" oneste, dar asta demonstrează faptul că până şi aceşti oameni au simţul omeniei; al datoriei şi al rasplăţii pentru un ajutor primit, la rândul lor, cândva. Cuvintele oamenilor sunt sfori. Voinţa noastră e Păpuşarul care controlează aceste sfori: ajutăm la ridicarea ori contribuim la căderea altor păpuşi.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a spus că nu a mai stat nimeni cu el. Că nu suportă nicio prezenţă străină. Cred că se referea la prezenţa "feminină". Probabil, absenţa mea îi era foarte familiară şi de aceea mi-a putut tolera existenţa alături de el. În cazul lui, toleranţa este expresia supremă a bunăvoinţei. Sau, probabil, tocmai acea jumătate a mea, absentă alături de el, era cea feminină. Poate că nu îşi accepta aspectul feminin al propriei sale existenţe.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Toţi spuneau că doctorul Gabriel e geniu. De fapt, el reducea ştiinţa medicinei la o singură formulă magică. La Credinţă. E suficient să nu te îndoieşti că acel om are dreptul la viaţă, şi el va trăi. Îi doreşti tot binele, atunci când simţi că viaţa lui este importantă pentru tine şi te va îngrozi pierderea lui. E suficient să-l iubeşti ca pe copilul tău, ca pe părintele tău, ca pe fratele tău, ca pe tine însuţi şi, atunci, el va trăi.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi lasă singur un animăluţ care devine conştient de suferinţa singurătăţii. Cât era mic şi nu înţelegea singurătatea, îl mai puteam lasă singur, în casă, pentru câteva ore sau pentru o noapte întreagă. Însă, după ce a mai crescut şi a început să simtă dorul, când am văzut că deja suferă, pentru faptul că îl las acasă, am ştiut că nu îl mai pot lăsa singur. Era inadmisibil. Conştiinţa singurătăţii este cea mai grea pedeapsă şi nici un sufleţel nevinovat nu merită să îi cunoască durerea.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E nevoie să lupţi pentru iubire câteodată. Ea nu întotdeauna vine de-a gata. Când o iubire vine de-a gata, se duce de-a valma. Nu întotdeauna, dar aşa este. De obicei, ca să dureze, orice lucru are nevoie de o temelie. Iar pentru asta, e nevoie de efort. Conştient şi asumat. Acest efort e ceea ce numim noi "luptă". Nu prin agresivitate. Ci doar persistenţă. Dar una înţeleaptă şi delicată. Determinare şi încredere. Totodată, multă tandreţe, pentru că trebuie să câştigi iubirea cuiva. Nu o bătălie.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea de a ne îndrăgosti e cea mai rară calitate. Nevoia de a fi iubiţi şi dorinţa de a ne dărui iubirea, sunt singurele rămăşiţe Divine, care au supravieţuit. Noi căutăm să-l seducem, să-l impresionăm pe celălalt; insistăm să ne creadă că îl iubim. Dar nu căutăm ce trebuie. Avem nevoie de cineva care să ne înţeleagă şi să ne înţeleagă iubirea. Numai înţelegerea aduce apreciere, recunostinta pentru toate sacrificiile facute, respect şi încredere. Iar într-o inimă unde găseşti înţelegere, afli, întotdeauna, iubire.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În satul Cuvintelor,
deseori,
e răscoală.

E răscoala
cuvintelor
pentru hectare de hârtie
sau
pentru neveste-poezie,
de o frumuseţe rară.

Cartea
e o moşie
pentru care s-a vărsat
de veacuri
mult
sânge
de cerneală.

Câte un Poem de Neam Bun

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Nostalgia Neîntoarcerii (2013)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!