Index și topuri | Albume cu personalități | Albume cu vedete | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Doina Postolachi

Lista completă, pagina 38

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ți povestești necazul unui prieten și îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute și ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci și patru de ore, în care orice cuvânt și orice dorințe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorință, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi și blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplinește. Orice dorință are numai două minute. Noi însă nu știm care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Dacă aș fugi de disconfortul de a sta în picioare, la cozi, apelând la servicii de asistență, ca să primesc un căruț, aș trișa și ar fi nedrept. E ca și cum aș priva pe altcineva de bucuria de a-și suporta mai ușor necazul. Și apoi, mi s-a dat vindecarea cerută. Am primit vindecarea pentru care atât de mult timp m-am rugat, am luptat și pe care am așteptat-o. Îmi amintesc și de numărul limitat de căruțuri în aeroport. De parcă societatea ar striga: "Trebuie să existe un număr limitat de oameni nefericiți, pentru că există și o limită pentru răbdarea noastră! Deși vi se cuvin serviciile de asistență, și bunăvoința noastră are o măsură!" Cea mai mare atenție de care m-am putut bucura – pentru că în rest mi se oferea indiferenț㠖 era să incomodez. Pe câte cineva. Măcar și așa, tot e mai bine: nu te simți invizibil și inexistent. Îți ajunge, deja, că te simți inutil...

Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă o poezie mi-ar fi putut câștiga o prietenie, aș fi scris și aș fi dăruit, oricui, oricât de multe poezii! Cred că numai pe niște copii îi poate apropia sau corupe o poezie. Probabil, numai circumstanțe ca aceasta, când ei, încă fiind copii, deja învață să fie micuți profitori. "O să fiu prieten cu tine, dacă la compunerea de mâine, îmi scrii o poezie". Copiii profitori de ieri, care te șantajau cu o poezie, sunt adulții de azi, care te șantajează cu bani sau cu promisiuni de iubire. Totuși cât de bine ar fi, dacă ai putea câștiga pe cineva, de partea ta, doar cu o... poezie! Pe scurt, ce minunat ar fi să poți cumpăra, cu Poezie, toate acele lucruri pentru care, azi, lumea plătește BANI. Lumea plătește, în BANI, răbdarea altora ca pe o datorie. Azi, lumea plătește, cu BANI, încrederea ca pe un împrumut. Ce lume frumoasă am face, dacă am putea cumpăra inimile cu Poezie; să putem cumpăra sănătatea, iertarea, să putem răscumpăra iubirea doar cu... o Poezie.

Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunțare, atunci e sentință. De cele mai multe ori, despărțirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viață, fericiți, împreună. Despărțirea doare și pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să știe cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Și, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecția de viață este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărțirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îți răpește suflețelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viață. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o prețioasă Lecție de Viață este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viață întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne învețe ceva. Să ne învețe DORUL. Să ne învețe regretul; acel regret care ajută la înălțare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să știm cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carte

Nemurirea înseamnă să ai măcar o renaștere.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 38 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Doina Postolachi, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Doina Postolachi


poetă, prozatoare și aforistă basarabeană

Evenimente biografice

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!