Doina Postolachi

Atunci când nu mai putem noi să dăm aripi visurilor noastre, e nevoie să căutăm şi vom găsi, fără îndoială, inimi curate, flori frumoase, unde să ne sădim, adânc, seminţele visurilor, ca pe nişte ouă de larve ale regretelor, iar acestea se vor transforma, într-o bună zi, în fluturi. Când nu vei mai avea regrete, se va fi şters şi amintirea ultimului vis.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul poate fi schimbat, dar sufletul – sufletul, nu. Dacă ar exista chirurgi plasticieni care să înfrumuseţeze şi să pună bucurie în inimi şi zâmbete, acolo unde sufletul plânge, ce bine ar fi. Aceea ar fi lumea perfectă, cea mai bună variantă a lumii pământene de acum. Dar nu există chirurgi plasticieni, care să poată şterge o cicatrice din răni sufleteşti.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A scrie
e ca şi cum ai dona sânge.

Poate
chiar ajută pe cineva.
Poate cuvintele mele
sunt vitale
cuiva.

Poate
cuvintele mele
restabilesc pulsul
credinţei tale.

Credinţa într-o nouă, mai bună,
Lume a Cuvintelor.

Sau, poate,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte: Mă pot juca şi cu oamenii, ca şi cu păpuşile. Nimic nu poate schimba asta. Păpuşar voi muri. Dar sper că nu de boală, ci de bătrâneţe. Cine ştie. Viciile mi-au salvat viaţa, pentru a-mi putea trăi visul mai departe. Cea mai frumoasă pasiune a mea: păpuşile. Nu aş putea renunţa la niciunul dintre acestea: viciile şi păpuşile. Le iubesc deopotrivă, ca pe nişte copii înfiaţi.

replici din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice interlocutor este un Maestru din Cotidian. Pentru că i te adresezi ca şi Bătrânilor. Pentru că le pui întrebări la care se vei găsi mereu câte un răspuns sau măcar o jumătate de răspuns. Ascultăndu-te, interlocutorul mai face încă un lucru minunat: el îţi oferă şansa de a înţelege că nu trebuie să cauţi lucrurile frumoase, pentru a le povesti. Ajunge, doar, să le povesteşti frumos.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim o viaţă întreagă cu visuri. Deşi atât de departe, deşi "atât de" imposibile, totuşi ne mai mângâie speranţa că undeva, cândva, le vom ATINGE.
 Uneori, trăim o viaţă şi, ele, visurile, tot aşa de departe rămân. Ce să-i faci? Asta e frumuseţea lor. Să inspire.
Sunt ca peştişorii de aur, care nu se lasă prinşi; în schimb, încercând să-i prindem, învăţăm să adunăm dorinţe.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: Oamenii nu au atât memorie informaţională, cât emoţională. Putem uita nume, feţe, dar nu uităm emoţii, sentimente, o faptă bună. Poate e mai bine că am uiat? Cred că e ceva atât de dureros, încât sufletul a avut nevoie să fie ajutat de graţierea minţii şi, prin uitare, să-l absolvească de suferinţă. Dar dacă revenirea memoriei va fi importantă sufletului meu, îmi voi aminti, într-o zi.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: Între lumi, nu există memorie. Nici ecou nu este. Dacă ar fi existat ecou, cuvintele mele s-ar fi reverberat şi eu mi le-aş fi amintit, auzindu-le. Nu există memoria spaţiului şi nici sunetul nu are memorie. Nimic nu are memorie, nimic nu se repetă. Nici timpul nu se repetă, altfel, ar însemna să treacă. Între lumi, timpul este veşnic, pentru că nu are memorie şi, atunci, el uită să treacă.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu au pierdut, care nu pierd şi care au învăţat să nu piardă au dreptul şi puterea de a lupta cu timpul şi de a ajunge oriunde înaintea lui. Ei sunt cu un pas înaintea oamenilor, dar şi a timpului. Astfel de oameni îşi dau, de două ori, aceleaşi şanse. O şansă le-o dă timpul, iar pe a doua şi-o dau ei, singuri: tăind din timpul lor, pentru a fi punctuali şi pentru a-şi asigura şansa următoare.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o creaţie iese în lume, e ca un turist, un călător, rătăcit între hotare sau ieşit printre oamenii unui ţinut nou; e ca şi cum, odată create, călătorul-tablou sau călătoarea-carte, coboară din tren. Cei care întâmpină călătorul-tablou sau călătoarea-carte, îşi întind mâinile înspre el, în semn de bun venit, dar şi promisiune că viaţa lui este în siguranţă. Pentru că el, călătorul, nu trebuie lăsat singur.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!