Lista completă, pagina 32
Jorge: Oricine nu are visuri trebuie să caute în inimile altor oameni și să aleagă ceva care să-i placă. Să aleagă cu sufletul. Sau noi, visătorii, trebuie să căutăm oamenii care nu au visuri și să le plantăm visurile noastre sub o formă sau alta, altfel, sufletul unui om, fără visuri, moare.
replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu, Timpul nu vindecă rănile, nu. Speranța. Ea vindecă. Speranța este mai puternică decât Timpul. Speranța poate opri Timpul în loc chiar. Timpul nu are aceeași putere asupra Speranței. Timpul nu o poate opri. Nu i se poate opune. Întotdeauna, există o speranță pentru ceva. Altceva. Altcineva.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
E sezonul de încrucișare a rimelor
prin împerechere.
E vremea pentru noi poeme.
Femelele-Metafore
saltă să-și depună icrele
pe foi de carte,
ca niște frunze aplecate.
Ajunse la maturitate,
sensurile
vor concrește,
subântelesurile
vor crește,
alunecoase,
ca solzii
pe cuvinte-pește.
poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Nostalgia Neîntoarcerii (2013)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Dar oare lumea se mai întreabă de unde vin poveștile? Or fi alte realități care își cer dreptul la venirea pe lume și au un loc al lor în lume? Există locuri pe pământ, unde oamenii își împart cerul, pământul, viețile, cu personaje de poveste. Lumea încă e frumoasă, pentru că se mai nasc povești.
replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care se nasc bolnăvicioși sau capătă o boală incurabilă sunt oamenii care au resurse de o bogăție interioară rară. Iar însemnul destinului e tocmai acea neputință a corpului, care îi somează să petreacă mai mult timp cu ei înșiși, pentru a accede la resursele interioare de bogăție și a le valorifica.
citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o stare de spirit. O stare permanentă. O stare de febrilitate. Iar scrisul trebuie să fie exploziv. A scrie într-un ritm lent e ca și cum ai scrie din neavând ce face altceva. A scrie poezie din când în când și, până trec doi ani, să aduni de-o carte e ca și cum ai scrie din lipsă de ocupație.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de bine este să mergi pe două picioare. Și ce binecuvântare sunt să ne poarte prin viață. Și cât de puțină atenție și importanță le dăm. Și cât de puțină apreciere. Și încă mai puțină recunoștință. Iubiți-vă picioarele. Așa cum sunt, atât cât le avem. Sunt minunate. Sunt divine. Cinstiți-vă picioarele.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte găsi, în vicii, un sens al vieții. Ceva pentru care voi să se trezească mai devreme, la fel, cum voia să doarmă cât mai puțin sau deloc: pentru a se încărca de forțe noi, din insomnii. Era ca și cum și-ar fi hrănit copiii adoptați. Ea își hrănea viciile cu dragoste, iar ele o răsplăteau cu viață.
citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu știu dacă ne putem crea, întotdeauna, a doua șansă. Poate că atunci când ea e peste puterile noastre, unica modalitate de a ni se întâmpla, poate fi din... neatenție? Poate că, dacă, în prezent, este peste puterile noastre, să ne creăm o a două șansă, ea ne apare dintr-o miraculoasă neatenție din trecut?...
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș putea denumi facultatea bolii mele "Lecții de Viață", cu specializarea pe "Vindecare prin scris" sau, ca și posibilă meserie viitoare: să prescriu rețete, în formă lirică sau prozaică, și să împart tablete pentru terapia sufletului, elaborate după formule proprii și testate, bineînțeles, mai întâi, pe mine.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Doina Postolachi, adresa este:
