Lista completă
La proțap
La masă vine-un mare ștab,
C-un aer mândru, de nabab.
- Sunt X, sunt de la DNA
Sunt tare, nu sunt de colea,
Făceți-mi loc degrab!
Băiete, dă-mi grătar de porc
Ai grijă, până mă întorc
Să fie gata că, altfel
N-o să te văd bine defel
De sânge-o să te storc!
La budă cum se duse el,
Unul bătrân și foarte chel,
La masa mare, dintr-un brad,
Făcu un plan ca de-un jihad,
Sau chiar de un măcel.
Și, cum erau acolo toți
Din cei cu care greu te scoți,
[...] Citește tot
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi ce a mai spus Daniel Vișan-Dimitriu despre gânduri
Gâscanul bodyguard
Într-o margine de sat și lume,
Pe un drum ce trece prin zăvoi,
Un copil isteț, trimis anume,
Se-ntorcea cu lapte de la oi.
Lângă el, păzindu-i, parcă, pașii,
Un gâscan cu aere de șef
Îl privea c-un ochi, precum pizmașii
Pe acei ce fac doar ce au chef.
Ar fi vrut să vină vreo pisică
Sau, măcar, un câine de cel mic,
Să arate că, la o adică,
Lui, nu-i este frică de nimic.
Dar - pe gândul lui - veni o muscă
Însetată, ce trecu la fapte
Când, la o zdruncinătură bruscă,
Se trezi, cum știm, "ca musca-n lapte".
[...] Citește tot
fabulă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă tristețea!
Vioara ta plânge. Arunc-o acum,
iar notele triste prefă-le în scrum!
Aruncă și floarea de "Nu-mă-uita"
și vino, cu totul, în inima mea!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și Daniel Vișan-Dimitriu despre inimă
Dansul iubirii
Dansează cu mine, iubire,
Plutește în brațele mele,
În visuri, în ceruri, în stele,
Împrăștie-n jur fericire.
Dansează pe stropii de ploaie,
Pe razele moi de sub lună,
Dansează, cu mine-mpreună,
În dansul ce inimi înmoaie.
Că-i blues ori o samba nebună
Sirtaki, merengue, lambada,
Cu tine în brațe, e bună,
Și-mi pare că-ți cânt serenada
Ce-n liniștea nopții răsună,
În drepturi iubirea să pună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și Daniel Vișan-Dimitriu despre iubire, despre visare, despre timp, despre promisiuni, despre noapte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sonetul fals al ploii
Ce ploaie, ce ploaie urâtă!
Ce vânt s-a pornit pe sub nori!
Ce vreme, ce vreme-amărâtă!
Ce... nu ești când, încă, mă dori!
Mai vino, mai vino prin ploaie,
Nu am nici umbrelă prin gând,
Să facem, să facem o baie
Sub norii ce-aleargă, plângând.
Să râdem, să râdem pe rupte
De norii schimbați în poteci
De ape, de apele supte
n canale ca locuri de veci.
Mai uită, în suflet, de lupte,
Și ploaie, și vânt... până pleci!
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și Daniel Vișan-Dimitriu despre suflet
Papa bun
Tomiță, le-am păpat pe toate!
Ce facem fără dulciuri, frate?
Că, până vine Moș Crăciun,
nu mai vedem noi papa bun.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bun
Îți sunt când rege, când nebun,
și îmi privești cu teamă
toți pașii care mă expun
și-n ajutor te cheamă.
Regina mea, aș vrea să-ți fiu
o pavăză, un soare,
și aș alege auriu
ca singură culoare.
Căci m-ar durea, iubita mea,
să-ți fiu doar alb sau negru,
și sunt convins- te-ai întreba
de sunt sau nu integru.
Regina mea, pot fi mai bun,
dar spune-mi: rege sau nebun?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai face?
Ce-ai face de-ar fi, ca-ntr-o seară,
Venită ușor, din tenebre,
Să-ți bată iubirea la ușă
Și-n vorbe șoptite să-ntrebe:
Ți-e goală a inimii casă,
Îți plânge în suflet vreo teamă,
Aș vrea doar să știu: dece oare,
Ceva, dinspre tine, mă cheamă?
Ce-ai face atunci? I-ai deschide
Larg ușa, să intre la tine,
Sau după tăceri te-ai ascunde,
În gropi de dureri și suspine?
-I-aș spune, mirat că-i afară,
Să intre și să se-ncălzească,
Afară, din nou să mai plece,
Nicicând să nu mai îndrăznească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul pierdut
Sunt gândul ce vine spre tine când dormi,
pe urma luminii ascunsă în noapte,
din vastul neant, pe-armăsarii informi
ce-aleargă, bezmetic, pe calea de lapte.
M-atrage puternic seninul ce-l ai,
șuvița ce-atârnă și vorba ta dulce
pe buzele roșii, lumina ce-o dai
când stelele-jad se ascund, să se culce.
Eu nu te-am văzut, dar te simt și te știu
din vremuri străvechi, dintr-o viață-mpreună
pe care-am uitat-o, și-aș vrea iar să fiu,
din nou, cel ce-a vrut, cald, "iubito" să-ți spună.
M-apropii de tine, spre-un nou început,
aș vrea ca și tu să mă poți recunoaște,
te caut de mult, eram "Gândul pierdut",
îți intru în vis, iar iubirea renaște.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și Daniel Vișan-Dimitriu despre lumină
Numere
Are unul șapte case,
Altul, o mașină nouă,
Eu, modest, am numai șase
Din vreo patruzeci și nouă.
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Daniel Vișan-Dimitriu, adresa este:
