Lista completă, pagina 2
Gândul pierdut
Sunt gândul ce vine spre tine când dormi,
pe urma luminii ascunsă în noapte,
din vastul neant, pe-armăsarii informi
ce-aleargă, bezmetic, pe calea de lapte.
M-atrage puternic seninul ce-l ai,
șuvița ce-atârnă și vorba ta dulce
pe buzele roșii, lumina ce-o dai
când stelele-jad se ascund, să se culce.
Eu nu te-am văzut, dar te simt și te știu
din vremuri străvechi, dintr-o viață-mpreună
pe care-am uitat-o, și-aș vrea iar să fiu,
din nou, cel ce-a vrut, cald, "iubito" să-ți spună.
M-apropii de tine, spre-un nou început,
aș vrea ca și tu să mă poți recunoaște,
te caut de mult, eram "Gândul pierdut",
îți intru în vis, iar iubirea renaște.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numere
Are unul șapte case,
Altul, o mașină nouă,
Eu, modest, am numai șase
Din vreo patruzeci și nouă.
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i bun... strică
O cucerise iute, c-o brățară,
Și-n gemete își consuma amorul
-Își alesese foarte bine dama-
Când, brusc, a auzit: "Prea ca la țară!";
Șocat, dezamăgit, nu și-a dat seama
Că iarăși... n-a închis televizorul.
hexagramă de Daniel Vișan-Dimitriu (23 august 2014)
Adăugat de Daniel Vișan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, iubito!
Iubito, plouă-afară, plouă iară,
Dar e frumos tabloul, nu e trist,
E-o ploaie de culori, iar eu asist
Penelul care-mi plouă-a primăvară
Și îmi topește ultima zăpadă,
Îmi deslușește primii ghiocei...
Iubito, ia privește-n ochii mei:
Sunt ei, de cer albastru, o dovadă?
Hai să dansăm! Ce zici, un dans în ploaie
Cu un sărut sălbatic la final...
Iubito, e momentul ideal!
Simt sufletul cum ploaia mi-l înmoaie
Și mi-l transformă-n mângâieri de val...
Iubirea mea... nu e un foc de paie.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri
Tu ești acolo, știu, și îmi citești
din gândurile mele răzlețite
dorințe care par să te agite
acum, când ești a mea și mă iubești.
Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îți place, îți e bine,
și, parcă, n-ai mai vrea să-l dai afară.
De unde știu? din gândurile tale,
pe care pot și eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoțesc,
și-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.
Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeași cale.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii
E rece, e frig, e frumos,
E iarnă cum trebui' să fie:
Afară, un alb mătăsos,
În case, la cald, bucurie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbră, amintirea luminii capătă contur.
aforism de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Albastru de suflet
Din suflet
îți plouă,
prin lumea
albastră,
cu rouă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Terrei
C-un geamăt, din ape adânci,
În falduri ascunse de cețuri,
Ridică în lacrimi de stânci
O rugă pierdută-n înghețuri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica unei soții de epigramist
La epigrama lui atât de bună,
Răspunsul ei a fost rapid, lejer,
Când i-a adus - și a uitat să-i spună -
Cafeaua, tot cu... sare și piper.
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Daniel Vișan-Dimitriu, adresa este:
