Lista completă
Prieteni la nevoie
Necazurile când or să te pască,
Prietenii zadarnic i-ai chema
Să-ți stea alături, la nevoia ta.
O, cât umor e-n spița omenească!
... Prieteni - la nevoie - vin destui,
Dar fiecare, la nevoia lui.
hexagramă de Cicerone Theodorescu din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eforie
Sub stele pârguite ca boabele de strugur
Corăbii, blocuri albe... Îți urcă-n pânze vântul,
Iar noaptea-auzi la geamuri maternul mulcom murmur
Al mării, dând în leagăn - ca pe-un copil - pământul.
poezie de Cicerone Theodorescu din Oameni și dragoste (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primul an de școală
Primul an, al meu, de școală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.
Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărți, caiete, o grămadă.
Școala e aici aproape.
Casa e pe-aceiași stradă.
Mama, scumpa mea și buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineața totdeauna
Mă aduce pân-la poartă.
Ce mulțime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred și eu. E-așa de bine
Să înveți, să scrii, să numeri.
[...] Citește tot
poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărțile
Stau ca florile-n răzoare
Cărțile, pe policioare...
Stau pe policioare flori
Ochi aprinși și gânditori.
Floare cu petale multe,
Cartea, știe să te-asculte
Și te-nvață și te-ajuta
Floarea cu petale-o sută.
Dintr-o floare, dintr-o carte,
Mintea vede mai departe,
E și-n tine o grădină
Și-n fereastră-i mai lumină.
Floare roșie, floare-albastră,
Ai intrat și-n casa noastră!
Stau pe policioare flori
Ochii lumii, gânditori...
poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogu Pintenogu
Rosu, sprinten,
Alb la pinten,
Uite Gogu,
Pintenogu!...
Prin ogrăzi și prin urzici,
Între pasările mici,
El e cel mai mare-aici!
Cât e vară cucurigu!
Cucurigu când dă frigu',
Cine-i frate, dumnealui?
Cum îl cheamă?
Poți să-mi spui?
poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Necazurile când o să te pască, prietenii zadarnic i-ai chema să-ți stea alături la nevoia ta. O, cât umor e-n spița omenească!...
Prieteni, la nevoie, vin destui, dar fiecare la nevoia lui...
citat din Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciufa
Surioara mea cea mică
Plânge. Nu mai vrea nimica.
... A-nțepat-o vreo urzică?
Sau, o fi pisica?!
Hai la ea în curte, fuga,
Las caietele pe masă.
Dar ea vine ca zvârluga
Iute, mânioasă.
Strigă: Ciufa! Ciufa aia!...
Albă-i sora mea, ca rufa.
După fân, und ee claia,
Se ascunde "ciuaf".
Care ciufă?... E o cloșcă.
Surioara speriată
Avea-n mână o piroșcă...
N-o mai are, iată....
poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fluviu de tăcere
Văzduhul luminându-l,
Când șoapta zilei cere
Tălmaci să-i fii, cu gândul.
catren de Cicerone Theodorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Triunghi de argint, cocorii
Masele-n zabala de-otel; incheietura
Patrunsa de catuse. Strivit fiece os;
in fiere (si ea calda) se mai clateste gura
Si doar sudoarea trece cutitu-i racoros.
in clocot, deznadejdea ca fonta in cuptoare,
Zbatuta-n fum si flacari, topita prea-ndelung,
De nimeni priceputa, netrasa in tipare -
Tirziu, cine va sti-o mestesugi in strung?
poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoimul
Șoimul tresare-n zbor, amețit.
În beția de stânci neumblate:
Cuib de frunze aprinse, în spate
Soarele cade - și risipit.
Cere întoarcere, dă rotogoale
Cuibului roșu, cald și apus,
Dar nempăcat se-adâncește în sus
Șoimul cel mic peste stâncile goale.
poezie de Cicerone Theodorescu din Cleștar (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cicerone Theodorescu, adresa este: