Charlotte Mary Mew

A Quoi Bon Dire

Acum şaptesprezece ani ai spus, socot,
Un fel de la revedere,-n cuvinte puţine,
Şi toţi au crezut că eşti mort,
În afară de mine.

Astfel, crescând rece şi ne'nduplecată
La una, la alta, azi spun şi eu la revedere,-n fine;
Şi toţi văd că-s bătrână şi ridată
În afară de tine.

Iar într-o dimineaţă-însorită pe-înverzite-alei
Un băiat şi-o fată-întâlnindu-se, se vor săruta-aflând adevărul
Că nimeni nu mai poate vreodată iubi la fel ca ei.
Şi-n ora mirosind a flori de tei
Tu vei fi surâs, iar eu-ţi voi fi ciufulit cu palma părul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare de iubire

Deasupra lumii-întinse mareea pulsa necontenit:
S-a-întâmplat anul trecut, mi-aduc aminte,-n iunie, când
Ne gândeam că impulsul şi chemarea din pieptul îndrăgostit
Sunt veşnice şi bat cum bate marea-n ţărmuri, nesecând.

Aceiaşi peştişori acum înoată-n al undelor pastel,
Iar pe plaja udă, gri, luna-şi spulberă razele la fel;
Dar el mai e cu mine sau eu mai sunt cu el
Cât vânt peste mâna mea se scurge uşurel.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către Kerity

Îţi aminteşti cei doi bătrâni pe lângă care-am trecut
pe drumul către Kerity,
cu rucsăceii lor aşezaţi pe pavelele ude ale trotuarului,
privindu-ne cu ochi obosiţi şi lipsiţi de lumină
prin ploaia care curgea nemiloasă, pentru ca apoi
să scruteze stâncile şi linia albă a mareei?
Stafii înfrigurate care-au fost odată copii,
soţ şi soţie, tată şi mamă,
uitându-se la noi cu ochi goi şi-împietriţi;
ai văzut vreodată ceva mai îngheţat
sau mai bătrân.
Dar noi, îmbrăţişaţi,
nu am simţit frigul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i oloagă

Inima mea-i oloagă-alergând după inima ta neîntrerupt
Atâta cale,
N-ar trebui oare astăzi, privind la toate prin care am trecut,
Spre casă să pornim agale?

Pe drumul înapoi, în prag de seară sub tăcuta cerului tărie,
Nu conversăm – sau prea puţin,
Pentru-un moment privirea ta mă-îmbie
Şi pot de mână să te ţin.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Atunci, deşi arăţi ca altădată, dragă,
S-ar putea să fie ceva mai iubitoare faţa Iubirii mele-n moarte,
Aşa cum inima ta pe drumul de-întoarcere-a putut să înţeleagă.
Inima mea-i oloagă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Din fotoliile moi, lângă căminul călduros nespus,
Unde-aţipem şi visam lângă flăcările entuziaste
Sau răscoleam jăraticul, privirile noastre
Abia sesizau soarele sau ploaia pământului balsam,
Niciodată ele nu s-au înălţat mai sus
De acest foc cuminte, parcă pe gânduri dus.

Însă-n seara asta am auzit o chemare,-un chiot,
Nişte bătăi cadenţate-n geam,
O voce-n aerul tăios – vântului supus
Şi-am simţit în păr răsuflarea unui intrus,
O văpaie-n noi: Ceva măreţ şi urgent a dat în clocot,
Ne-a pătruns în suflet şi-apoi s-a-ndepărtat. Şi-asta a fost tot.

Un înger al luminii sau al beznei? O şaradă?
N-a lăsat nicio urmă pe zăpadă,
Dar a rupt lanţul şi-a deschis deodată
Larg uşa, izbind-o de perete
Uşa aceea nu mai fi-nchisă niciodată;
Acum nu mai putem sta aici, ni s-a făcut sete.

[...] Citeşte tot

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!