Carmen Sorescu

Cursa

Poeţii în fapt nu se-arată, ei nici măcar nu se văd
Sunt acoperiţi de ei înşişi, de acest strat negru, de smoală
Cu care se lipesc de alţi oameni, şi tot aşa
La rândul lor oamenii îşi lipesc fisurile între ei
Cu aceeaşi tristeţe caldă, domoală
Pe care o vezi uneori deasupra caselor
Ca un şoim în căutare de pradă
Şi te întrebi, oare de ce în ziua mare
Se închid toate ferestrele, gândurile
Cad din cerul gurii forjat, înţepenit
De fiecare dată se întâmplă la fel
Deşi ştii lecţia foarte bine, tot cazi
Şi tot cazi în mintea ta ca-ntr-o ţesătură
Făcută din propriile vene
Care te-aruncă în sus, în jos ca pe un acrobat
La ultimul număr de circ

Şi cu toate astea nu ar trebui să vorbesc despre poeţi
Dar ei totuşi există, în carne şi oase, la fel ca efemeridele
Stau cu anii în mâl până într-o zi când nu mai pot vorbi

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!