Index și topuri | Albume cu personalități | Albume cu vedete | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Carmen Sorescu

Lista completă

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, așa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nțelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veșnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraș, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Și din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu știu ce, din palmele-ți calde

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce ți-aș putea dărui?

Nu am nimic mai de preț
Știi, la fel cum fac cerșetorii când arată că nu au bani
Mi-am întors și eu buzunarele pe dos și nu a căzut nimic
Pe asfalt doar inima mea zornăia cumplit, înfundat
Ca atunci când ești la munte și din depărtare auzi un urlet
Bănuiești că e clocotul unei ființe pe care nu vrei s-o cunoști
Închizi repede geamul, tragi draperiile și te afunzi în lumea ta
Apoi m-am desfăcut la bluză și deodată au izbucnit ploi sălbatice
Un fel de cântece triste ca în urma unui cortegiu care nu se abate
Din drumul spre lumea cealaltă, și iar ai plecat în uscatul tău
Am rămas cu furtuna pe corp distrugând nemiloasă baraje
Zăpezile s-au topit și ele, sub pielea mea doar resturi murdare
Gândurile au ieșit din matcă până te-au prins din urmă
Ce ți-aș putea dărui? Dacă nu drumul acesta care-mi pleacă din stern
Și dacă într-o zi m-ai întreba: Unde duce?
M-aș uita în depărtare la linia aceea care unește cerul cu pământul
Iubirea mea e doar o imagine reflectată într-o apă... într-o apă...

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decembrie

Se apropie iar ziua mea și iar n-o să-mi spui La mulți ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deși, știi foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbești cu atât te pironești și mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ți înrădăcinezi poveștile
În timp ce dorm, așa de dragul distracției la miezul nopții
Când tu crezi că nu știu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îți lipești urechea de inima mea și începe să ningă
Îți place să auzi viscolul cum îți îmbată mintea
Și-atunci lupii din păduri, dar și cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneși a sfârșit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găsești un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toți aceștia sunt morți
Și-aș vrea să-i întorc așa cum se întorc zăpezile pe ulițele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că și ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ziua 1

Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aș încumeta mi-aș zgâria nu doar picioarele
Ci și mâinile, așa sunt de înalte, ne facem tot una cu ghimpii
Ca să mai salvăm câteva cărămizi, da, câteva cărămizi și câteva celule
În fond tu asta ai mai rămas: un amestec de sânge și mâl
Un bulgăre uscat pe care-l pot sfărâma oricând între degete
Să pot îngrașa pământul altui iubit din gunoiul tău
Din piept se ridică o tristețe, un puroi care se va sparge curând
E tot mai mare și copt și-n fiecare noapte m-apasă la fel de mult
Cum mă apăsai tu astă vară cu trupul și-mi spuneai:
Ține-ți respirația bine și aruncă-te-n mine
Și eu mă aruncam ca de pe o stâncă foarte înaltă
Fără să știu cu cine am de-a face, dacă am plasă
Sau pur și simplu dacă e o mare foarte adâncă
Dar toate astea acum sunt numai poeme scrise prin gări
Vreascuri uscate pe un drum oarecare al unei păduri
Pe care toată viața ți-ai sădit-o cu grijă în minte
Le-ai adunat și le-ai dat foc, acum sunt o scânteie-n fereastră
Atât cât are nevoie o casă pe un deal să-și pâlpâie amintirea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

(.........iubiți pentru o vară)

Aș vrea să fim iubiți pentru o vară, mai mult nu pot, nu mai duc
Iar plecări, bagaje, tristeți prin gări scuturate pe jos ca florile după ploaie
Peroane nesătule care se vor ține după mine cu anii precum câinii
Credincioși, degeaba le arunc o bucată de pâine pentru că în ochii lor
Se citește cu totul altceva, se citește: de ce nu mă iei cu tine...
Aș vrea să fim iubiți pentru o vară, atât cât un clinchet de vacanță
La fel ca atunci când în ultima zi de școală închideam cărțile
Și fugeam nebunește pe străzi cu gândul la ce va să vină
Să nu știm nimic dinainte, dacă vom merge la mare sau nu
Dacă nu, ne vom mulțumi cu balta de lângă pădure, cu mici
Zgârieturi, dar cu bucuria săriturii în iubirea noastră ca-ntr-o apă
Adâncă, tulbure, opacă, să luăm o mamă de sperietură și seara
Să ne retragem în cuștile de carne să ne lingem rănile cuminți
Ascultători și tandri să ne împărțim unul altuia ca și cum ne-am da de pomană
Apoi cu mâhnirea aceea mignonă a primei zile de școală să te visez
Cum te așezi lângă mine și stăm așa aglutinați până ne facem bine...
... Până când visul prinde coajă ca dup-o beție - julitură de-o vară

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți amintești astă vară?

Draperiile erau încă trase și lumina se furișa ca o fată virgină
Care fuge de-acasă fără nicio șansă s-o oprești din drumul ei

Se lumina, se lumina într-un fel fără judecată, fără coerență
Și cât aș fi vrut să țin piept, cât aș fi încercat cu mâna să văd
Dacă arde sau nu, m-am lipit de fruntea ta ca de-o cale ferată

La fel de inevitabil, am luat puține lucruri cu mine ca atunci
Când plec în vacanță pe nepregătite și arunc în valiză strictul necesar
Aproape fără să gândesc. Iar eu de-acum eram placată cu tine

Nu aveam nevoie de haine, farduri, bijuterii, pielea-mi strălucea
Ca în zilele când marea în bătaia soarelui parea un corp de femeie
Și tu te aruncai nebunește când într-una, când într-alta și mereu
Întrebai când ieșeai: Azi în cine am înotat?

Iar eu nu puteam să-ți redau în cuvinte lipsa oxigenului, pur și simplu
Cât aș fi căutat în dicționare nu găseam decât o marea adâncime
Sinonimă cu moartea, mă prefăceam că totul e bine și zâmbeam
Fără nicio judecată ca o fată virgină care fuge de-acasă

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu că sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără să știu că pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără să știu că locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără să știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat să confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Farul interior

Mă întrebam, dacă am fi față-n față, da, noi doi, ca doi iubiți
Am fi ca la un proces penal, cine pe cine a lezat, care e prejudiciul
Cine e victima, cine trebuie pedepsit, ne-am apleca unul în fața altuia
Cu reverența pe care o facem în fața idealurilor, știi, idealurile sunt
Chestiile alea mici pe care tot încerci să le prinzi în ace
Atunci când te grăbești la prima întâlnire, un fel de vise mofturoase
Care nu vor să stea prinse de corp și tot cad și iar încerci, până devine rușinos
Un fel de broșe sclipitoare pe care le punem la vedere și care spun tacit
Uite ce bogății am eu, și tu deja să fii pierdut în livezile mele de la țară
În care roiesc insecte și tot felul de îngeri, oricum ceva care face miere
Și ține de foame, și uite așa începem să servim acestui basm zi de zi
Din carnea noastră aureolată, îi ducem hrană pe ascuns ca unui prizonier
Din Alcatraz, pentru că, nu? Idealurile se urmează pe ascuns, în tăcere
Nimeni nu trebuie să știe de ele, e ca și cum am face o fărădelege și la final
Am reuși să ne îmbogățim brusc, mă întrebam, dacă am fi față-n față
Da, noi doi, ca doi iubiți și am substitui tăcerea acestor versuri
În mine ar începe să lumineze un far în direcția ta: Pământ!

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

AltaVista

În ziua aceea am făcut dragoste așa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca și cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Și germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viața sub piele
În acel stadiu amorf și necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârșit

Știam din capul locului că toate astea dor așa cum și mamele știu
Că la naștere vor trece prin chin și cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin fața noastră zornăid ca un șarpe mieros
Nici nu mușca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Și-atunci am fost golită de brațele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămașa neagră, era primăvara și totul se curăța de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbușită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi și picioare ca niște pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăți din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eșua
Ele vor sta mult și bine ca o barieră de corali, graniță în calea altor femei
Alte părți mai ușoare, vise, iluzii, vaporii de ceață vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi și nu vei mai ști care-i adevărul:
-Aburii ridicați din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care șerpuiește-n tine în aval și-n amonte
Trece ca un râu, desculț, prin măduva spinării, liniștit și tandru
Șlefuiește fericirea și moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, știai deja din prima zi când ghicitoarea
Ți-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieții
Constelațiile îți vor mișca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei ști nimic niciodată
S-a făcut pojghiță peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viață

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Carmen Sorescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!