Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Carmen Sorescu

Lista completă, pagina 2

Adam și Eva

Și-n ziua aceea când ne plimbam tăcuți prin casă
Deși mergeam pe parchet, simțeam o pădure în jur
Din când în când mai trosnea o creangă uscată
Căzută din ziua de ieri, întorceam capul speriată
Cu impresia că mii de ochi ascunși ne privesc prin pereți

Îmi place să cred și acum că te plimbai prin mine
Că-n gândurile tale eram o alee lungă și subțire
Un drum săpat în neant care garanta drepul la iubire

Eu asta făceam, pășeam încet, încet prin viața ta
Așa cum pășesc soldații prin zonele minate
Era liniște și senin, doar corbii se-auzeau
Și-un mare gol mă striga să mă plutească în inima lui

Ne-am împreunat palmele și ne-a ieșit un bol de cristal
Am intrat nestingheriți în parcul de distracții ivit

Era cald și plină vară, când orice era posibil, mai ales să fii copil

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți amintești astă vară?

Draperiile erau încă trase și lumina se furișa ca o fată virgină
Care fuge de-acasă fără nicio șansă s-o oprești din drumul ei

Se lumina, se lumina într-un fel fără judecată, fără coerență
Și cât aș fi vrut să țin piept, cât aș fi încercat cu mâna să văd
Dacă arde sau nu, m-am lipit de fruntea ta ca de-o cale ferată

La fel de inevitabil, am luat puține lucruri cu mine ca atunci
Când plec în vacanță pe nepregătite și arunc în valiză strictul necesar
Aproape fără să gândesc. Iar eu de-acum eram placată cu tine

Nu aveam nevoie de haine, farduri, bijuterii, pielea-mi strălucea
Ca în zilele când marea în bătaia soarelui parea un corp de femeie
Și tu te aruncai nebunește când într-una, când într-alta și mereu
Întrebai când ieșeai: Azi în cine am înotat?

Iar eu nu puteam să-ți redau în cuvinte lipsa oxigenului, pur și simplu
Cât aș fi căutat în dicționare nu găseam decât o marea adâncime
Sinonimă cu moartea, mă prefăceam că totul e bine și zâmbeam
Fără nicio judecată ca o fată virgină care fuge de-acasă

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu că sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără să știu că pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără să știu că locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără să știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat să confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Farul interior

Mă întrebam, dacă am fi față-n față, da, noi doi, ca doi iubiți
Am fi ca la un proces penal, cine pe cine a lezat, care e prejudiciul
Cine e victima, cine trebuie pedepsit, ne-am apleca unul în fața altuia
Cu reverența pe care o facem în fața idealurilor, știi, idealurile sunt
Chestiile alea mici pe care tot încerci să le prinzi în ace
Atunci când te grăbești la prima întâlnire, un fel de vise mofturoase
Care nu vor să stea prinse de corp și tot cad și iar încerci, până devine rușinos
Un fel de broșe sclipitoare pe care le punem la vedere și care spun tacit
Uite ce bogății am eu, și tu deja să fii pierdut în livezile mele de la țară
În care roiesc insecte și tot felul de îngeri, oricum ceva care face miere
Și ține de foame, și uite așa începem să servim acestui basm zi de zi
Din carnea noastră aureolată, îi ducem hrană pe ascuns ca unui prizonier
Din Alcatraz, pentru că, nu? Idealurile se urmează pe ascuns, în tăcere
Nimeni nu trebuie să știe de ele, e ca și cum am face o fărădelege și la final
Am reuși să ne îmbogățim brusc, mă întrebam, dacă am fi față-n față
Da, noi doi, ca doi iubiți și am substitui tăcerea acestor versuri
În mine ar începe să lumineze un far în direcția ta: Pământ!

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Confetti

am fi meritat o despărțire frumoasă
un pact, o înțelegere, să ne punem de acord
asupra inimii așa cum împărțim pământul la moștenire

să știm fiecare cu ce-a rămas și ce poate duce mai departe
să știm ce luăm cu noi în mormânt și ce lăsăm copiilor
puteam trasa linii, puteam măsura
bucata ta de cer senin, bucata mea de poezie
știam cine până unde putea mergea, câtă apă să bea
apoi mă puteam întoarce pe fundul ființei
la hibernare pentru cine știe câți ani

am fi meritat o despărțire cu fast
oarecum teatrală, cu doi actori dându-și mâinile
făcând schimb de ultime replici
de ultime perfuzii
bucățele mici, foarte mici, de diferite culori
s-ar fi împrăștiat atunci din noi
ca niște fâșii de hârtie
cerul s-ar fi luminat pentru ultima dată

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracțiile și se îndreaptă spre adăpost

să-și bandajeze corpurile-n giulgiuri


[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbușită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi și picioare ca niște pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăți din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eșua
Ele vor sta mult și bine ca o barieră de corali, graniță în calea altor femei
Alte părți mai ușoare, vise, iluzii, vaporii de ceață vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi și nu vei mai ști care-i adevărul:
-Aburii ridicați din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care șerpuiește-n tine în aval și-n amonte
Trece ca un râu, desculț, prin măduva spinării, liniștit și tandru
Șlefuiește fericirea și moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, știai deja din prima zi când ghicitoarea
Ți-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieții
Constelațiile îți vor mișca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei ști nimic niciodată
S-a făcut pojghiță peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viață

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înșine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineața până seara și habar nu avem ce sunt și ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime și care nu se resimte la suprafață
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, își ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe și totuși atât de aproape încât îți pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia ființă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranță tăcerea și mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Și peștii îți sar până aproape de tavan, liberi de țărm, cumva fericirea izbucnește
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăște prin praf, e o nebunie de nedescris
Și tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ți țină simțurile ascuțite
Niciodată nu ești singur șoptește semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgețile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de țărm
Adorm și eu în peștera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopți de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu așchiile sărite, el e așa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbușit, inimile
După care privim în gol ca și când: noi suntem aceia atât de ușori

Și trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaștem nicio voce, descărnați ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd și tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine și bea apă din paharul pus la căpătâiul ușii

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deși nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hățuri, frânghii care mă țin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieți pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minții
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărți, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că și ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină

[...] Citește tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 3 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Carmen Sorescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook