Rainer Maria Rilke

Noaptea cea mare

Adesea uimit te priveam, stăm la fereastra ieri începută,
stăm şi uimit te priveam. Încă mi-era oraşul cel nou
refuzat, şi, neînduplecată, priveliştea
se-ntuneca de parcă nu aş fi fost. Nici cele mai apropiate
lucruri nu se-osteneau să se facă-nţelese. La felinar,
stradela o lua în sus. Vedeam că mi-e străină.
Peste drum, o odaie, palpabilă, clară-n lumina lămpii –
începeam să particip; simţiră, lăsară obloanele.
Stam. Apoi plânse-un copil. Ştiam ce-s în stare
mamele-n casele acelea,-mprejur. Şi ştiam
şi nemângâiatul temei al oricărui plâns.
Sau o voce cânta şi răzbătea ceva mai departe
de aşteptare, sau, jos, tuşea un bătrân,
mustrător, ca şi cum trupu-i avea dreptate
contra acestei lumi mai blajine. Apoi o oră bătu –
dar eu numărai prea târziu, şi căzu pe alături.
Ca un băiat, străin, care-n sfârşit e primit
în joc dar nu prinde mingea, nu ştie
nici unul din jocuri, ce-atât de uşor ei le joacă,
şi stă şi se uită,-ncotro? – stăm şi deodată,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

David cânta înaintea lui Saul

I

Rege,-auzi cum cântul strunei mele
zvârle zări prin care ne mişcăm?
Năuciţi suntem purtaţi de stele,
şi apoi ca ploaia ne lăsăm,
şi-nfloreşte-n locurile-acele.

Fete înfloresc, de tine ştiute,
ce-s femei acum şi mă îmbie;
feciorelnică mireasmă-adie,
şi-ncordaţi băieţii stau făclie,
zvelţi şi respirând la uşi tăcute.

Fie-n zvonu-mi să-ţi răsară toate.
Însă beat se clatină-al meu cânt:
Nopţile-ţi, o, rege, nopţi uitate –
ce slăbite-au fost de-al tău avânt,
şi frumoase, trupurile toate!

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotitură

Drumul de la simţire adâncă la măreţie trece prin jertfă. Kassner

Îndelung birui, contemplând.
Stele căzură-n genunchi
sub luptătoare privire.
Sau contempla în genunchi,
şi-a stăruinţei mireasmă
vreun zeu obosea,
încât lui îi zâmbea dormind.

Turnuri, astfel le privea,
încât se speriau:
şi iar le clădea, brusc, înalte, într-unui.
Dar de câte ori peisajul,
împovărat prea tare de zi
nu odihnea, seara,-n tăcuta lui contemplare.

Animale-alinate intrară,
păscând, în privirea-i deschisă,
şi leii captivi se uitară

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morminte de hetaire

Ele-s întinse-n părul lor cel lung,
cu feţe brune, trase-adânc în sine.
Cu ochii-nchişi ca de prea multă zare.
Hârci, guri şi flori. Şi dinţii netezi,
– piese-ntr-un joc de şah în miniatură,
din fildeş, rânduite în şirag.
Şi flori, galbene perle, oase zvelte,
mâini şi cămăşi şi pânză veştejită
pe prăbuşita inimă. Dar jos,
acolo sub inele, talismane
pietre-azurii (în dar de la drăguţi)
încă stă sexul – criptă liniştită,
până sub boltă plină de petale.
Şi iarăşi perle, galben risipite –
cupe de-argilă arsă care-au fost
cu chipul lor ornate, cioburi verzi
de şipuri de pomezi cu iz de flori,
şi zei micuţi: domestice altare,
cer de hetaire cu extatici zei.
Şi brâie rupte, scarabei turtiţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moşteneşti verdele

Şi moşteneşti verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Şi rouă zilelor puzderii,
şi sorii, mii şi mii, ai verii,
şi primăveri cu sclipăt şi fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moşteneşti toamnele, haine diafane,
ce zac poeţilor în amintire;
şi toate iernile, ca nişte ţări orfane,
îţi cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneţia, Roma şi Kazan ţi-or rămânea;
al Pisei dom; Florenţa-o vei avea;
Troiţka Lavra şi-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri ţese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
şi sunet: cornuri şi viori şi flaut,
şi orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea zeiţei Venus

În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, nelinişte, răscoală,
mai scoase-un ţipăt, încă-o dată, marea.
Şi când se reînchise acel ţipăt
şi din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peştilor tăcuţi –:
marea născu.

Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, şi-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
şi cum se mişcă-o frunză crudă, verde,
şi îşi desface sulu-nfăşurat,
tot astfel trupu-i se desfăşură
în vântul cast din zori şi în răcoare.

Genunchii răsăriră selenari,
şi într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
şi gleznele zvâcniră ca gâtlejul

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şasea elegie

De câtă vreme stau, smochinele, privind
cum înflorirea-ţi nimiceşti aproape-ntreagă,
şi cum, nelăudată, pura taină-ţi treci
în de timpuriu roditul fruct.
Şerpuitoarele tale – ca flautul fântânii – ramuri
înduplecă seva: şi ea ţâşneşte din somn
netrezită aproape, în culmea celei mai unice împliniri.
Iată – aidoma dumnezeului serii în lebădă.
... Noi, însă, vai! întârziem
cu gloria dezbobocirii lovind înşelaţi
în zăbovitul sâmbure al pământescului rod de pe urmă.
Puţin cei ce simt atât de adânc nevoia de a purcede,
încât inima lor să ardă la zenit
când, ca o mângâietoare adiere de noapte, ispita înfloririi
le-atinge tinereţea gurii şi, din pleoapele lor, prospeţimea:
poate eroii şi poate hărăziţii din adolescenţă pieirii,
cărora marele grădinar – moartea – le-a îndoit altfel vinele.
Încumetători sunt aceia: depăşindu-şi propriul zâmbet
şi-asemănători curtenilor din blândele vederi săpate la Karnak,
deschizând alaiul regelui învingător.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Vieţuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noştri
sunt ca întorşi şi astfel aşezaţi
parcă-s capcane-n jurul marii porţi.
Ce-i în afară ştim doar din privirea
jivinelor; căci până şi pe prunc
noi îl întoarcem şi-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
şi-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârşitu-n urma lui,
şi-n faţă Domnul, şi când trece, trece
în veşnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în faţă, spaţiul pur, unde răsar
la nesfârşire flori. Mereu e lume
şi niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri şi ştii

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfeu. Euridice. Hermes

Era-n ciudata sufletelor mină.
Şi ei mergeau ca vine de argint
în întuneric. Printre rădăcini,
sângele care curge-apoi în oameni
ţâşnea în umbră roşu ca porfirul.
Şi altceva nimic nu era roşu.

Stânci erau pe-acolo şi
păduri fără fiinţă. Şi poduri peste vid,
şi-o baltă mare, cenuşie, oarbă,
întinsă peste fundul ei adânc
ca peste-un peisaj un cer ploios.
Şi printre pajişti apăru, domoală
şi blândă, dunga albă-a unui drum,
asemeni unei lungi fâşii de pânză.

Şi-acuma ei veneau pe drumu-acela.

Întâi bărbatul zvelt în mantie albastră,
privind, nerăbdător, tăcut, în zare;

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra elegie

O, arborii vieţii, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi
şi cotropim un iaz nepăsător.
Deodată ştim şi floare şi-uscătură.
Şi undeva mai umblă lei, şi nu ştiu,
cât sunt măreţi, de nici o neputinţă.

Dar noi, când Una vrem, simţim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre duşmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiţii
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care şi-au promis mereu vânat
şi patrie şi ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaş al simţirii
nu-l ştim: doar ce o modelează dinafară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ştefan Augustin Doinaş şi Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!