Traduceri de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
A patra elegie
O, arborii vieții, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nștiințați
în drum spre sud. Zăbavnic și-ntrecuți,
așa, deodată, ne-agățăm de vânturi
și cotropim un iaz nepăsător.
Deodată știm și floare și-uscătură.
Și undeva mai umblă lei, și nu știu,
cât sunt măreți, de nici o neputință.
Dar noi, când Una vrem, simțim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre dușmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiții
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care și-au promis mereu vânat
și patrie și ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaș al simțirii
nu-l știm: doar ce o modelează dinafară.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cincea elegie
Dedicată doamnei Hertha Koenig
Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceștia puțin mai
trecători ca noi înșine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voință? Ci, iată îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsucește și-i amețește,
îi aruncă și-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subțiat, ros de
veșnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Și abia căzuți
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenței... îndată bărbații
cei mai puternici sunt rostogoliți din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.
Ah, și-mprejurul acestui
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!