Lista completă, pagina 30
Poem citadin
șosetele atârnă pe sârmă în balcon
ca niște steaguri în zi de paradă
dimineața se face mai caldă
se leagănă strada în vuiet de mașini
clocotesc galbene sucuri în toneta din colț
orașul harnic s-aprinde devreme
halatele albe trezesc c-un clinchet de chei
farmaciile dialogând perete-n perete
ușa larg deschisă a cramei înghite un trecător
evlavios clopotul bisericii răsună în ureche
teiul își așează pe ramuri frunzele rebele
ziua începe să sfâșie aerul tare
fețe strigând după somn urcă tăcute în tramvai
se devorează ziua în tăcere albastră
se-nclină copacii pe marginea orei
cafeaua dansează în cești cu umbre de stele
e un fel de a spune că ești
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va fi
cum pot iubire să te scriu ieșind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?
plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.
în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeți de gheață,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheța și iar ne vom aprinde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Galbenul scuturat...
Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agață de tălpi și ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spații diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.
Încăperea se golește de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca și jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții
învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne
imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert
rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cer cad îngeri
lumea e așezată strat peste strat
învelișul e zgâlțâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin neliniște
sentimentul fricii strigă după mine
iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuți
formând un conglomerat uneori confuz
pereții sunt mâzgâliți cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafață
lipind-o ca un magnet de tâmple
stăm ațipiți mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem absenți
Suntem absenți din lucrurile noastre comune,
absenți din același geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleași tristețe
ce umblă desculță prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
și devastând orele nopții făcându-le albe.
Aceleași cuvinte mângâie lumina
și așază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca niște iscoade venite din veșnicie.
Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanța dintre viu și neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieșind din culori,
sfâșiați pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deșert,
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În detalii
Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.
Arborii se distanțează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgețile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbușire de ziduri la care nu au acces.
Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul își dezbracă mândria țanțoșă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.
Ieșim la timp lăsând lumina aprinsă
și formele se lipesc de pereți.
Prefăcuta stare de înțelegere e mușcată de himerele serii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul
se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucișau cuvintele calde cu cele înghețate
mama a aruncat o privire lungă
și a închis repede ușa
nelăsând îmbrățișarea să miște sentimentele confuze
infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparență durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre și viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau
m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
pe spinarea răspunsurilor s-au înmulțit întrebările.
coridorul de aer e un timp pierdut.
se nasc secunde gravide urlând.
frunzele rămase verzi se simt vinovate.
curba zării apasă dureros ochii.
adevărul se plimbă liber, neconfiscat de nimeni.
minciuna ninge în ochii mulțimii:
se sparg vederi curate,
se văd ziduri oarbe,
drumurile sunt rostogolite în canale,
spirala se lățește și se sfarmă.
icoana respiră antic o vreme apusă.
rugăciunea din cuvintele goale
nu coboară moartea-n întuneric.
orașul s-a trezit mai sus de clopotul bisericii.
fantomele femei poartă talgere în mâini
înclinate de speranțe spre raiul veșnic
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Oana Frențescu, adresa este: