Marius Robu

Pastel

Miroase lumina stingher
Şi frunzele pică de probă,
Salut, anotimp efemer,
În verde şi galbenă robă!

Miroase a păsări gătite
Să plece pe drumuri de zări,
Adio, voi zile-nsorite,
Căraţi-vă-ncet în uitări!

Miroase a struguri în pârg,
Porumbul e gata de moară
Şi molcome care, spre târg,
Trosnesc sub a verii povară.

Pe dealuri, o fată străină,
Cu ia cusută-n arnici,
Porneşte spre sate să vină;
E toamna, miroase de-aici!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflamarea secundelor

Duminica mea e o femeie
De al cărei dor sunt inflamat,
Îmi ajunge numai o scânteie
De la ea, să ard înflăcărat.

Şase zile mă lichefiez,
Devin mare de benzină pură,
În a şaptea, ca să explodez,
Mi-e de-ajuns doar o scăpărătură.

Duminica mea e o roşcată
Care tace şi se odihneşte,
Aşteptând să fie scăpărată
De la soarele ce dogoreşte

La opt minute-lumină
De păru-i, al cărui uz
Este, mării de benzină
Să-i dea foc, un mătăuz.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (1 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce instrument imit când sunt rănit

Sunt cobză. Poţi cânta la mine.
Strănut dezacordat. Se pare
Că merit o verificare
La corzile subţiri şi fine!

Sunt răguşit precum un bas,
Tuşesc precum o tobă mare,
Scârţâi ca o vioară care
Fără sacâzuri a rămas!

Mă trombonesc medicamente
Şi medicii mi-s toţi afoni,
Am lipsuri mari la baritoni
Şi mult prea multe instrumente!

Mă simt orchestra de la Scala,
Rămasă fără interpreţi,
Acustica de la pereţi,
Fără ecou. Ghiciţi-mi boala!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare ţărănească

Înmormântările de la oraş
Miros a înviere foarte rar,
Cel de-abia devenit înaintaş
Primeşte flori cu carul mortuar.

Pomenile făcute la oraş
În mod festiv se cheamă pomeniri,
Se vede care-i cel mai bun urmaş
După câţi bani aruncă la opriri.

Dac-aş putea să mor într-un sătuc,
Nevestei şi copiilor le-aş cere
Să-mi pună la mormânt un pui de nuc,
S-aştept la umbra lui, pân' la-nviere.

Nici aşteptările nu se compară:
Cea din oraş cu aia de la ţară.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (21 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(NE)NOI

Noi suntem prea cuminţi faţă de ce
Ne credem amândoi, fără temei
Şi suntem prea cuminţi faţă de cei
Care, crezându-ne bolnavi ca ei,
Ar vrea de ceva să ne vindece.

Noi suferim de ce nici noi nu ştim,
Ne vindecăm îmbolnăvindu-ne
Cu "ne" de la neant sfârşindu-ne,
Concomitent sinucigându-ne
Şi înviind pe rând, urâm, iubim...

Noi stăm cuminţi ca între paranteze,
Într-un enunţ pe care nu-l rostim
De veşnicii în care putrezim,
În timp ce-n loc de cât în ea-ncolţim,
Secunda noastră stă să explodeze.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (18 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de unire

Întoarce, Doamne, timpul sau ia-ţi-l înapoi,
Nu mă lua de lângă perechea vieţii mele,
Că n-a mai fost pe lume iubire ca la noi,
Deci n-au fost până astăzi nici despărţiri mai grele!

Începe, Doamne, anul mai îngăduitor,
Când mă ridic de lângă icoana vieţii mele,
Şi-n locul meu reţine, îngenuncheat, un dor
Ce, dacă se ridică, va da cu tâmpla-n stele!

Înveşniceşte, Doamne, această clipă-n care
Am stat la fericirea proscrisă vieţii mele
(Ţinându-mă cu dorul de mână) la picioare;
Suntem un singur suflet şi vrem două inele!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu împărţit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că eşti altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubeşti
Şi mă iubeşti.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim acelaşi om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaţilor
Care nu te iubesc.
La calităţi stăm şi mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubeşti pe mine.
Credem degeaba.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sate spovedite-n ploaie

Plouă peste sate –
Spală de păcate.

Ploaia spovedeşte
Iarba care creşte.

Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!