Darie Novăceanu

Călătorule

Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi nimic mai mult;
călătorule, nu există drum,
drumul se face mergând.
Mergând doar croieşti cărare,
iar de te uiţi înapoi,
vezi poteca ce nicicând
n-ai s-o mai străbaţi, mergând.
Călătorule, nu există drum,
ci doar urme peste mare.

poezie celebră de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul (pe care alţii îl numesc Bibliotecă) este format dintr-un număr indefinit, şi poate infinit, de galerii hexagonale, prevăzute în mijloc cu vaste puţuri de ventilaţie pe care le înconjoară balustrade foarte joase. Din orice hexagon se văd etajele inferioare şi superioare: la nesfârşit.

începutul de la Grădina potecilor ce se bifurcă, Biblioteca Babel de Jorge Luis Borges (1941), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

Acum că umbra unei iubiri curate trece,
un psalm aş vrea pupitru-mi bătrân să înfăşoare.
Severă, orga-n fluier acordul să-şi aplece,
aprilie doar murmur, suspin să dea. Şi floare.

Arome distila-vor merele-n lumina
de toamnă şi-ţi va spune smirna psalmodierea.
Şi va pluti parfumul de roze prin grădina
cu umbra împăcată, cu tihna şi tăcerea.

Nobilă şi bătrână, singură ruga mea,
sub armonia gravă de cântec şi miresme,
se va-nălţa ca zborul de porumbel; cu ea,
cuvântul alb pluti-va peste catapetesme.

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Copilăria mea-i doar amintirea unei curţi din Sevilia
şi o grădină unde rodeşte lămâiul sub lumină fierbinte.
Tinereţea mea, douăzeci de ani în pământurile din Castilia,
viaţa mea, câteva lucruri de care nu vreau să-mi aduc aminte.

Nici un Maniara seducător şi nici un Bradomin, vreodată
n-am fost – voi îmi cunoaşteţi îmbrăcămintea deloc arătoasă.
Dar Cupidon din arcu-i mi-a slobozit săgeată
şi am iubit atâta cât să iubim ne lasă.

Arde în sângele din venele mele flacăra iacobină,
dar versul meu îşi are izvorul clar din pământ;
şi, mai mult ca oricare supus sub obicei şi doctrină,
sunt bun, în sensul cel mai bun din cuvânt.

Ador frumuseţea şi, după cum cere moderna estetică,
am tăiat bătrânii trandafiri din grădina lui Ronsard;
dar nu iubesc tunsoarea din actuala cosmetică
şi nu-s, precum sunt alţii, o pasăre-cobzar.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prolog

XVI

O, după-amiezi scăldate în lumină!
Vrăjit e parcă aerul
şi barza albă
adoarme zburând,
iar rândunicile cu aripi ascuţite
se întretaie peste vântul de aur
şi se îndepărtează în pacea zilei,
zburând visătoare.

Se-ntoarce unda doar, ca o săgeată,
prin aerul cu multă umbră,
să-şi caute cuibul negru sub acoperiş.
Şi barza albă,
tăcută şi bizară,
atât de-absurdă şi de familiară,
ca un cârlig, pe clopotniţă.

XIX

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictiseală

Bătea ceasul ora unu
în odaia mea. Chip straniu
avea noaptea. Ca un craniu
sclipitor pornise luna

din zenit să se pogoare
printre cipreşi, în grădină,
îmbrăcându-i în lumină
rece şi strălucitoare.

Prin fereastra-ntunecată
ajungeau până la mine
urlete ca de jivine
de muzică-ndepărtată.

Cântec trist de altădată,
o mazurcă săltăreaţă,
inocentă şi glumeaţă,
proastă ea şi prost cântată.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

În după-amiaza clară şi amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe şesul întins aridicate.

Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...

Iar eu, sonoră graba pasului uşure
simţeam, şi mai departe simţeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!