Daniel Vişan-Dimitriu

Trilul zorilor

Se-aştern pe câmpul verii frânturi de curcubeie,
Înprospătând aroma secundelor din zori
Cu roşul unei clipe păstrată-ntr-o scânteie
Ce poartă-n nemurire doar una din culori.

Potire însetate par să-şi încheie chinul
Când se ridică mândre-n ţinuta lor de foc
Deasupra celor care şi-au împlinit destinul
Şi trec pe-o nouă treaptă-n al veşniciei joc.

Văzduhul e albastru de parcă norii, toţi,
Au îmbrăcat culoarea de cer din curcubeu
Şi îşi ascund privirea asemeni unor hoţi
Ce îşi doresc iertarea ascunsă-n câmpul meu.

Nu pot s-o desluşească şi nu îi pot vedea
Nici albul din petale, nici chipul ei fragil,
În liniştea pe care ar vrea a o păstra
Şi-atunci când zorii-ncearcă s-o mângâie c-un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu de ce zăbrelele-ai tăiat
Şi ai dezlănţuit atâtea Furii
Din adâncimea-ntunecată -a urii
De care, de o viaţă, am uitat.

Ce-ai vrut să schimbi? Era mai alb ceva
Decât un zbor de înger pelegrin
Pe cerul încărcat de-atât senin
Încât iubirea de sub el cânta?

A fost o răbufnire-a unui vânt
Ce-şi amintea corolele plecate
Şi setea din petalele uitate
De ploi ascunse-n margini de pământ?

Ce-a fost? Ce s-a-ntâmplat? Ce-a fost apoi?
Un trai intens? Atât? Niciun regret?
O foaie albă, cu un alt antet,
Sub care-aceleaşi versuri par mai noi?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul lupului singuratic

Îl însoţeşti timid sub clar de lună,
iar lupul singuratic te îmbie
să uiţi de blana-i deasă, cenuşie,
şi să-i alini a sângelui furtună.

Să-ţi aminteşti doar chipul lui din anul
în care v-aţi iubit lângă izvoare,
el, tânăr şi frumos, tu, răpitoare,
el, vântul ce adie, tu, oceanul.

La marginea pădurii, pe o stâncă,
neputincios în lupta cu blestemul
îşi cântă, într-un urlet lung, poemul,
durerea lui sălbatică, adâncă.

Iar tu, privindu-i clipa dificilă,
ştii că, la prima rază ce apare,
înfăţişarea lui de lup dispare,
iar tu devii o tânără acvilă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul mării

Tu ştii că plânsul mării e valul care curge
pe ţărmul ce devine, treptat, nesimţitor
la apa ce nu-l mişcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obişnuit cu dor.

Mai ştii că aşteptarea e grea ca şi nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Priveşti în depărtare, dar ştii că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susţine
răbdarea ce alungă şi norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îţi răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ţi destinde privirile-ncordate,
iar valul îţi aduce iubirea ca un dar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea,-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă şi o zi

Din alte lumi şi timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porţi ce s-au deschis,
Lăsându-ţi libertatea o viaţă a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.

Ne-ai studiat, mirată, şi chiar din prima clipă,
Ai înţeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.

Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înţeleagă taina, să ştie cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Şi să-i accepte-n suflet lumina şi domnia.

O cunoşteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Şi-i căutai pereche: pe-acel ce-ţi poate da
Aceeaşi încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viaţă şi o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!