Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Nicu Gavrilovici

Lista completă, pagina 5

Plânge Dumnezeu

Plânge Dumnezeu, (a câta oară?)
Îngerii în ceruri poartă doliu,
Viața a ajuns un promontoriu
Într-o mare de dureri... E seară...

Plânge Dumnezeu privind rebuturi,
Oameni doar la trup, la suflet draci,
Plâng părinți și nu ai ce să faci,
Răstigniți în lacrimă plâng fluturi.

Cenușii, cad stelele din ceruri,
Luna poartă trenă sângerie,
Fericirea-i oază-ntr-o pustie
Înspre care nu mai umblă trenuri.

Morții știrbe aducând obolul
Spre Șeol nebunii vând bilete,
Mame nu mai vor să nască fete
De când troc e socotit violul.

[...] Citește tot

pamflet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubiri permanente

Să ne iubim cum se iubesc nebunii
Cu jar în ochi și cu mirări șuvoi,
Cu sufletul legat în mii de funii
Să ne iubim cum se iubesc nebunii
De parc-am fi pe lume numai noi.

Să ne iubim ca îngerii în ceruri
De nimenea știuți ori osândiți
Înmugurind ca ghioceii-n geruri
Să ne iubim ca îngerii în ceruri
În șoaptă și în lacrimă zidiți.

Să ne iubim ca fluturii, o oră
Apoi pe o corolă să murim
Făcând din efemera viață horă
Să ne iubim ca fluturii, o oră
Apoi o veșnicie să dormim.

Să ne iubim ca peștii de sub valuri
Mergând contra curentului mereu,

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, nu ți-s îngerii destui?

Doamne, nu ți-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne lași mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ți, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e șipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem frați de mult
Și purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm privește înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e rușine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și dacă totuși te-ai născut

Si dacă totuși te-ai născut, femeie
Cu foc sub epiderma de mătase,
Aprinde rugul în a mele oase
Și-mi fi pentru celesta poartă, cheie.

Și dacă totuși mi-ai trimis misivă
Prin ochii tăi ce prevestesc pârjolul
Să ne jucăm până la capăt rolul
Plutind pe-a vieții mare în derivă.

De naufragii teamă nu îți fie,
Pe-o insulă-ți voi construi palate,
Am să îți pun pe degete agate
Și nudul ți-l îmbrac în poezie.

Și dacă totuși te-ai născut, femeie,
Trofeu în noapte și în zori osândă,
Te voi sculpta-n privirea mea flămândă,
Mirabilă, angelică scânteie.

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țară de haiduci

Noi încă mai avem păduri umbroase
Si munți cu peșteri, ape cu bulbuci,
Avem și furci si ascuțite coase
Dar vai, nu mai avem de mult haiduci.

Noi încă mai avem boieri în țară
Cu cap de taur si cu minți la fel,
Avem atâta lacrimă amară,
Numai haiduci nu mai avem defel.

Noi înc-avem pe cer apus de soare
Și guvernanți ce au în cap eclipsă,
Avem si legi călcate în picioare,
Doar de haiduci avem cumplită lipsă.

Avem si potere ce în cătușe
Ar vrea să țină un întreg popor
Avem vreo șase sute de căpușe...
Nici umbră de haiduc la vreun izvor!

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul celor fără vină

Când mi-amintesc, durerea lor mă doare
Și mor cu ei în fiecare zi...
Din tot ce-a fost urât și va mai fi
Aceasta este maxima oroare.

Căci nu a fost nicicând, calamitate
Care s-aducă morții-atâta rod...
Urcați prea timpuriu pe eșafod,
Copiii-asasinați cerșesc dreptate.

La groapa lor comună caut soluții
Și-mi pare că privesc un film grotesc...
Nimic mai inuman și mai prostesc
Decât să faci în pântec execuții.

Se-afirmă c-am evoluat... Eroare!
Se spune că suntem crestini... Hazliu!...
Cât încă nu-i definitiv târziu,
Desființați aceste abatoare!

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Existență în alb

E-atâta alb în noi în astă seară
încât ne troienim cu mângâieri,
scăldați 'n-ale privirilor chemări,
simțim în suflet zori de primăvară.

Ne fulguim pe pleoape cu săruturi
timpanele ningându-le cu șoapte,
ca doi fugari rătăcitori în noapte
înzăpeziți de propriile trupuri.

Căutând un viitor fără trecut
ne desprimăvărăm în calde lacrimi,
robiți de sentimente și de patimi
suntem geneză-n frământări de lut.

Prea mici pentru a prețui minutul,
prea mari pentru a refuza ispite,
răzbunători ai tinereții ofilite,
flămânzi, iubirii devorat-am fructul.

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântec de ploaie

Ești ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale șoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminți,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minți.

Vei aduce-n mine iarăși primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopții îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul își destramă pașii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Și-n căușul palmei zilnic te adun.

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântec de ploaie

Ești ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale șoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminți,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minți.

Vei aduce-n mine iarăși primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopții îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul își destramă pașii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Și-n căușul palmei zilnic te adun.

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îngăduie-mi

Îngăduie-mi, iubito, să te ning,
Când dormi îngăduie-mi să te ating,
Cu șoapte și cu degete fugare,
Să fac din pleoape iască și amnare.

Îngăduie-mi, iubito, să te sorb,
Îngăduie-mi o noapte să fiu orb,
Să îți frământ în palma rece lutul,
Să nu-ți găsesc vreodată începutul.

Îngăduie-mi în zori să te inspir,
Pe umeri sărutări să îți înșir,
Să-ți fie-mbrățișarea mea cătușa,
Să fii un rug, eu să îți fiu cenușa.

Îngăduie-mi, femeie, să te rog
Să fii Betesdă, eu să fiu olog,
Când te atinge îngerul cu-aripa
Să transformăm în veșnicie clipa.

[...] Citește tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 8 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Nicu Gavrilovici, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook