Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Ioan Petru Culianu

Lista completă, pagina 33

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea șireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor și să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înțelepții și-au dezgropat comorile ascunse în pământ și au cumpărat alcool. Au dat ei înșiși pildă, îmbătându-se dimineața, la prânz, seara și la miezul nopții. Toți ceilalți războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar și aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toții socotiți cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceștia din urmă își băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogățesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

În 1993, două milioane de zorabi, urmați prudent de armata lui Bostan, s-au îndreptat către Jorjan, necropola presidentială. În piața palatului regal au fost atacați cu rachete, obuze, grenade, mitraliere. Mare parte a zorabilor fură masacrați. Cei scăpați s-au arătat însă și mai feroce când palatul a fost în cele din urmă cucerit. La 31 mai 1993, la ora nouă seara, cei 78, după o rezistență disperată, pieriră de o moarte atroce. La 1 iunie, armata lui Bostan alungă restul de zorabi din capitală cu ajutorul unei puternice esențe de trandafiri de fabricație bulgărească, al cărei secret fusese dezvăluit de Solcan, care pretindea că-l aflase de la un vânzător imaculist de tabele cu efemeride. În ziua aceea, trupele Maculiei îi sfidară mai mult ca oricând, de dincolo de râul Putan, pe ultimii grăniceri de la frontiera jormană.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alergătorul tibetan n-are individualitate; a fost crescut într-o mânăstire, dar nu e călugăr ("Alergarea nu e treabă de călugări", glăsuia o vorbă apocrifă a lui Padmasambhava). E o mașină perfectă, condiționată de anumite cuvinte de cod pe care numai doi sau trei lama le cunosc. Aceste cuvinte declanșează accesul la o zonă secretă, unde este îngropat un mesaj verbal pe care alergătorul însuși îl ignoră cu desăvârșire și pe care nu l-ar elibera decât în urma unei secvențe corecte de fapte, cuprinzând persoana potrivită, gestul potrivit și cuvintele potrivite. După aceea, alergătorul, conștient de astă dată, memorează cu ajutorul unor imagini un mesaj aparent important, dar pe de-a-ntregul fals. Dacă e prins și torturat, un bun alergător este antrenat să reziste atâta timp cât o confesiune prematură ar putea trezi bănuieli.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câte nu s-au scris despre curiozitatea feminină! Oricum, fapt este că ea a fost, în acest caz, cauza imediată a căderii dinastiei Gologan. O ușă imprudent întredeschisă de Doamna Mortu îi permise zorabului Baha să-și desăvârșească opera. Când sosi Baban, trupul chircit al președintelui Gologan nu mai era, din cap până-n picioare, decât o rană sângerândă. Baha fusese atât de brutal încât chiar îl emasculase, fără să fi fost în mod special antrenat pentru astfel de operațiuni. Cât despre Doamna Mortu, cu jugulara transformată în fântână arteziană, ea spumega în convulsii. Nici unul dintre ei n-a așteptat sosirea echipei de doctori adăpostiți în clădirea de alături; Gologan încercă să dea o ultimă indicație decisivă pentru dezvoltarea multilaterală a Jormaniei, dar expiră horcăind, în timp ce Doamna Mortu se stinse gângurind dulce.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O putere inteligentă se ferește de Martiri. Știe că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera și cutremura mințile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obișnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al doilea rând, când lipsa de inteligență a Puterii este atât de mare încât nimic din ce face nu poate rămâne tainic, fiindcă e făcut aproape la lumina zilei, cu totală lipsă de subtilitate și cu maximumul de brutalitate posibil, atunci înseamnă că ea a ajuns la un punct în care nu se mai teme de gura lumii. Dar gura lumii, a lumii întregi, este un organ puternic, capabil să producă schimbări de atitudine și sancțiuni; și cine nu se mai teme de nimic înseamnă că a ajuns la o situație-limită, în care totul este egal, fiindcă nu mai există supraviețuire posibilă: panica a înecat ultima brumă de bun-simț.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pradă jubilației constante a contopirii cu Tara, Zeița Verde, Calul Alb își urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoștea, el alerga printre oamenii care, ocupați cu ale lor, nu-și dădeau seama de nimic. Puțin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puțin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conștiința sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni și nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar și se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază și aceasta, în principiu, avea să dureze o veșnicie, căci nu mai exista nicio instanță care să-l controleze, cu excepția Zeiței Verzi ce se complăcea în îmbrățișarea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Presimțind victoria, devenisem euforic, când, după șapte zile, mi-am dat seama că lupta încetase. Mintea ei devenise ca o stâncă de neclintit, cavalerul meu își pierduse încrederea și se încurca în armele sale. Timpuri grele, timpuri de pace decretate de o autoritate necunoscută, îl învinseseră. Lupta nu era pierdută câtă vreme el era nevătămat și încă pe teren, încercând să pară acum indiferent și crud, dar nici nu mai putea fi câștigată. Două furii împietrite se înfruntau: furia de stâncă neagră și furia de aur. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă bravul meu cavaler ar fi adăstat acolo, așteptând o slabă mișcare ca să-i tragă încă o lovitură creaturii gâfâind ascunsă în stâncă. Atunci s-a întâmplat ceva, și anume cavalerul meu și-a pierdut răbdarea și a plecat, socotind că a-l supune pe acel adversar abil și de neînduplecat nu i-ar aduce niciun câștig.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ines fu impresionată și plânse amar, apoi se liniști, căci era de negândit ca cei doi fii ai ei s-o fi părăsit așa, fără o vorbă; bărbații sunt întotdeauna în stare de astfel de fapte neașteptate, dar fiii prezintă mai multe garanții. Cu cât raționa mai mult, cu atât mai extravagantă i se părea explicația soldatului. Și pe când își ștergea lacrimile pe un colț de bancă instalată pe culoarul Prefecturii, văzu mai multe mame - poate vreo douăsprezece ori chiar mai multe - care și ele își căutau fiii sau bărbații dispăruți. În majoritatea cazurilor, Prefectura le răspundea că fuseseră puși în libertate. Femeile o înconjurară pe Ines și o scoaseră în stradă, reflectând cu voce tare la pricina nenorocirii lor; încet-încet, ajunseră la concluzia că li se ascundea ceva, căci era neverosimil ca atâția bărbați să se hotărască toți deodată să-și părăsească familiile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul începuse ca un joc, dar acum știa coridoarele și bolțile și locul unde-și pierduse brațele și putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul șerpuitor și simțea distincția subtilă dintre sărut și roșeață, deși nu era nimeni și nimic de simțit. În același fel, iubirea era iubire și n-avea niciun obiect și toate acestea erau Zeița, care-o lua tot mai departe și mai departe dincolo de frontiera de smarald. Și, cu toate că nu exista nici în afară și nici înăuntru, uneori ieșea din lumea de smarald și de fiecare dată Zeița venea cu ea. Puteam simți toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închiși ori deschiși. Era atât de frumoasă și de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuși făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sceptic de felul meu, credeam că fusesem subjugat de cunoștințele domnișoarei Emeralds, la fel de întinse pe cât de profunde în istoria modernă, un domeniu căruia-i consacram cea mai mare parte a nopților și tot entuziasmul meu. Dar am fost silit în cele din urmă să recunosc că, acum, amestecam și nopți și entuziasm cu imaginea tulburătoare a Domnișoarei Mekor Hayyim, căreia-i spuneam, ca toată lumea, Miss Emeralds. Purta, într-adevăr, o mare varietate de bijuterii, dar toate, fără excepție, aveau în centru unul sau mai multe smaralde de cele mai felurite forme și dimensiuni. La oricine altcineva, această ciudățenie ar fi provocat din partea colegilor mei de grupă niște năzbâtii ce puteau oricând degenera în glume feroce. Or, noi ne mulțumisem cu toții s-o numim Miss Emeralds și, oricât de straniu ar părea, nu era în această poreclă nici cea mai mică intenție batjocoritoare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 35 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Ioan Petru Culianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Ioan Petru Culianu

Ioan Petru Culianu
istoric al religiilor, medievalist, renascentist, prozator și eseist român, profesor și doctor în istoria religiilor la Universitatea din Chicago

Evenimente biografice

  • 1950 - s-a născut la Iași
  • 1991 - a murit la Chicago, în S.U.A. (asasinat prin împușcare în cap, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago)

Subiecte de interes

Fani pe Facebook