Philip Larkin

Copacii

Copacii înfrunzesc – şi o fac mereu
Ca şi cum ceva tocmai a fost spus;
Muguri relaxaţi se desfac pe ramuri sus,
Verdele lor respiră tristeţe, plumb, somn greu.

Oare fiindcă renasc şi ştiu cum timpul să-înfrunte,
Iar noi îmbătrânim? Nu, şi ei au ziua lor de-apoi.
Trucul anual de-a se prezenta drept noi
E încrustat adânc în codul ascuns într-un grăunte.

Şi, totuşi, acei muguri încrederii tovarăşi,
Revenind în fiecare Mai, plini de pasiune!
Anul care-a trecut e mort, par ei a spune,
Tu, mereu tânăr, ia-o de la capăt, iar şi iarăşi...

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, Vara, Eu

Mama care urăşte furtuna,
Agaţă suspicioasa zilele de vară
Şi le scutură, una câte una,
Scrutând ciorchini de nori pitiţi pe cer;
Dar când toamna se-ntoarce iară
Şi încep ploile, şi aerul lipsit
De păsări se-ascute de ger,
Ochii ei se-nseninează subit.

Eu, fiul ei, născut vara, de vară iubitor
Mă simt mai liniştit din multe aspecte
Atunci când frunzele vor fi ieşit din decor;
Prea adeseori zilele verii apar
Ca emblema unei fericiri perfecte,
Căreia nu-i fac faţă – trebuie să aştept
Un timp mai fricos, placid, mai neclar:
Toamna ca o stare şi ca un concept.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitul în pat

Vorbitul în pat ar trebui să fie floare la ureche
Pentru cei care dorm de-amar de vreme-alături:
Efigia a două persoane apropiate şi oneste.
Totuşi, din ce în ce mai mult, timpul se scurge-n tăcere.
Neliniştit şi discontinuu, vântul dincolo de ferestre
Adună şi dispersează nori de culoare gri-murdar
Şi oraşe întunecate se înalţă deasupra zării.
Nici unuia dintre ei nu-i pasă de noi. Nu ne este clar
De ce la această distanţă unică de singurătate
Devine tot mai dificil să găsim cuvinte
Care să fie-n acelaşi timp şi tandre şi adevărate,
Sau şi crude şi neadevărate.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectiva

Perspectiva, de la nivelul cincizeci în jos,
Este splendidă - scrie alpinistul în album;
Aşa că, supraponderal şi lunecos,
Ȋntorc capul pentru-a revedea acel drum
Şi-acea perioadă parcurse până-acum.

Ȋn loc de şesuri şi piscuri cu nea,
Şi lanuri de flori fluturând batiste,
Drumul se frânge chiar în faţa mea
Şi se pierde în ceţuri nihiliste.
Perspectiva încetează să mai existe.

Unde a dispărut – o viaţă de om?
Cauta-mă. Ce-a rămas e umbră pe ape.
Fără copii şi nevastă, eul monocrom
Este capabil sa vadă ultimele etape:
Atât de implacabile. Atât de aproape.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bani

Trimestrial, mă dau la întors banii, la refec:
"De ce ne laşi necheltuiţi, aşa fără temei?
Reprezentam tot ce n-ai avut, bunuri şi femei.
Ȋncă le poţi avea dacă semnezi un cec".

Privesc în juru-mi să văd ce fac pe strada mea
Vecinii care nu ţin, desigur, banii la saltea:
Toţi au maşină nouă şi-s la a doua soaţă.
Este clar, banii au un cuvânt de spus în viaţă.

Ba, chiar mai multe, dacă cineva întreabă,
Nu poţi să fii veşnic tânăr — iar chestia asta doare —
Şi-, oricât strângi şurubul, e doar aflare-n treabă,
Banii strânşi ajung doar pentru colac şi lumânare.

Ascult cum cântă banii. Parcă-aş privi departe
Printr-o fereastră lungă şi-aş vedea într-o parte
Gunoaie pe rigolă şi-n cealaltă biserica, pe contrasens.
E ceva trist şi urgent în jurul meu. Intens.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!