Luminiţa Soare

Cand orbul plange

Traiesc singur, inchideti usa grea,
N-astept pe nimeni aici in lumea mea.
Si nu astept nimic de la voi
Chiar daca m-as tiri prin apa sau noroi.

Sunt un om sarman, sunt un orb si-atat
Care plange si nimic mai mult.
Si cand orbul plange, Dumnezeule
Doar pietrele sunt ude.

Am avut un prieten care m-a ingrijit
Dar s-a imbolnavit si-ntr-o zi a murit.
Intr-o grea iarna pe ceata si viscol
A disparut si de-atunci locul sau este gol

Camera e rece, mi-e frig si n-am cui
N-am cui, n-am cui sa spui,
Cind un orb plange-n frig
Si pietrele se fring
Numai oamenii nu.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie minora in cheia sol

Iarna, vara, triste coboara
Cinta in simtiri flaute,
Viori dulci si plins de chitara
Cara iar printre noi umbrele,

Frunzele cresc in pomi si padurea
Renaste in trunchi de creion
Se invirt in memoriu de sunete prelungi
Cortegii de zapezi topinde, ce mor.

Refren:
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-
Puls ce-n inima doare,
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoruri, in cheia sol.

Tu nu mai vii, te povestesc piane
In scrisori cenzurate de timp

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!