William Ernest Henley

Imensă, marea dansează şi fulgeră

Imensă, marea dansează şi fulgeră
În toată veselia şi gloria-i măreaţă.
O, nu mă-ngropaţi în lutul insensibil,
Ci în marea cea plină de viaţă!

O, îngropaţi-mă la o mie de mile de ţărm,
Acolo unde clocotesc valuri verzi, enorme
Şi unde-n neodihna oceanului fratern
Voi lua-n eternitate alte mii şi mii de forme.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus (Invincibil)

Din noaptea ce mă prinde tare
Din negura de pe pământ
Eu mulţumesc zeilor care
Mi-au dat un suflet neînfrânt.

În gheara nemiloasă a sorţii
Nici n-am scâncit, nici n-am urlat
Şi nici măcar în faţa morţii
Eu capul nu mi l-am plecat.

Dup-acest loc de of şi chin
Pândeşte iadu' întunecat
Dar prin al anilor venin
Eu am trecut neînfricat.

Şi cât de-ngustă ar fi poarta
Şi de-am păcătuit la greu
Am luat în stăpânire soarta
Şi îmi conduc sufletul meu.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus

Dincolo de noaptea la care sunt expus,
Neagră ca o groapă de la un pol la altul,
Îi mulţumesc, oricare-ar fi zeul acolo sus,
Pentru sufletul meu de neînvins, înaltul.

În încleştarea zilei n-am dat înapoi,
Nici n-am scâncit când mi-au smuls scalpul;
Sub cnutul crunt al sorţii, sub nevoi;
Deşi rănit, eu nu mi-am plecat capul.

Dincolo de-acest tărâm de lacrimi şi de ură
Se desluşesc umbrele ororii cerând vamă –
Şi, totuşi, anii care de mine nu se-îndură
Mă vor găsi aici, demn şi fără teamă.

Nu contează povara grea,
Nici cele scrise-n stele, an de an,
Eu sunt stăpân pe soarta mea
Şi-s, sufletului, căpitan.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste la malul mării

Din bezna nopţii fără stele care mă-acoperă deplin,
(O, suferinţă-a vântului trudind sub cer încercănat de nori!)
Întunecată ca un suflet chinuit de negre presimţiri,
Murmurul mării care se aude, suspin după suspin,
Sună ca şoapta-îndurerată-a două suflete surori
Prinse-n flăcările-înalte-ale unei iminente despărţiri.

Dorinţelor care m-au încercat cu întreită forţă, pe deplin,
(O, melancolie-a vântului trudind sub cer încercănat de nori!)
Viselor, care păreau să prevadă viitorul, cu-înseninate presimţiri,
Speranţelor înălţate ca valurile mării, neatinse încă de suspin,
Tuturor lucrurilor gingaşe şi dulci dăruite unor suflete surori,
Nu pot să le-adresez decât un mut adio, în ziua solemnei despărţiri.

Iar acelei fetei de la care-am înţeles ce-i dragostea, deplin,
(O, plâns al vântului trudind sub cer încercănat de nori!)
Acum când sunt un străin în viaţa ei, când iubirea se desface în iubiri,
Din bezna nopţii, de lângă marea slobozind suspin după suspin,
Îi trimit, cu toată dragostea simţită de două suflete surori,
Un ultim, lung şi trist adio-n clipa definitivei despărţiri.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!