Oana Frenţescu

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile acompaniate...

Zile acompaniate de nimic,
sentimente neîntrebuinţate
uitate fiecare pe unde apucă,
cuvinte neauzite de nimeni
încropind faguri de uitare.
Rătăciri galopând în propria poezie,
agăţând ora dragostei de litere aprinse
la lumina unei lumânări prelinsă
pe albul indiferent al peretelui.

Un sfârşit de vară împrăştie ultimele zile
cu mult fard şi multă emfază,
orizontul străjuit de ceruri străine
şi poteci nesfârşite duce în alte părţi.
Timpul cu umbre strivite
şi umbre strecurate din greşală
lasă-n urma lui schelete arămii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dezbrac cuvintele

îmi dezbrac cuvintele de pietre şi ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în braţe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare

îmi visez aripile rămase la tine acasă
ştiu că exişti acolo dar eşti în altă parte
şi sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip

şi pentru că există jos
există genunchi
loviţi de alte aripi trecând în zbor
şi o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taie-mi fuga

taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
şterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănţuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.

lasă timpul să fugă într-o existenţă uitată.
mută pereţii albi şi verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
şi lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!

toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spaţiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gratii

Printre gratii,
clipele ţesute din imagini cu tine
ţin trează vraja unui ochi deschis.
Camera goală dansează pe spini,
de fericire.

Pe-o întoarcere greşită a gândului,
lucrurile urâte devin irelevante,
starea confuză se eliberează din ascuns,
cu o voce frântă.

O libertate mă provoacă extatic
dincolo de culori şi frunze.
Cuvintele încep să flirteze
ascuţindu-şi uneltele tocite de vreme.

Pământul parcă pluteşte
îndoind punctele de cotitură
spre o alergare în sus.
Luceferi atârnă de grindă,

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întunericul

întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereţii capturează esenţa inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.

o amestecare de fiinţe şi lucruri
au făcut o altă aşezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e şters, nu există.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astral

O uşă se deschide
şi trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viaţă
creşte peste iarba topită.

Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleieşte aerul cu
zâmbete aruncate în stânga şi-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deşarte.
O ardere cu iz de cer
curăţă cămaşa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de fiinţe şi lucruri
o oarecare aşezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub paşii grăbiţi
spre astral.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina moale

moneda are un profil ambiguu
geamul clarvăzător nu mi te arată
undeva o exprimare tropoteşte torenţial acoperind lumina
întunecând inima
goana de nori lungi ajung secundele din urmă
storcându-le lacrimi
literele ies din talciocul cuvintelor
şi rămân cioburi nedescifrate
minutele uscate îşi pierd luciul
în care îţi căzuse umbra
pipăi gustul vătămat de răgazul prin verde
e tot mai puţin gândul alb
din care sunt decupată
sunt în neauzul paşilor tăi
într-un vârf de săgeată
libertatea lâncezeşte într-o lumină moale cu paşi nesiguri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!