Rodica Nicoleta Ion

Ce rost ar avea să dau explicaţii despre inexplicabilul trăit dincolo de conştiinţa mea, când în lumea din care provin, totul este relativ, ci nu veşnic... Şi cum relativismul a rămas veşnic şi cum nimeni nu va împărtăşi vreodată în totalitate propriile mele păreri şi cuvinte, devenind geamănul – suflet, mă rezum să trăiesc în cele două lumi paralele, în cea reală şi în cea abstractă, opturând spaţiul dintre cele două cu absolutismul şi caracterul arbitrar fără de care ideile umanitare nu ar putea progresa şi nu s-ar putea propulsa, lipsa acestora ducând la un suport moral mai puţin sănătos.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu asta vrei?!

Funigei, pe argintate cărărui, se înfăşoară,
Cu argint de lună plină strălucirea îşi măsoară
Ţes ca-n pânze de păianjen, gânduri nerostite încă
Şi-n prăpastia luminii, noaptea e tot mai adâncă...

Lumii noi fuzionează alte lumi... De frontiere,
Prinşi în leagăn de mătase, trec păianjenii spre stele.
Nemurirea mă-nfioară! Mă cuprinde nemurirea
Şi în dulce fuziune, mă confund cu omenirea.

Microcosmosul luminii se lăţeşte, mă absoarbe
Şi stăpân pe legea firii ştie fiinţa să-mi adape...
Macrocosmos sunt o clipă şi arcuş de funigei...
Ţes un univers de stele... Omule, tu asta vrei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

În suflet neaua e de foc
Şi viaţa toată e un joc,
Abisuri şi păreri de rău,
Tăceri, durere... numai eu...

Nimic concret, nimic corect,
Un anotimp efervescent
De ploi şi de păreri de rău...
Şi toate-ncep cu... numai eu...

Un sentiment, un gând, un vis...
Progres?! Spre transcendent şi stins,
O lacrimă, o pierdere,
Un lampadar de suflete.

Mă-ntreb când fi-voi doar nimic
Piedestal morţii-anotimp,
Fluture-doliu, plâns târziu,
Pentru cei mulţi, ce pot să fiu?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fire de nisip

Dulce ca o sărutare peste-ntinsurile lumii
Încă strălucind în gânduri, şi-au rămas pe veci străbunii
Au rămas de generaţii, vântul nu le-a şters izvorul
Nu-i acoperit cu nouri, pentru dânşii, viitorul
Apa mărilor le spală drumurile printre fire
De nisip, uitate-n suflet, neatinse de iubire
Le-au rămas, precum în stâncă, măreţia brazilor,
Demnitatea şi iubirea dacilor, romanilor...
Străjuieşte-n noi şi umbra lor s-antins mereu, mereu
Sunt strămoşi noştri bravi... Ca ei suntem tu şi eu
Viteaz, iute la mânie, sufletist şi liniştit
Şi-au păstrat integritatea şi pământul, şi-au iubit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O şansă

Dă celui ce ţi-a greşit
Şansa de a regreta!
Povara nu-ţi fă şi mai grea!
În suflet plângi rana şi cuţitul se-mplântă mai tare
În inima care doare...
Iertarea face parte din sângele lui Iisus,
Iar tu eşti carne din carnea Sa.
Udă cu lacrimă fiecare apus
Şi nu te-ntrista!
În locul rănilor tale
Vor înflori măslinul
Şi ramuri de mirt
Îţi vor prinde la tâmple, argint.
Îmbătrâneşte-n iertare
Copil nepriceput al legii divine!
Domnul împarte la fiecare
Calea spre bine.
Nu lua cu tine povara crucilor celor ce te-au lovit!
Şi tu ai de dus o povară.
Iartă orice rău te-a lovit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti pentru mine

(dedicaţie pentru Vica Iovan)

Vezi?! Poate pentru unii eşti o floare,
Dar pentru mine eşti şi cer şi câmp,
Mă umpli cu lumini strălucitoare
În sufletu-ţi, când poposesc şi plâng.

Când eşti un "X" pentru acei din juru-ţi
Ce nu te-au cunoscut cu-adevărat,
Eşti pentru mine dragostea divină
Şi lumea ei cea fără de păcat.

Acum, când universu-ţi aparţine,
Vica, nu pot decât să-ţi mulţumesc.
De-aceea tu eşti totul pentru mine,
De-aceea, ca pe-un înger te privesc.

Ţi-aş oferi din timpul meu puţin,
M-aş face pute între zi şi noapte...
Tu eşti paharul de lumină plin

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În penitenciarul devenirii

În penitenciarul devenirii
S-a-nchis tăcut fiinţa mea abstractă
Şi convergentă, mi-a căzut privirea
Pe nesfârşita-ntindere de piatră.

Ecoul, ca un albatros rănit, în spaţii,
Pornit să-nfrunte moartea fiinţei mele
Se înălţa pe plaja de lumină,
Iar marea,-n ceruri, picura sub stele...

Era durere, lacrimă sau pace?!
Ce plângeri false-mi biciuiau tăcerea?!
În moarte, ca un clopot evadase,
Flămând şi grav, înflămânzindu-mi vrerea.

Şi s-au ascuns şi zări şi nemurire...
Un arhitect le-a risipit pe cer...
În penitenciarul devenirii,
Tăcut şi grav, ca pasărea-am să pier...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că se moare

Lacrimile - păpuşi de ceară
Aşezate tăcut
Pe ridurile pleoapei-mormânt,
Printre genele ninse
Ori încărcate de promoroacă
Din care tăcerea se-adapă.
Aseară am plâns,
Am plâns de bătrâni singuri rămaşi,
De licărul de speranţă din ochii lor.
Ne-au murit rădăcinile naţiunii...
Rodul suferinţei a încolţit.
Nimic nu mai este la fel!
Progres de regres...
Mor tăcut în ei copacii
Peste care s-a aşezat bruma tăcerii.
În întunericul existenţei,
Orbi sau orbiţi, îşi caută rădăcinile...
Dar nu, nu au avut rădăcini!
Ei au fost pământul
Pe care

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece şi covor de frunze,
În ascunzişul nopţii mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaş al templelor – o umbră –
Ţie destinat în nemişcarea ta,
Să laşi pe cer doar nori sortiţi să plângă
Şi vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum şi ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă şi dovleac,
Velinţe fluturânde la fereşti,
Surâs de prunci şi dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruieşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul unei partituri

Cum se uneau în fraze, ca-ntr-un templu
Cuvinte, partituri se divizau...
Curgea vioara, transcendent, prin umbre,
Şi sprijin, doar arcuşul îl aveam...

Se-mpotmoleau, în litere albastre
Aripi... Pluteau pe cerul limitat
Neconvenţionale semne... Şi sihastre,
Se risipeau... Cu mirt încununat,

Un înger trist îngenunchea pe treapta
De ceară... Şi la ceruri se ruga:
"Mai lasă, Doamne, neschimbat pământul
Căci omul din greşeli va învăţa!"

Şi s-a oprit şi vântul şi suspinul...
Vuia precum un clopot lumea toată
Şi s-a-ntrunit aceeaşi, partitura -
Abstractă, pură şi nevinovată.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!