Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Ottilia Ardeleanu

Lista completă, pagina 12

Singurul care știe ce spun

îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
cești mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferență
și totuși ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viață
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins și doar tu știi ce spun
ziceam că mă uit așa în golul dintre obiecte
și mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micșorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariției lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparțin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins și singurul ești care știe ce spun
le privesc și vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântărește ceva pe inimă
unele sunt de la tine și încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemișcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Îmi țin visul de sfoară și îl înalț să zboare

m-am înțepat într-o așchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireșelor a țâșnit
aproape artezian m-am apropiat și am sorbit
până mi-am înroșit dinții
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
și am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheț
am așezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
și parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ștrengar
nu mă temeam de această liniște
părea să mă aflu înr-o nouă viață
totuși privindu-mi palma am tresărit
un copac creștea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu știu cât timp a trecut tot privind cum se înalță
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea

e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărți și cărți
și lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aș îndrăzni să mă opresc aș simți același rău

e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alții
prea trecători prin viață mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiași singurătăți care
umblă și umblă bezmetică pe țărmul lui ovidiu

e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viața asta morbidă

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În orașul meu

plouă mărunt spre seară ies în umezeala străzilor
intru la coafor se fac programări pentru ziua femeii
la piațeta leului nici porumbeii nu stau pe vremea asta
nu deschid umbrela îmi place să merg prin ploaie
să mă întrebe de viață micile picături femei de serviciu
spală pe jos ceea ce murdăresc oamenii
fetele se cheamă cu băieții de pe un trotuar pe celălalt
cum ne strigăm noi pe uliță la țară cândva
un tătic n-aș fi zis cât de tânăr și firav filmează copilul
probabil puțin trecut de un an lângă mama lui copilă și ea
ținându-l de mână mă opresc nu vreau să intru în cadrul familial
în parc mihai pe calul lui este întreaga măreție a istoriei și orașului de la țărm
brazii mustesc de verde locul de joacă este gol
micile alei pentru bicicliști sunt populate doar de semne
e mâzgă în orașul meu și mașinile sâsâie ca niște șerpi
piețarii au acoperit tarabele și adunați într-un colț flecăresc politica
în felul lor la un pahar de spirtoasă
înaintez printre picături aburii sufletului meu se disipează în ochii serii
un domn cu alură de urs practic barează drumul
mă strecor subtil și simt cum din spate mă privește admirativ

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În această culoare de moarte

alb în jurul meu ca o ninsoare blând așezată
acul din braț mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spațiul se contractă se face așa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre țărm răzvrătită își cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieții în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită

mi se pare că înoți prin venele mele ca și când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hamal

fiecare zi o scară
urc și cobor bagajul ei
pentru puțin
trec pe lângă uși închise
uneori se aud tot felul de cuvinte
care nu pot fi așezate în vreun dicționar
zgomote imposibil de transmis unui suflet
cu greutatea prin lume
înghit mirosuri amestecate uneori îmi țin respirația
oamenii au mereu ceva de ascuns
nu și acest parfum al indiferenței
adesea trebuie să despic întunericul
cu forfecuța de unghii să-l îndepărtez
ca pe un eponichium lăsat să crească
la întâmplare un soi de lumină mălăioasă
îmi străpunge irișii mă doare firul de
iarbă găurind asfaltul ceața mă împiedică
să văd lumea cu alți ochi
asemenea mie coboară și urcă
doar când găsește de cuviință că

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Schimb de vorbe cu Gabriela

gabriela asta o fi vreo "fără ea nu se poate"
mă întreb căutând ceva pe google răsfoind un dosar cu facturi
ba încolo la rafturile bibliotecii
ba derulând mesajele electronice cu degetul mare
ba la bucătărie în joaca ouălor de găină în apa bulbuci
telefonul zbârnâie nu răspund e cineva care uită să se mai oprească
iar eu caut și nu găsesc o notiță un lucru aparent de nimic
dar uite cum mă agit îmi trebuie la disperare
te întrebam în mintea mea
cine este această gabriela care te urmărește
în fiecare poză în fiecare discurs apare și ea teatral după cortină
imitându-te parafrazându-te zâmbind
după tine înaintea ta și după fiecare trei puncte de suspensie
are mereu ceva de adăugat conturat evidențiat hașurat întrebat
cum de reziști tu unei tipe cum gabriela
are un tren în creier se aude cum șuieră de fiecare dată când apari
scoate fum și de pe banchetă gândul cel rău te invită să o tragi rapid lângă tine
lângă pompa de apă ospătarul de piatră semicolorat cu o mână ciobită
pe terasa de la malul mării care își sparge valurile de pereții inimii mele
cum se bagă ea în discuție neîntrebată

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața e felul acela de a te numi supraviețuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închiși găsești drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuților
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schițând grimase de oboseală ori indiferență gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraș peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminți de aversiunea pentru mirosuri ieșite să-ți taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperișurile
zbenguiala în pajiște după fluturi și bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieții

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu privește în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toți mulțumeștii la intrarea în lume
ne ținem de bare ne ținem de coduri fără maniere
coborâm și urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se miște independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoși am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața e felul acela de a te numi supraviețuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închiși găsești drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuților
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schițând grimase de oboseală ori indiferență gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraș peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminți de aversiunea pentru mirosuri ieșite să-ți taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperișurile
zbenguiala în pajiște după fluturi și bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieții

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu privește în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toți mulțumeștii la intrarea în lume
ne ținem de bare ne ținem de coduri fără maniere
coborâm și urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se miște independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoși am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citește tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 12 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Ottilia Ardeleanu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook