Virgil Carianopol

Însemnare

Este adevărat,
Eu nu sunt cel aşteptat.
Eu nu iau munţii în spate
Să mă duc cu ei în singurătate.
Nu am timp ani să număr,
Nu pun secera lunii pe umăr.
Eu nu iau soarele în mâini,
Nu arunc cerul la câini.
Eu trec prin viaţă
Ca printr-o zi cu ceaţă.
Tinereţea mea e o stradă
Pe care se topesc oameni de zăpadă.
Eu nu aplec sferele
Să caut în părul nopţii stelele.
Nu sunt făuritorul de pâini,
Nu aduc zorile în mâini.
Eu nu sunt profetul care să moară pe cruce,
Nu am ce să spun, nu am unde mă duce.
Dar sufletul acesta cu şerpii curcubeului în plete,
Sufletul acesta chinuit de sete,

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Carianopol din Scrisori către plante (1936)
Adăugat de Elena Druţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puritate

Hermina-i doar un pic de viaţă,
Giuvaer ce dă scântei,
Trăieşte-n nordul cel de gheaţă
Şi-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vâneze, vânătorii
Găsesc un golf de gheaţă-n jur
Şi-i dau cu chinoroz pereţii,
Ştiind cât ţine ea la pur.

Hăitaşi cu glasul ca de fiară,
În aerul vibrând sonor,
O-mping apoi, strălucitoare,
Până ce intră-n golful lor.

Cu muşchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adânci,
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stânci.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Carianopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de liniştit bolnava

Dormi, scumpa mea, şi nu te teme,
Nu-i nimeni, nimeni n-a venit.
Parfumul doar din crizanteme
Te-a mângâiat şi te-a trezit.

Sunt uşile de mult închise,
Perdelele le-am tras de-a rând.
N-am mai lăsat întredeschise
Decât ferestrele la gând.

Nu tresări, nimic n-apasă,
Nu-ncearcă nimeni la uluc.
Nu calcă nimenea prin casă,
Sunt orele, care se duc.

Nu te-nfrica, e noaptea clară,
Iar stelele-au ieşit duium.
Nu umblă nimenea pe-afară,
Trec frunzele, grăbind, pe drum.

poezie de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec pentru mama

Tare necajita ai fost, mama
Iarna, vara, orice timp trecand
Cat era de frig sau de caldura,
Tot desculta te-am vazut umbland.

N-ai purtat o haina mai ca lumea,
O scurteica veche doar aveai.
Dar si pe aceea totdeauna,
Doar de sarbatori o imbracai!

Tu asa si fost de cand tin minte
Pe picioare-ai mers la drum, mereu.
Nici in car nu te suiai de teama
Boilor sa nu le fie greu.

Ce pacat ca n-ai trait maicuta
C-ai plecat fara de timp in lut.
Ce pantofi ti-as fi adus acuma,
Si ce haina ai mai fi avut!

poezie de Virgil Carianopol
Adăugat de Marcel T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Româncele

Ca temelii în ziduri de cetate
Luptând cu arma pentru dreptul sfânt
Româncele, născând eroi de seamă,
Ne-au dat durată pe acest pământ.

Ele-au fost nume de Ştefani şi Ţepeşi,
De Mircea, Horea, Tudori şi Mihai
Şi de atâţi ce sângerară-n vreme
Pentru această inimă de rai.

Statornice-n iubire, când bărbaţii
Duşi la hotare se băteau aprins.
Arând şi culegând, ele ţinură
În inimi focul dragostei nestins.

Venindu-le copiii-nvinşi din lupte
Nu i-au primit, deşi le erau sori,
Ci i-au trimis la oaste: ori să moară,
Ori să se-napoieze-nvingători.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Carianopol
Adăugat de Elena Brătulescu, Lugoj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoltă de noiembrie

Ce dacă fur?
Ce dacă sunt laş?
Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou
Şi-i vărs gălbenuşul pe oraş?

Ce ştiu eu decât să plâng?
Ce dacă gura mea nebună
A muşcat carne din lună?

Anii mi i-am pierdut prin amintiri întunecoase,
Am jinduit toată viaţa după lucruri frumoase.
Am hoinărit cu sufletul încins în sfoară
Şi tinereţea mi-am măcinat-o ca o moară.
Din clasele pe care plângea igrasia
M-am înhăitat cu visul şi cu poezia.

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,
Eu căruia visul i-a furat hainele?
La ce mai sunt bun?
Ce speranţe, ce tristeţi am avut eu

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Carianopol
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos

E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi

Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar'

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

poezie de Virgil Carianopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!