Lista completă
Gândesc că-am fost cândva un gănd
răsărit din roșu de asfințit și răsărit
Gândesc că-am fost cândva o sclipire
o clipă de timp în trecere prin lume
Gândesc că-am fost creuzet al iubirii
în nopțile cu umbre de pași, amintire
Cred că undeva cândva prin ceva
am răsărit floare-n piatră în calea ta
Cândva am cântat prin nopți și zile
vioară fiind prin razele soarelui și-ale lunii
Acum gândesc că sunt în mine
eu și a mea, frumoasă amintire
Acum secundele încep încet să picure
în șiruri ordonate prin razele găndurilor mele
Acum ele se unesc ca stele-n-gemănate
dar a mai rămas o umbră ce ne desparte
poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
2 comentarii - Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Viorel Muha
2 comentarii - Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
piatra, privită prin semne, îmi spune
pietruită-n drumul vieții, ea-mi cere
pașii să-i număr dinspre început
tâmpla-mi cuprinde durerea
amintirea ochilor tăi plânge
acolo păstrată de timp
nimic nu este ostenit, nici măcar
când eu nu mai exist, dincolo
de-o poartă
văd colțul străzii dărâmat
o urmă de ceață trecea ultima dată
când te-am mai zărit
încăperea se certa cu umbre de colț
cu raze de soare când ochii tăi i-am privit
cornul lunii a fost din început doar iubire
unul acolo unde tu răsăreai
aplecat deasupra lumii soarele mă doare
amintirile scrise pe frunze de toamnă
se întorc de unde au venit
aștept acum pe-o piatră din vârf de munte
din noapte să apari cu-n nou răsărit
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
am aruncat o zdreanță
de pe mine
și-am îmbrăcat strada
pe trupu-mi gol
am luat un colț în picior
și-o bordură-n cap
da, am lăsat să se vadă
rotunjimi
de șaptesprezece ani
eu sunt, da
în ochiul străzii
și nu-mi pasă de voi
este crezul meu
și-un cercel ce-l pun
acum între buze
și cred că vă place
sigur
cei șaptezprezece ani
ai mei
de ce a trebuit să fac asta
știți voi?
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
4 comentarii - Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Viorel Muha
4 comentarii - Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi șoptește-ncet, am venit
pășesc agale printre petece de ploaie
și cânt cu pașii mei rătăciți, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit
sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciți
și florile-și scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine și astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău și-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălțimi
de suferință, să le poarte în depărtări, de tine
am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în țărână, pansând tristeți
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieții și-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc și nu în veri
aștept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
și-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor
de sus a picurat un bob de albastru
jos s-a întrupat clipa revenirii, fără durere
dincolo de orizont s-a spart tăcerea în fragmente
îmi văd timid brațul ce trupu-ți în trecut îl cuprinde
cum tresare acum prin cuvinte
un tren șuieră și își duce străinii nopții, în tăcere
melcul neobosit și-n pași de fantomă
în întuneric soarta și-o duce
la marginea orașului iubirea se zbate-n noapte
și strigă cu ghearele, scrijelind trup alb
în cearceafuri de liniști și-n tainică plăcere
destinul s-a fragmentat pe cărări multimple
împletind trup în fuior de viitor, în timp
am luat la braț o taină de noapte care mă arde
iar acum aștept să vii încet după mine, pe deal acolo sus
unde cândva în acea casă, au stat timpurile mele toate
spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roșu în obraji fierbinți
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecați voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită și străluciutoare
dansează în apus de roșu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipește speriat
o aripă zboară albind cerul
liniștea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază și mă înțeapă
cu gheță-n inimă
firul gândului din deștertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropește cu raze cerul
pământul plâge cu munții prin înalte cețuri
prin văi și-n cetăți mustește trecutul
vinul negru răscolește oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceața în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare și suspină prin umbre întunecate
de colțuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor și durere-n september
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
1 comentariu - Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Viorel Muha
1 comentariu - Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Viorel Muha, adresa este: