Vasile Romanciuc

Arta compătimirii

Dacă nu mai pot de mâini, de picioare
sunt compătimit,
sunt tratat cu doctorii alese.
Dacă mă vindec şi zburd ca un mânz,
sunt tratat cu indiferenţă.
Dacă am cancer,
sunt ţinut pe palmă.
Dacă n-am cancer,
sunt pălmuit.
Dacă mor,
mă îneacă în lacrimi.
Dacă nu mor,
mă îneacă în lac.

M-au înnebunit de-a binelea
compătimitorii...
Pentru orice eventualitate,
fereşte-mă, Doamne,
de cei care se oferă
să mă jelească:

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc (1991)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi iezi

Un edut umbla la scoala
era harnic, silitor
Si nu incape indoiala
Era foarte ascultator

Ii placea grozav cititul
Orice text necunoscut
Ii placea un pilc de iarba
Care trebuie pascut

Matematica, nici vorba
Pe iedut nu-l speria
Cit fac unu si cu unu
Pe cornite socotea

Sta cu un baietel in banca
Iedul cumintel, micut
Iar baiatul din potriva
Zbintuit ca un edut

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infarct

Seara se lasă. Seara se lasă.
Soarele-şi face cuib în iarba de pe deal.
Mama, din rochia cu flori de acasă,
Se mută în straiul cenuşiu de spital.

N-a mai auzit de cardiogramă...
Ciudată e şi această hârtie
Pe care inima ei trage linii, cu teamă,
Ca un copil care se-nvaţă a scrie.

"Inimă, zice mama în gând, să nu mă înşeli,
Fii silitoare şi-nvaţă
A scrie - dar, te rog! - fără greşeli
Un singur cuvânt, numai unul: viaţă!"

Pe lângă inima mamei moartea umbla.
Ce cauţi, moarte, aşa de devreme?
De la inima mamei se lumina,
Iar moartea de lumină se teme...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc (1986)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, în Poiana Albastră

Te iubesc în taină,
ca un nebun,
Lună rece...
Poate ne vom întâlni cândva
sus,
în Poiana Albastră

Te văd jos, la fereastră, şi,
fericit,
îţi zic: tu...

Dar urci iar în ceruri... Şi,
trist,
îţi zic: Dumneavoastră...

poezie de Vasile Romanciuc (1996)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a împiedica lacrima

Floarea se naşte zâmbind,
floarea trăieşte zâmbind,
şi, desigur,
ni se pare de prisos
s-o întrebăm:
de ce eşti tristă?
te doare ceva?
ce s-a întâmplat?

Nici nu ne trece prin gând
că şi frumuseţea
poate avea motive
de suferinţă -
uităm
că şi noi, uneori,
zâmbim luminos
doar pentru a împiedica lacrima
să ajungă în ochi.

poezie de Vasile Romanciuc (1976)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Din gânduri, încet
se împrăştie ceaţa.
O floare îndrăgostită
e sufletul tău.
Bliţul fulgerului
îţi luminează faţa.
Eşti fericit -
te-a fotografiat Dumnezeu...

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.
O lume amărâtă trece pe lângă el
prefăcându-se că nu-l vede.
Nimeni, nimeni nu-l întreabă:
ochiule, vrei să fii al meu?
Nimeni, nimeni nu-i zice:
ochiule, ce mult îmi lipseşti!
Orbii nu vor să mai vadă.
Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd.
Lumea se teme de ochiul acesta
care mai ştie ce-i plânsul:
i-ar putea schimba punctul de vedere
asupra propriei sale orbiri.

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.

poezie de Vasile Romanciuc (1997)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Se-aşterne praful
pe cuvintele noastre de dragoste.
Ai putea scrie pe ele
cu degetul
"Te iubesc".
Păianjenul harnic
le îmbracă-n veşmânt de mătase
ca şi cum ar coperta
un dicţionar de arhaisme.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele pustiu invizibil

Trec turme flămânde,
trec turme barbare,
turme păscând rădăcini,
doar rădăcini.

Ce pustiu imens, ce pustiu
acoperit cu iarbă verde
şi flori!

Sahara noastră
e-n sufletul nostru.

poezie de Vasile Romanciuc (1992)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!